Plângere contravenţională. Sentința nr. 1875/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1875/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 1959/189/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

Bârlad, ., județul V.

Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006

Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_

DOSAR nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1875/2015

Ședința publică din 1 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D.-M. T.

GREFIER: D. H.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul T. D. CNP_ domiciliat în . jud. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție V. cu sediul în V. .. 1 jud. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 8.04.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul T. D. personal lipsă fiind intimatul I. V. prin reprezentanți legali și martorul C. I. încuviințat pentru petent.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- dosarul are ca obiect plângere contravențională;

- cauza se află la administrare probatoriu;

- a fost solicitată judecată cauzei în lipsă de către intimat prin întâmpinare.

Petentul T. D. arată că martorul său C. I. este plecat în străinătate și nu mai dorește audierea acestuia.

În temeiul art. 244 al. 1 C.proc.civ. declară închisă cercetarea judecătorească și întrucât cercetarea judecătorească a avut loc în ședința publică instanța apreciază că publicitatea dezbaterilor este asigurată în ședința publică de astăzi, motiv pentru care, în temeiul art. 392 C.proc.civ. declară deschise dezbaterile asupra fondului, acordând cuvântul.

Având cuvântul pe fondul cauzei, petentul T. D. arată că nu dorește să plătească amenda. Este prea mare.

În temeiul art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea formulată de către petentul T. D., înregistrată sub nr._ din data de 22.04.2015, s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. V., anularea procesului verbal de contravenție întocmit și exonerarea de plata amenzii, precum și restituirea sticlei de vin și a celei de țuică. În subsidiar, s-a solicitat aplicarea unui avertisment.

În fapt, la data de 08.04.2015 s-a efectuat un control la magazinul al cărui administrator este petentul. În urma controlului s-a constatat că acesta ar fi pus la vânzare 7 pliculețe expirate încă din data de 15.02.2015, 2 litri de vin și 2,5 litri de țuică fără a avea documente de proveniență.

A arătat petentul că verifică periodic marfa pe care o comercializează și nu a găsit marfă expirată. De asemenea, suma de 500 lei amendă pentru 7 plicuri de condimente, a căror valoarea abia depășește 10 lei, este extrem de mare.

În ceea ce privește vinul și țuica, a arătat petentul că acele sticle erau proprietatea personală a acestuia și nu erau expuse spre vânzare. Agenții constatatori nu au acceptat nicio informație furnizată de acesta.

Mai mult, în urma dispunerii confiscării mărfii nu s-a întocmit niciun înscris. Solicit comunicarea documentelor în baza cărora s-a dispus confiscarea bunurilor și în care s-au individualizat bunurile confiscate.

În momentul efectuării controlului, în magazin se aflau martorii pe care petentul i-a și propus mai jos, dar după un timp agenții constatatori i-au dat afară.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 16, 17, 19, 31 din OG nr. 2/2001.

În dovedire, au fost propuse proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială cu martorii C. I. și S. I., ambii domiciliați în .. V..

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii și menținerea procesului verbal întocmit ca legal și temeinic.

În fapt, s-a arătat că prin procesul-verbal cu datele de mai sus s-a reținut în sarcina petentului că la data de 08.04.2015, ora 09.00, la PFA T. « în ziua și la ora menționata, în calitate de gestionar/administrator a expus spre vânzare șapte pachete "C." 20 g expirată din data de 15.08.2015 (nn — în raportul agentului s-a menționat că data corectă era 15.08.2014), două peturi 2 litri cu vin și un pet 2,5 litri alcool fără doc proveniență" fapta prevăzuta de art. 1 lit d din Legea 12/1990.

Procesul-verbal a fost încheiat în prezenta petentului fiindu-i adus la cunoștința dreptul de a formula obiecțiuni. La rubrica specifica a fost consemnata mențiunea petentului astfel :"NU SUNT DE FĂCUT OBIECTIUNI". Petentul a semnat procesul-verbal fiindu-i înmânat si duplicatul fapt ce îndreptățește intimatul sa considere, in mod logic, ca semnătura unei persoane, al cărei discernământ este prezumat de lege, data la finalul unui înscris prezuma acordul, însușirea aspectelor mai sus menționate, in cazul in care aceasta însușire nu este făcuta cu rezerve precizate.

Din punct de vedere temporal mențiunile petentului din procesul-verbal constituie cea mai apropiata declarație cu privire la împrejurarea in care a fost constatata fapta, iar potrivit acestora este evident ca petentul si-a însușit cele reținute de polițist renunțând astfel Ia prezumția de nevinovăție.

Prin urmare este nefondata afirmația petentului din plângere prin care susține ca agentul constatator nu i-a luat in considerare poziția, fiind evident ca la momentul încheierii procesului-verbal petentul a avut o atitudine de recunoaștere.

Procesul-verbal are valoarea unui înscris autentic, fiind încheiat de un funcționar public investit cu autoritate publica de către stat iar potrivit art. 269 din C. pr. civila "(1) înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului. »

În plângerea sa petentul solicita înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment fapt ce denota o recunoaștere indirecta a existentei faptei așa cum a fost reținuta de agentul constatator intru cat avertismentul nu poate fi aplicat pentru inexistenta faptei, ci pentru eventualul sau grad redus de pericol social.

