Plângere contravenţională. Sentința nr. 2745/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2745/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 2745/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 2745/2015

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

GREFIER: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta ., cu sediul în munic. Bârlad . C, jud. V. în contradictoriu cu intimatul-organ constatator G. NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL - SERVICIUL COMISARIATUL JUDEȚEAN V., cu sediul în V. ., jud. V., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 4.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petenta . dl avocat C. I., lipsind intimata G. Națională de Mediu - Comisariatul Județean V. prin reprezentanții legali.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează instanței că: dosarul are ca obiect plângere contravențională; cauza se află la al II-lea termen de judecată; procedura de citare a fost legal îndeplinită cu părțile din proces; prin serviciul registratură, la data de 02.11.2015 organul constatator a depus la dosar relațiile și înscrisurile solicitate de instanță; prin serviciul registratură, apărătorul petentei dl avocat C. I. a depus la dosar o cerere prin care solicită apelarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată motivând că este plecat la Tribunalul V., având anexată adresa nr. 47/2015 reprezentând răspunsul intimatei la adresa formulată de petentă; s-au verificat actele de la dosar, după care;

Avocat C. I., pentru petentă, depune la dosar adresa nr. 47/2015 reprezentând răspunsul intimatei la adresa formulată de petentă. Arată că nu solicită termen pentru studierea înscrisurilor depuse de către organul constatator și precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul părții prezente.

Avocat C. I., pentru petentă, având cuvântul pe fondul cauzei, arată că prin procesul verbal petenta a fost sancționată pentru că nu ar fi avut autorizație de mediu pentru activitățile la cod CAEN - 8129 și cod CAEN – 0161.

Prin adresele aflate la dosar nr. 3032/04.05.2015 și nr. 115/12.05.2015 organul constatator recunoaște faptul că pentru activitatea cod CAEN – 8129 – alte activități de curățenie, nu este necesară autorizația de mediu. Astfel, Ordinul 1798 din 19.11.2007 privind aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu, precizează la articolul 3 alin. 1 pentru care activități este necesară autorizația de mediu, respectiv cele prevăzute în Anexa 1.

În concluzie, activitatea petentei raportată la codul CAEN – 8129 nu necesită eliberarea autorizației de mediu.

În ceea ce privește activitatea petentei raportată la codul CAEN – 0161 – activități auxiliare pentru protecția vegetală, nici aceasta nu este supusă autorizației de mediu și nici această activitate nu este cuprinsă la articolul 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1798 din 19.11.2007 printre activitățile pentru care este necesară autorizația de mediu.

Petenta nu realizează activități de chimizare a agriculturii și protective fitosanitară ci activități de dezinfecție, deratizare, dezinsecție la diverși beneficiari, pe alte amplasamente decât cele aparținând societății activitatea sa neîncadrându-se în această situație.

Apreciază că procesul verbal este netemeinic cel puțin parțial. Procesul verbal nu cuprinde mențiuni privind numele și prenumele agenților constatatori, mai exact nu sunt trecute prenumele celor doi agenți. Nu cuprinde descrierea completă a faptei contravenționale săvârșită, respectiv indicarea datei, a orei și a locului comiterii contravenției.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment. Societatea petentă a fost înființată în anul 1994, are experiență în domeniu și niciodată nu a mai fost sancționată pentru abateri referitoare la protecția mediului.

În temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr.2278 din 8 mai 2015 s-a înregistrat plângerea prin care contravenienta S.C. D. S.R.L., cu sediul în Bârlad, ., jud. V., înregistrată la ORC V. cu nr. J_, CUI_ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 04.05.2015 încheiat de G. Națională de Mediu - Comisariatul General - Serviciul Comisariatului Județean V., cu sediul în V., ., jud. V., CUI_ cu sancțiunea aplicată. În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea de avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a susținut că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa de organul constatator. Petenta este o societate mică înființată în anul 1994 și are ca obiect deratizarea și dezinsecția. Activitatea principală a societății este cuprinsă în codul CAEN 8129 - alte activități de curățenie și din anul 2011 activitatea cuprinsă în codul CAEN 0161-Activități auxiliare pentru producția vegetală ( în acest cod se include și controlul dăunătorilor, inclusiv rozătoarelor).

