Pensie întreţinere. Sentința nr. 1053/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1053/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 1053/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1053/2015
Ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier N. B.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta I. E., CNP._, cu domiciliul în Bârlad, ., ..B, . și pe pârâtul S. C., cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., având ca obiect majorare pensie întreținere minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, stadiul procesual este primul termen de judecată, pârâtul nu a depus întâmpinare, se solicită judecata cauzei și în lipsă și calcularea pensiei la venitul minim pe economie.
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile din dosar:
În temeiul art. 258 C. proc. civ. încuviințează probele solicitate de către reclamantă, apreciindu-le ca fiind admisibile și concludente.
Reclamanta declară că nu mai are cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele deschizând dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul.
Având cuvântul pe fond, reclamanta solicită admiterea cererii și majorarea pensiei de întreținere întrucât pârâtul plătește doar 70 lei lunar.
Președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față.
Prin cererea înregistrată la 04.03.2015, reclamanta I. E. a chemat în judecată pârâtul S. C. solicitând majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilănr.2022 din 9.09.2008 a Judecătoriei Bârlad, în raport de venitul minim pe economie.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată.
Astfel, în baza menționatei sentințe civile, pârâtul datorează reclamantei o pensie lunară de 80 lei calculată în raport de venitul minim pe economie.
Cum de atunci cuantumul venitului minim pe economie a crescut, urmează ca, în conformitate cu art.499, 525 și 529 Cod civil, să fie admisă acțiunea și majorat cuantumul pensiei de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantei I. E., CNP._, cu domiciliul în Bârlad, ., ..B, . și majorează cuantumul pensiei de întreținere pe care pârâtul S. C., cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., o datorează minorului C. C., la suma de 170 lei, de la 04.03.2015, până la majoratul acestuia.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Președinte, M. R. | ||
Grefier, N. B. |
Red. R.M.15.05.2015
Tehnored.B.N.18.05.2015/4 ex.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2563/2015. Judecătoria BÂRLAD | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2564/2015.... → |
|---|