Marfa expirata si cea neconforma pentru comercializare a fost confiscata in conformitate cu art. 3 din Legea 12/1990 si a fost distrusa potrivit procesului-verbal de distrugere din data de 08.04.2015 semnat si de medicul primar veterinar dr. C. C.. În procesul-verbal s-au menționat bunurile care au fost distruse si motivul respectiv:

- 7 (șapte ) pachete "C." greutate 20 gr ce conțin condimente pentru carne tocata expirate din data de 15.08.2014;

- 2 (doua) peturi de doi litri fiecare, neinscripționate, fără etichetă ce conțin vin negru; peturile prezintă urme de murdărie atât la interior cat si la exterior, neavând aspect comercial;

- 1 (unu) pet de 2,5 litri, neetichetat ce conține țuica de cazan, in interior exista reziduuri iar petul prezintă urme de murdărie, neavând aspect comercial;

În susținerea legalității si temeiniciei procesului verbal contestat, a fost propusă proba cu înscrisurile anexate:

- Proces-verbal de distrugere din 08.04.2015;

- Raportul agentului constatator cu privire la împrejurarea in care a constatat fapta.

- Originalul procesului-verbal . nr_ din 08.04.2015.

S-a solicitat, de asemenea, judecarea cauzei în lipsa părților legal citate.

În cauză, au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri, pentru ambele părți, precum și proba testimonială cu martorul C. I., la ultimul termen de judecată petentul indicând faptul că înțelege să renunțe la administrarea probei testimoniale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ (fila 10) întocmit de I. V. s-a constatat că în data de 08.04.2015, petentul T. D., în calitate de gestionar/administrator al PFA T. a expus spre vânzare șapte pachete „C.” 20 g, expirate din data de 15.08.2015 (în raportul agentului constatator s-a menționat data corectă ca fiind 15.08.2014), două peturi de 2 litri cu vin și un pet de 2,5 litri alcool fără documente de proveniență.

S-a reținut că petentul a săvârșit contravențiile prevăzute de art. 1 lit. d și art. 1 lit. e și sancționate de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

De asemenea, s-a dispus confiscarea mărfii expirate și neconformă pentru comercializare, în baza disp. art. 3 din Legea nr. 12/1990.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, cu verificarea legalității și teminiciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

În drept

Legea nr. 12/1990

ART. 1

Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:

d) expunerea spre vânzare ori vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;

e) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

ART. 2

(1) Contravențiile prevăzute la art. 1 săvârșite de către persoane fizice se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar dacă sunt săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către funcționarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele Direcției generale antifraudă fiscală, de organele controlului financiar și de personalul Poliției Române, Jandarmeriei Române și Poliției de Frontieră Române.

(3) Contravențiile prevăzute la art. 1 lit. b) - d), g), h) și k) se constată și se sancționează și de către inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Analizând cuprinsul procesului-verbal de contraventie . nr._/08.04.2015, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanta constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozitiilor art. 17 din O.G. 2/2001, acesta cuprinzând mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese ce poate fi invocată de instanță din oficiu.

Instanta constată însă că procesul-verbal contestat a fost încheiat cu încălcarea dispozitiilor art. 10 din O.G. 2/2001, întrucât, deși s-a retinut în sarcina petentului savârșirea a două contravenții distincte (contravențiile prevăzute de art. 1 lit. d și art. 1 lit. e și sancționate de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 12/1990), indicându-se temeiuri diferite de sancționare a contravențiilor, nu au fost stabilite și aplicate sancțiuni diferite.

Nerespectarea dispozițiilor art. 10 din O.G.2/2001 nu este sancționată în mod expres cu nulitatea procesului-verbal, nefiind menționată între cauzele de nulitate expresă, caz în care vătămarea provocată este prezumată, fiind vorba de o nulitate virtuală.

Cu toate acestea, nerespectarea dispozițiilor legale arătate va atrage anularea actului inform, în măsura dovedirii unei vătămări care sa decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.

Instanța apreciază că prin nerespectarea dispozițiilor art. 10 din O.G. 2/2001 s-a produs o astfel de vătămare, deoarece rațiunea edictării acestor norme a fost aceea de a permite verificarea legalității aplicării și individualizării fiecărei sancțiuni în parte, iar în situatia existentă în speță, instanta nu va putea efectua un astfel de control.

Petentul este prejudiciat deoarece nu se poate verifica dacă sancțiunea amenzii aplicată în mod global acestuia este compusa din doua sancțiuni legal aplicate și proporționale raportat la gradul de pericol social al fiecărei fapte săvârșite.

Prin urmare, instanța apreciază că petentului i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal de contravenție, deoarece agentul constatator a lăsat loc de intervenție arbitrariului și nu a acordat posibilitatea instanței de judecată să facă aprecieri cu privire la sancțiunile ce trebuia a fi aplicate, aprecieri care puteau fi în favoarea petentului și care puteau duce la îmbunătățirea situației acestuia.

În raport de motivul de nelegalitate constatat, instanta considera că nu se mai impune verificarea procesului verbal de contravenție sub aspectele de netemeinicie invocate de către petent.

Pe cale de consecință, va admite plângerea formulată de petentul T. D. CNP_ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție V. și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._ din 08.04.2015 încheiat de intimat, consecința fiind exonerarea petentului de la executarea sancțiunilor aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul T. D. CNP_ domiciliat în . jud. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție V. cu sediul în V. .. 1 jud. V..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din 08.04.2015 încheiat de intimat și exonerează petentul de la executarea sancțiunilor aplicate.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D.-M. T. D. H.

Tehnored. Jud. D.M.T. 30.09.2015

Listat 01.10.2015/ 4 ex./ .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1875/2015. Judecătoria BÂRLAD