Societatea este certificată ISO 9001 și ISO_ și este auditată anual pentru respectarea și menținerea cerințelor legale și a sistemelor de management a mediului.

Sancțiunea s-a aplicat după ce aceasta prestase activități specifice de dezinsecție pentru crescători de animale pe raza . pentru Asociația crescătorilor de animale „Zoo Puiești” ,în baza contractului 89/2015.

Petenta a respectat întru totul dispozițiile legale, folosind substanțe autorizate-fitocid și a atenționat comunitatea despre activitatea desfășurată.

A motivat că procesul verbal de contravenție este netemeinic și nelegal. Organul de control a fost în eroare cu privire la culpa petentei în ceea ce privește lipsa autorizației de mediu. Pentru obiectul de activitate al societății, așa cum este determinat de codurile CAEN nu este necesară autorizația de mediu. În Ordinul 1798 din 19.11.2007, privind aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu la art. 3, anexa 1, sunt prevăzute clar care sunt activitățile pentru care este necesară autorizație de mediu.

Activitatea petentei raportat codurilor CAEN nu avea nevoie de autorizație de mediu.

În ceea ce privește gradul de pericol social a susținut că organul constatator nu a aplicat dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 2/2001 și că este o disproporție între sancțiune și gradul concret de pericol social. A solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus în acest sens copie de pe procesul verbal de contravenție, nota de constatare, copie de pe certificatul de înregistrare cu anexa, copie de pe certificatul ISO, de pe contractul de prestări servicii, extras din Ordinul nr. 1798/2007. A solicitat administrarea probei cu interogatoriu.

Prin întâmpinare, organul constatator a solicitat respingerea cererii.

A motivat că, în data de 30.04.2015, o echipă de doi comisari din cadrul Serviciului, Comisariatul Județean V. al Gărzii Naționale de mediu, a efectuat o activitate de control la S.C. “D.„ SRL, Bârlad, ., jud. V.,în prezența numitului,D. C.,în calitate de administrator al societății.

Controlul a vizat aspectele prezentate în sesizarea înregistrată la Serviciul Comisariatul Județean V. al Gărzii Naționale de Mediu sub nr.691 din 28.04.2015 prin care s-a reclamat faptul că în ., Cristești, Călimănești și Puiești, jud. V. s-a stropit contra căpușelor cu o substanță toxică, Fiprocid . În urma acestei acțiuni foarte mulți apicultori au avut de suferit, pierzând circa 80% din efectivele de familii de albine.

Faptele reclamate în sesizare au fost verificate și de Direcția Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor V., fiind încheiat în consecință procesul verbal de constatare nr._ din 15 aprilie 2015 și de către Comisia înființată la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Puiești, jud. V., fiind încheiat procesul verbal nr.2085/10.04.2015.

Cu ocazia inspecției s-au constatat următoarele aspecte: societatea are ca activitate principală-alte activități de curățenie,cod. CAEN 8129; societatea desfășoară și activități auxiliare,pentru protejarea vegetală,cod CAEN 0161; societatea nu deține autorizație de mediu pentru activitățile desfășurate.

Din contractul economic nr.89/26.03.2015 încheiat între societate și ACA ZOO Puiești, jud. V., rezultă că s-a efectuat dezinsecție pe pășunile din raza . pe o suprafață de 305 ha,în mai multe etape,în perioada 31.03._15.

Din declarațiile reprezentantului Asociația crescătorilor de animale „Zoo Puiești” a rezultat că s-au stropit pășunile comunei în cinci localități, satele: Lălești-90 ha, Cristești -suprafața de 27 ha, Călimănești-134 ha și Puiești-suprafața de 35,68 ha, Fântânele -12,45 ha și Iezer 14 ha .S-a stropit cu insecticidul Fiprocid, care are timp de acțiune de 24 h și este toxic pentru albine timp de 48 ore.

