Plângere contravenţională. Sentința nr. 720/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 720/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 720/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 720/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta ȚAMBAL R. LETIȚIA, domiciliată în ., jud.V. și pe intimat I. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 10.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul M. T., lipsă fiind petenta Țambal R. Letiția și reprezentanții intimatului I. V..
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al patrulea termen de judecată, fiind acordat termen pentru audierea martorului indicat în procesul verbal de contravenție ; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:
Instanța procedează la legitimarea și audierea martorului M. T., declarația acestuia luată sub prestare de jurământ fiind depusă la dosar.
Față de faptul că petenta recunoaște săvârșirea contravenției, instanța respinge solicitarea audierii martorilor: Comîrgeanu M., Comîrgeanu P. și M. E., propuși de intimat prin întâmpinare.
Nemaifiind probe de administrat și înscrisuri de depus, instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.
În temeiul art.392 Cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
La data de 12 septembrie 2014, cu nr.4254 /189 a fost înregistrată la instanță, adresa Poliției Municipiului Bârlad prin care ne-a înaintat spre competentă soluționare plângerea contravențională formulată de petenta Țambal R. Letiția împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10 iulie 2014 de intimata I. V. SPR nr.7 Banca prin care i s-a aplicat amenda de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991,rep.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a susținut că nu are posibilități pentru plata amenzii deoarece singurul venit îl reprezintă ajutorul social și are în grijă doi copii încadrați în grad grav de handicap.
A solicitat proba cu înscrisuri.
S-a anexat copia procesului verbal de constatare a contravenției, două certificate de încadrare a copilului în grad de handicap cu asistent personal pentru fiii acesteia: Țambal M. C. și Țambal I. Gabrie.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale întrucât procesul verbal a fost încheiat la data de 10 iulie 2014, iar plângerea contravențională a fost formulată la data de 25 septembrie 2014 .
A solicitat respingerea plângerii contravenționale și pe fond întrucât contravenția reținută în sarcina petentei, cea prevăzută de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 ,, pentru faptul că aflându-se pe drumul public din . adresat cuvinte jignitoare numitului B. G. și S. I.” a fost constatată direct de agentul de poliție, proces verbal încheiat în prezența petentei, fiindu-i adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, process verbal ce se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară dacă fapta contravențională a fost constatată direct de agentul constatator care aplică sancțiuni contravenționale.
A solicitat proba cu înscrisuri, audierea martorilor: Comârgeanu M., Comârgeanu P., M. E..
În ce privește excepția tardivității formulării plângerii Primăria ., locul de domiciliu al contravenientei ne-a comunicat că petenta a luat la cunoștință de existența procesului verbal la data încheierii, când a refuzat să semneze, ulterior fiindu-i comunicat prin afișare conform procesului verbal întocmit la data de 14 iulie 2014.
Față de dispozițiile Deciziei nr.10/2013, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia ,,modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediu contravenientului ,este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire” și cum în prezenta cauză nu s-a făcut dovada comunicării prin poștă cu aviz de primire, excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimat urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește, fondul cauzei, în urma analizării procesului-verbal și a probelor administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 10 iulie 2014 s-a reținut în sarcina petentei că ,, aflându-se pe drumul public din . cuvinte jignitoare numiților B. G. și S. I.”
Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 2 pct.1 din Legea 61/1991, rep. și s-a dispus, aplicarea sancțiunii cu amenda de 400 lei.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa petentei și în prezența martorului M. T..
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, agentul constatator a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prev.de art. 2 pct.1 din Legea 61/1991: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de temeinicie.
Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petentă prin semnătură.
Prin urmare, instanța apreciază că, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, dacă aceasta reprezintă constatarea personală a agentului constatator învestit cu autoritate de stat ori cele constatate de agentul constatator sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În speță, petenta a recunoscut săvârșirea contravenției, iar martorul audiat în cauză, M. T. a confirmat săvârșirea contravenției de către petentă.
Prin urmare, instanța apreciază că prezumția de nevinovăție a petentei, nu a fost răsturnată, că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenție prev.de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991, pentru care i s-a aplicat amenda de 200 lei.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată de 200 lei, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța apreciază că, în raport cu împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale petentei, care nu realizează venituri și are doi copii cu handicap, că sancțiunea aplicată este prea aspră, urmând să dispună înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a fost formulată în termen legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție invocată de intimatul I. V..
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta Țambal R. Letiția, CNP_, domiciliată în ., jud.V. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10 iulie 2014 de intimat I. V. Poliția Grivița prin care i s-a aplicat amenda de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991,rep.
Modifică procesul-verbal de contravenție sus menționat în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii de 200 lei cu sancțiunea avertisment, menținând restul dispozițiilor.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședință publică din 11 martie 2015.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, G. C. |
Red.D.E.J.
Tehnored.G.C.
4 ex./ 07 Aprilie 2015
| ← Cereri. Sentința nr. 753/2015. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 820/2015.... → |
|---|








