Cereri. Sentința nr. 1083/2013. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 1083/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 979/187/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1083/2013

Ședința publică de la 19 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței

Grefier E. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, SECȚIA 2 POLIȚIA RURALĂ BEIUȘ și pe intimat L. A. I., având ca obiect alte cereri ,muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a comunicat la dosar adresa nr. 3905/13.05.2013 emisă de Primăria Comunei Șiria - jud. A. la care s-a anexat Hotărârea Consiliului Local nr. 94/2012 cu privire la acțiunile și lucrările de interes public .

Procedând la verificarea competenței, instanța constată că în temeiul art. 94 n.c.pr. civilă și art. 7 din OG 55/2002 este competentă material, teritorial și general și va reține cauza spre soluționare .

În baza art. 255 n.c.pr.civilă , încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar .

În baza art. 394 n.c.pr.civilă ,declară închisă faza probatorie și procedează la soluționarea cauzei pe baza înscrisurilor de la dosar .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 aprilie 2013, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, jud. Bihor a solicitat, în contradictoriu cu intimatul – contravenient L. A. – I. cu domiciliul în comuna Birchiș . jud. A., CNP_, transformarea amenzii aplicată acestuia prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 24.01.2008, în ore de muncă în folosul comunității.

În motivarea în fapt a cererii, intimatul susține că intimatul -contravenient nu a achitat amenda aplicată prin procesul verbal depus la dosar și nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.9 alin.3 din O.G. nr.2/2001 și art.172 c.pr. fiscală .

În probațiune, a depus procesul-verbal de contravenție prin care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și adresa nr. 3098/11.04.2013 emisă de .> Cererea este scutită de obligația de plată a taxelor de timbru.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției depus la dosar (fila 8), intimatului-contravenient L. A. I., i s-a aplicat următoarea sancțiune contravențională:

- amenda de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 14 lit. d din OUG 195/2002;

Intimatul-contravenient nu a achitat contravaloarea acestei amenzi, astfel că petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR a sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Potrivit art.9 alin.3 coroborat cu art. 391 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator ,va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

Raportând aceste dispoziții legale la situația de speță, văzând și decizia nr. 7/2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție ,privind recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că intimatul-contravenient nu a achitat contravaloarea acestei amenzi în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nici ulterior, și având în vedere că nu există posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din adresa nr. 3098/11.04.2013, emisă de compartimentul de specialitate din cadrul Comunei Șiria, instanța apreciază cererea ca fiind întemeiată, astfel că va dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Potrivit art.2 din O.G. nr.55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor de copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și altor așezăminte social-culturale.

În conformitate cu art.13 din O.G. nr.55/2002, la solicitarea instanței, Primarul Comunei Șiria a comunicat necesarul și natura activităților ce pot fi prestate în folosul comunității de intimatul-contravenient, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale. Astfel, conform adresei nr. 3905/13.05.2013, intimatul-contravenient poate presta în folosul comunității activități constând în desfășurarea activităților de: efectuarea și întreținerea curățeniei în parcuri, cimitire, zone verzi ; întreținerea locurilor de agrement ; asigurarea curățeniei pe drumurile publice și pe aleile pietonal și auto ; acțiuni de deszăpezire pe trotuare.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a orelor de activitate în folosul comunității, instanța va reține ca elemente de referință venitul minim pe economie la data soluționării cererii (740 lei), precum și dispozițiile art.9 alin.1 coroborate cu art.391 alin.2 din O.G. nr.2/2001, din analiza cărora rezultă că se poate dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, fără ca valoarea totală să poată depăși 300 de ore.

În considerarea acestor aspecte, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale în valoare de 300 lei (1 amendă în valoare de 300 lei), stabilită prin procesul verbal de contravenție depus la dosar, cu 50 de ore de muncă în folosul comunității.

Sancțiunea prestării activității în folosul comunității va fi executată pe raza comunei Șiria, având în vedere că intimatul-contravenient domiciliază în localitatea Galsa, ., și va consta în desfășurarea activităților de: efectuarea și întreținerea curățeniei în parcuri, cimitire, zone verzi ; întreținerea locurilor de agrement ; asigurarea curățeniei pe drumurile publice și pe aleile pietonal și auto ; acțiuni de deszăpezire pe trotuare .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR - Secție 2 Poliție Rurală Beiuș, cu sediul în Beiuș .. 10 în contradictoriu cu intimatul L. A. – I. cu domiciliul în comuna Șiria, . și adresa de comunicare a actelor de procedură în comuna Birchiș . jud. A., CNP_ și în consecință:

Dispune transformarea sancțiunii cu amenda în valoare de 300 lei aplicate intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 24.01.2008, în 50 ore muncă în folosul comunității, ce va fi executată pe raza comunei Șiria, jud. A., și va consta în desfășurarea activităților de: efectuarea și întreținerea curățeniei în parcuri, cimitire, zone verzi ; întreținerea locurilor de agrement ; asigurarea curățeniei pe drumurile publice și pe aleile pietonal și auto ; acțiuni de deszăpezire pe trotuare .

Cu apel în 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor .

Pronunțată în ședință publică azi 19 septembrie 2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. ,președintele instanței I. E.

Red.col.GA

tehnred. IE ex. 4/2 ..10. 2013

se comunică cu:

1. petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BIHOR - Secție 2 Poliție Rurală Beiuș, cu sediul în Beiuș .. 10

2. intimatul L. A. – I. cu domiciliul în comuna Birchiș . jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1083/2013. Judecătoria BEIUŞ