Reprezentantul societății petente la începutul lucrării a prezentat fișa cu datele de securitate și avizul bio, produsul fiind în garanție, folosindu-se împotriva puricilor, păduchilor, ploșnițelor și căpușelor. S-a anunțat populația din zonă folosindu-se avertizoare montate pe stâlpi cu textul ”Atenție,teren otrăvit cu substanțe toxice”.

La nivelul Primăriei Puiești,jud. V., nu s-au afișat atenționări cu privire la acțiunile ce urmau să aibă loc.

Comisia de mediu a întocmit nota de constatare nr.170/30.04.2015, înregistrată cu nr. 115 din 30.04.2015, la societatea petentă și cu nr.37/30.04.2015, în Registrul unic de control, documentul fiind semnat de comisarii de mediu și reprezentantul societății petente. Nu au fost formulate obiecțiuni.

În cadrul Notei de constatare nr.170/30.04.2015 au fost dispuse două măsuri cu termene precise de realizare și aplicarea unei sancțiuni contravenționale pentru încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. 1 a din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului și au fost sesizate organele de urmărire penală pentru faptul că au fost folosite substanțe periculoase care au afectat mediul potrivit art. 98 alin.2, pct.9 din OUG nr. 195/2005.

În baza Notei de constatare nr.170/30.04.2015 s-a întocmit procesul verbal de contravenție contestat și s-a aplicat sancțiunea amenzii.

Petenta nu a solicitat și nu a obținut Autorizație de mediu pentru activitățile desfășurate la firmă: alte activități de curățenie, cod CAEN 8129 și activități auxiliare pentru producție vegetală, cod CAEN 0161. Fapta are caracter continuu și a fost constatată în urma controlului din data de 30.04.2015. În ceea ce privește susținerile petentei în sensul că nu ar avea nevoie de autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată, organul constatator a apreciat că susținerile petentei sunt neîntemeiate. A motivat că potrivit Ordinului Ministerului Mediului și dezvoltării durabile nr. 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu, Anexa 1,” necesită Autorizație de mediu pentru irigații,desecări; servicii pentru mecanizare,chimizarea agriculturii și protecția fitosanitară.”

Prin adresa nr.3032 din 04.05.2005, emisă de Agenția pentru protecția mediului V. se certifică necesitatea obținerii de către „ S.C. D. S.R.L. Bârlad, jud. V., pentru obiectul de activitate „ activități auxiliare pentru producția vegetală”- cod CAEN rev.2-0161, corespunde activității cu cod CAEN rev. 1-0141”, activități de servicii anexe agriculturii, grădinărit peisagistic, arhitectură peisagistică, a autorizației de mediu. A mai susținut că art. 3 al. 3 din Ordinul Ministerului Mediului și dezvoltării durabile nr.1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu, activitățile prevăzute în anexa 1 pe care petenta le desfășoară la diverși beneficiari nu se suprapun cu prevederile prezentei proceduri.

Cu privire la sancțiunea amenzii aplicate organul constatator a susținut că reprezentantul societății petente încă din anul 2011 avea obligația să solicite Agenției pentru protecția mediului emiterea autorizației de mediu având în vedere profilul de activitate codul CAEN rev.0161, corespunde activității cu cod CAEN rev.1-0141, cod supus autorizării de mediu potrivit Ordinului nr.1798/2007. S-a scurs o perioadă mare de timp cât nu s-a intrat în legalitate și sancțiunea de avertisment este lipsită de sens câtă vreme s-a stabilit un termen de către organul de control pentru a se intra în legalitate. A mai susținut că protecția mediului intră în obligația tuturor.

A depus în probă copie de Nota de constatare nr.170/30.04.2015, adresa nr.3032 din 04.05.2005, emisă de Agenția pentru protecția mediului V., de pe procesul verbal de contravenție contestat. Prin răspunsul la întâmpinare petenta recunoaște că pentru activitatea ce o desfășoară nu se impunea autorizația de mediu.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

În temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001 analizând actele depuse în probă instanța reține următoarele: Procesul verbal de contravenție . nr._ din 04.05.2015, încheiat de G. națională de mediu - Comisariatul general - Serviciul comisariatului județean V., cu sediul în V., .,jud. V., CUI_ a fost semnat de petenta S.C. D. S.R.L. Bârlad, jud. V. la data întocmirii acestuia 4 mai 2015.

