Contestaţie la executare. Sentința nr. 843/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 843/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 580/187/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.843/2013
Ședința publică de la 06 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. A., președintele instanței
GREFIER: M. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. R. G. și pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că, în baza art.252 alin. 1 Cod procedură civilă, serviciul arhivă din cadrul instanței a întocmit referatul cu propunerea de perimare având în vedere că, în prezenta cauză, la data de 10.05.2012 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă și de atunci nu s-a mai efectuat nici un act de procedură, iar de la această dată a trecut mai mult de 1 an, perioadă în care părțile nu au mai depus stăruință pentru judecarea cauzei.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, formulată de contestatorul M. R. G. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, având ca obiect contestație la executare;
Având în vedere că din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.05.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, deoarece părțile nu s-au prezentat și nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă și că de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, care nu au făcut demersuri pentru repunerea cauzei pe rol;
Văzând că în materie civilă, conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit dispozițiilor art.252 C.pr.civ. perimarea se poate constata din oficiu.
În temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța urmează a constată că, acțiunea civilă având ca obiect contestație la executare formulată de către contestatorul M. R. G., împotriva intimatei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că acțiunea formulată de contestatorul M. R. G., cu domiciliul în localitatea Nucet, ./14, județul Bihor în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în mun. Beiuș, ., județul Bihor, este perimată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A., președintele instanței M. D.
Red.G.A.
Dact.M.D.
2ex/19.06.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1291/2013. Judecătoria BEIUŞ | Pretenţii. Sentința nr. 369/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








