Plângere contravenţională. Sentința nr. 131/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 131/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 1388/187/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.131/2013
Ședința publică de la 24 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. Ș. A.
și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR - OFICIUL JURIDIC, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal și martorii P. S. și I. A., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se procedează la audierea martorilor P. S. și I. A., conform prevederilor art.196 C.pr.civ., sub prestare de jurământ în forma prevăzută de art.193 al.1 C.pr.civ.,consemnarea făcându-se conform art.198 C.pr.civ., potrivit căruia martorii semnează declarațiile date, după ce au luat în prealabil cunoștință de conținutul acestora, declarațiile fiind atașate la dosarul cauzei.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Petentul P. Ș. A. solicită instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată în scris, respectiv solicită instanței înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art.150 c.pr.civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la instanță la data de 21.06.2012, scutită de la plata taxei judiciare de timbru, petentul P. Ș. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._/06.06.2012 ca fiind netemeinic și nelegal întocmit, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin acesta, cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul arată că la data de 06.06.2012, în jurul orelor 00,00, în timp ce se deplasa pe . V. din mun.Beiuș, împreună cu numiții D. R., P. S. și C. C. au fost opriți de doi lucrători de poliție care le-au solicitat pe un ton arogant să prezinte actele de identitate la control, ocazie cu care le-a spus că nu le deține asupra sa și nu știe datele din buletin.
Urmare a acestuia fapt, petentul arată că agenții au început să-l amenințe și să-i adreseze expresii jignitoare, spunându-i că-l duc la poliție, iar când i-a întrebat dacă așa înțeleg să se comporte cu cetățenii, aceștia i-au spus că o să-l amendeze cu suma de 1000 lei, astfel că i-au încheiat procesul verbal contestat.
Petentul arată că celelalte persoane care erau cu el, mai sus menționate, pot să confirme faptul că a avut un comportament decent și respectuos, totul fiind doar o ambiție a agenților de poliție, respectiv intenția acestora de a-i da o lecție pentru a-și arăta superioritatea. Menționează că, martorul asistent indicat în procesul verbal nu a fost prezent la acel moment la discuția dintre acesta și agenții de poliție, astfel că nu cunoaște aspecte legate de acea discuție.
Petentul solicită instanței ca la pronunțarea hotărârii în cauză, să se aibă în vedere prev. art.5 alin. 5 din OG nr.2/2001, faptul că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, respectiv prev. art.21 al. 3 din OG 2/2001 potrivit cărora: ,, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal ”,
Menționează faptul că nu are venituri proprii, întrucât este student, iar banii necesari îi sunt asigurați de către părinți, astfel că amenda stabilită în sarcina sa este mult prea mare pentru remunerația pe care o primește, în condițiile în care cheltuielile pentru întreținerea în facultate sunt mari, iar salariile sunt mici. Precizează că nu a mai avut nici o abatere contravențională, acesta fiind primul incident de acest gen.
În motivarea în drept a plângerii, petentul a invocat prev. OG nr.2/2001, iar în probațiune a depus la dosar, în xerocopie, procesul verbal de contravenție și procesul verbal de comunicare a acestuia către petent.
La data de 10.08.2012, prin registratură, intimatul a depus la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, respectiv raportul agentului constatator Egyed Ș. din data de 27.07.2012, declarațiile numiților Bodenciu C., P. Ș. A. și I. A. F..
Intimatul legal citat a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent și menținerea pe cale de consecință a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În motivarea în fapt a întâmpinării intimatul arată că, latura obiectivă a săvârșirii contravenției a fost detaliată, consemnată și calificată corect de către agentul constatator în procesul verbal. Se arată că, agentul constatator a încheiat actul de constatare cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 privind condițiile esențiale de valabilitate ale procesului verbal, neexistând în actul încheiat nici un caz de nulitate absolută sau relativă și că au fost respectate dispozițiile art.21 din OG nr.2/2001. În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, intimatul arată că a fost depus la dosar, raportul agentului constatator, din care rezultă că acesta a constatat în mod direct fapta săvârșită, împreună cu declarația elevului Bodenciu C. și a martorului ocular I. A. F..
Menționează faptul că se opune la audierea martorului D. R. solicitat de către petent, întrucât și acesta a fost sancționat contravențional, în concluzie mărturia acestuia nu ar fi pertinentă, deoarece nici el nu și-a recunoscut fapta comisă.
În drept intimatul invocă Legea 61/1991, OG 2/2001, C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune intimatul a solicitat încuviințarea probei testimoniale privind audierea martorului I. A. F..