Plângerea a fost depusă la Judecătoria Bârlad la data de 8 mai 2015, cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art.31 din O.G. nr. 2/2001.

Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut că petenta S.C. D. S.R.L. Bârlad, jud. V. nu a solicitat și nu a obținut autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată la firmă-alte activități de curățenie (CAEN 8129, activități auxiliare pentru producție vegetală (CAEN 0161). Fapta are caracter continuu și a fost constatată în urma controlului din data de 30.04.2015.

S-a calificat fapta contravențională în conținutul contravenției prevăzut de art. 94 al.1 lit. a din OUG nr. 195/2015. S-a aplicat sancțiunea minimă prevăzută de art. 96 din același act normativ de 30 000 lei. La rubrica mențiuni reprezentantul societății petente a susținut că potrivit Ordinului nr. 1798/19.11.2007, art.3 activitatea societății se desfășoară la diverși beneficiari și nu se autorizează.

În ceea ce privește respectarea condițiilor de formă și fond referitoare la constatarea contravenției și întocmirea procesului verbal de contravenție instanța reține că nu au fost invocate motive de nulitate a procesului verbal și nu sunt aspecte de nulitate care pot fi invocate din oficiu. Organul constatator a respectat dispozițiile art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la fapta contravențională se reține că în temeiul art. 94 al. 1 lit. a din OUG nr. 195/2005, „(1) Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop:

a) solicită și obțin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a legislației subsecvente.”

În urma controlului din data de 30.04.2015, efectuat de comisarii de mediu din cadrul Serviciului, Comisariatul județean V. al Gărzii Naționale de mediu la . Bârlad, . C, jud. V., în prezența numitului D. C., în calitate de administrator al societății s-a întocmit Nota de constatare nr.170/30.04.2015, care a stat la încheierea procesului verbal de contravenție contestat și s-a aplicat sancțiunea amenzii.

Controlul a vizat aspectele prezentate în sesizarea înregistrată la Serviciul Comisariatul județean V. al Gărzii Naționale de mediu sub nr.691 din 28.04.2015, prin care s-a reclamat faptul că în ., Cristești, Călimănești și Puiești, jud. V. s-a stropit contra căpușelor cu o substanță toxică, Fiprocid. În urma acestei acțiuni foarte mulți apicultori au avut de suferit, pierzând circa 80% din efectivele de familii de albine.

Faptele reclamate în sesizare au fost verificate și de Direcția sanitar veterinară și Siguranța alimentelor V., fiind încheiat în consecință procesul verbal de constatare nr._ din 15 aprilie 2015 și de către Comisia înființată la nivelul Unității administrativ teritoriale Puiești, jud. V., fiind încheiat procesul verbal nr.2085/10.04.2015.

Cu ocazia inspecției s-au constatat că societatea petentă are ca activitate principală-alte activități de curățenie, cod. CAEN 8129 și societatea desfășoară și activități auxiliare ,pentru protejarea vegetală,cod. CAEN 0161 și că societatea nu deține autorizație de mediu pentru activitățile desfășurate.

Din contractul economic nr.89/26.03.2015 încheiat între societate și ACA ZOO Puiești, jud. V., rezultă că s-a efectuat dezinsecție pe pășunile din raza . pe o suprafață de 305 ha, în mai multe etape, în perioada 31.03._15.

Din declarațiile reprezentantului Asociația crescătorilor de animale „Zoo Puiești” a rezultat că s-au stropit pășunile comunei în cinci localități: satele: Lălești-90 ha, Cristești -suprafața de 27 ha, Călimănești-134 ha și Puiești-suprafața de 35,68 ha, Fântânele -12,45 ha și Iezer 14 ha. S-a stropit cu insecticidul, Fiprocid, care timp de acțiune de 24 h și este toxic pentru albine timp de 48 ore.

Reprezentantul societății petente la începutul lucrării a prezentat fișa cu datele de securitate și avizul bio, produsul fiind în garanție, folosindu-se împotriva puricilor, păduchilor, ploșnițelor și căpușelor. S-a anunțat populația din zonă folosindu-se avertizoare montate pe stâlpi cu textul ”Atenție, teren otrăvit cu substanțe toxice”.

La nivelul Primăriei Puiești, jud. V., nu s-au afișat atenționări cu privire la acțiunile ce urmau să aibă loc.

Nota de constatare nr.170/30.04.2015 a fost înregistrată cu nr.115 din 30.04.2015, la societatea petentă și cu nr. 37/30.04.2015, în Registrul unic de control, documentul a fost semnat de comisarii de mediu și reprezentantul societății petente.

Prin adresa nr.3032 din 04.05.2005,emisă de Agenția pentru protecția mediului V. se certifică necesitatea obținerii de către „S.C. D. S.R.L. Bârlad, jud. V., pentru obiectul de activitate „activități auxiliare pentru producția vegetală”- cod CAEN rev.2-0161, corespunde activității cu cod CAEN rev.1-0141”, activități de servicii anexe agriculturii, grădinărit peisagistic, arhitectură peisagistică, a autorizației de mediu. A mai susținut că art. 3 alin. 3 din Ordinul Ministerului Mediului și dezvoltării durabile nr.1798/2007.

Petenta a susținut atât în plângere cât și în mențiunile făcute în procesul verbal de contravenție că activitatea desfășurată nu avea nevoie de autorizație de mediu. A invocat în acest sens că activitatea sa se desfășoară la diverși beneficiari. În probă a depus certificatul de înregistrare . nr._ și din conținutul acestuia rezultă că activitatea principală este aceea –alte activități de curățenie cod 8129 și că firma este înregistrată în anul 1994. Pentru acest gen de activitate anexă la actul de înregistrare a depus extras din registrul comerțului unde la punctul 4 se specifică că societatea funcționează pe declarația dată pe propria răspundere,fără autorizație de mediu. Cum s-a constatat prin actul de control finalizat cu nota de constatare în fapt societatea petentă a desfășurat și alte activități auxiliare, activități auxiliare pentru producția vegetală”- cod CAEN rev.2-0161, corespunde activității cu cod CAEN rev.1-0141” .

Din adresa nr.3032 din 04.05.2015 emisă de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Agenția pentru protecția mediului V. rezultă că activitatea ”Activități auxiliare pentru producție vegetală” cod CAEN rev._, corespunde activității cu cod CAEN rev._ activități de servicii anexe agriculturii, grădinărit peisagistic”, care conform Ordinului M.M.D.D. nr.1798/2007 necesită autorizație de mediu pentru irigații și desecări, servicii pentru mecanizare, chimizarea agriculturii și protecția fitosanitară.

Activitatea desfășurată în concret de petentă a fost aceea a stropirii cu o substanță toxică a unor suprafețe de teren pentru combaterea căpușelor cu consecința distrugerii unor familii de albine. Prin urmare, se impunea solicitarea autorizației de mediu de către petentă, cum s-a stabilit prin actul de control. Neîndeplinirea acestei obligații cum rezultă din art. 94 alin. 2 din OUG 195/2005 constituie contravenție.

În ceea ce privește sancțiunea amenzii aplicate instanța apreciază că sancțiunea este cea minimă prevăzută de art96 al2 din OUG 195/2005.Au fost reținute împrejurările faptei și consecințele negative ale faptelor produse ca urmare a acțiunii petentei. Există proporționalitate între gradul de pericol social concret și sancțiunea aplicată. Reluând,instanța apreciază plângerea neîntemeiată și urmează să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de contravenienta S.C. D. S.R.L., cu sediul în Bârlad, ., jud. V., înregistrat la ORC V. cu nr.J_, CUI_ împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 04.05.2015 încheiat de G. națională de mediu - Comisariatul general - Serviciul comisariatului județean V., cu sediul în V., .,jud. V., CUI_.

Menține procesul verbal de contravenție cu sancțiunea aplicată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red. R.I./24.11.2015

Tehnored. A.I.

4 ex./24 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2745/2015. Judecătoria BÂRLAD