Analizând plângerea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat de intimat la data de 06.06.2012 în mun. Beiuș, petentul a fost sancționat cu amenda în valoare de 1000 lei. Se menționează în actul de constatare și sancționare că în data de 06.06.2012, orele 00,20, petentul se afla pe . Beiuș și fiind sub influența băuturilor alcoolice, a adresat cuvinte și injurii jignitoare la adresa poliție române, săvârșind astfel fapta prevăzută de art.3 pct.1 din Legea 61/1991, fiind sancționat potrivit art.4 al.1 lit. b din Legea 61/1991.
Împotriva procesului verbal mai sus identificat, instanța constată potrivit articolului 34 din O.G. 2/2001, că petentul a depus plângere contravențională la data de 21.06.2012, în termenul legal prevăzut de articolul 31 alin.1 din același act normativ.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, se reține că agentul constatator a aplicat petentului amendă în valoare de 1000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzuteart.3 pct.1 din Legea 61/1991, potrivit căruia: ,,constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.”
Verificând din oficiu actul constatator din litigiu, coroborând probele existente la dosar, instanța apreciază că situația reținută prin procesul verbal de constatare a contravenției este reală, iar petentul nu a reușit să răstoarne prezumția relativă de legalitate și adevăr de care se bucură procesul verbal.
Din proba testimonială administrată în cauză, și anume declarațiile martorilor D. R., P. S. și C. C. V. - filele 24, 25 și 34, instanța reține următoarele:
În luna iunie a acestui an, martorii se aflau împreună cu petentul în localul TIME OUT, iar în jurul orelor 24 au ieșit din acest local, iar o persoană pe nume D. R. a urinat în parcul de vizavi, lângă un copac ce se afla pe marginea drumului, fiind observat de către agenții de poliție care i-au aplicat o amendă. Martorii au arătat că petentul s-a revoltat în acest sens, iar agenții de poliție le-au cerut să se identifice, ocazie cu care petentul le-a spus acestora să nu vorbească pe un ton ridicat și i-a întrebat dacă așa au fost învățați la școală, însă nu l-au auzit pe petent să le aducă injurii sau expresii jignitoare, poate doar că le-a vorbit pe un ton mai ridicat. Au relatat faptul că pe parcursul discuțiilor purtate s-a ajuns la a se comunica normal și nu tot timpul a existat tensiune.
Martorul I. A. F., propus de către intimat, a arătat în declarația ce i-a fost luată, aflată la fila 35 dosar, că nu a văzut și nu a auzit nimic, astfel că nu știe motivul pentru care a fost sancționat petentul. A menționat faptul că agenții de poliție i-au solicitat să semneze procesul verbal în calitate de martor asistent și nu știe dacă procesul verbal a fost întocmit sau nu, la momentul la care l-a semnat.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că sancționarea petentului cu amendă, în contextul circumstanțelor săvârșirii faptei, nu respectă proporția ce se impune a exista între sancțiunea aplicată și gradul de pericol social concret al faptei fiind încălcate prev. art.21 al. 3 din OG 2/2001 potrivit cărora: ,, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal ”, criterii generale și obligatorii ce trebuie avute în vedere atât de agentul constatator in momentul aplicării sancțiunii, cât și de instanța de judecată atunci când analizează legalitatea si temeinicia acesteia.
Ținând cont de aceste criterii, de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, de aspectul că nu s-a susținut s-au dovedit în vreun fel că petentul a mai fost anterior sancționat, reținând că resursele financiare actuale ale petentului sunt reduse, întrucât este student, iar banii necesari îi sunt asigurați de către părinți,
instanța consideră că sancțiunea aplicată nu corespunde gradului de pericol social concret al faptei săvârșite, motiv pentru care în temeiul art. 5 alin.2 lit.”a”, art. 6, 7, 21 alin.3 și art. 34 din O.G. 2/2001 va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei cu sancțiunea „avertisment”, apreciind că atenționarea petentului cu privire la fapta săvârșită, însoțită de recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile legale este de natură a-și îndeplini scopul coercitiv-preventiv, fiind suficientă și proporțională raportat la pericolul social concret produs.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate cu ocazia acordării cuvântului în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul P. Ș. A., cu domiciliul în ., nr. 50, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, ..18, jud. Bihor.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/06.06.2012 încheiat de Poliția Municipiului Beiuș, cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor legale.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F.,președintele instanței M. D.
Red.col.GA
Tehnred. M.D. ex. 2
19.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 630/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 526/2013. Judecătoria... → |
|---|








