Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 96/2013. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 96/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 2794/187/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

JUDECĂTORIA BEIUȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 96/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței

Grefier E. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent G. A. și pe intimat O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta G. A. personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pentru termenul de astăzi OCPI Beiuș a comunicat dosarul de Carte Funciară nr._/2012 .

Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor 159 indice 1 din Codul de Procedură Civilă, văzând că bunurile imobile se află în raza de competență a Judecătoriei Beiuș, în temeiul articolului 11 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 50 alin. 2 punctul 21 din L. 7/1996, constată că este competentă general, material și teritorial și reține cauza spre soluționare.

Petenta depune la dosar chitanța ._ BH prin care a achitat taxa timbru în valoare de 19 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei .

Petenta susține plângerea astfel cum a fost formulată în scris, nu solicită administrarea altor probe. Arată că G. I. decedat la 3 martie 1995 a fost socrul său, G. A. decedată la 16 ianuarie 1998 - soacra sa, iar G. I. decedat la 29 iunie 1999 a fost soțul său .

În baza art. 150 c.pr. civilă instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Petenta solicită înscrierea dreptului său de proprietate asupra cotei de ½ din construcțiile și terenul aferent identificate cu nr. top. 19/1, 19/2 înscrise în c.f. 217 Bucium precum și asupra nr. top. 17 și 18 din CF 236 Bucium, conform Certificatului de moștenitor nr. 19/31 ianuarie 2001 eliberat de BNP Agud F. .

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 20 decembrie 2012, petenta G. A. domiciliată în comunica C. . jud. Bihor a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea Biroului de C. și Publicitate Imobiliară Beiuș, la înscrierea în c.f. 236 și 217 Bucium a dreptului de proprietate în favoarea sa în baza Certificatului de moștenitor nr. 19 din 31.01.2001 eliberat de BNP Agud F. din Beiuș conform punctului I și II c, respectiv asupra cotei de ½ parte din construcții și terenul aferent identificate cu nr. top. 19/1 și 19/2 înscrise în c.f. 217 Bucium sub B. 14 și cota de ½ parte din suprafața de 1658 mp identificat cu nr. top. 17 și 18 înscrise sub B. 3 în c.f. 236 Bucium .

În motivarea plângerii petenta arată că Biroul de Carte Funciară Beiuș nu a procedat la înscrierea dreptului său de proprietate, cererea sa fiind respinsă prin încheierea nr._-2 din 5.11.2012 .

În susținerea plângerii petenta depune la dosar copia certificatului de moștenitor nr. 19 din 31 01 2001 eliberat de BNP Agud F. din Beiuș, c.f. 236 și 217 Bucium, încheierea nr._-2 eliberat de Biroul de Carte Funciară Beiuș, copie de pe actul de identitate .

Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:

Prin încheierea de respingere nr._-2 din 5.11.2012, O.C.P.I. Bihor a respins cererea formulată de petenta G. A. arătându-se în motivarea acesteia că, G. I. înscris în cartea funciară la poziția B. 13, respectiv B. 2 nu este proprietar, proprietatea defunctului fiind transmisă în baza contractului de întreținere autentificat cu nr. 682/03.02.1995 .

Lecturând în comparație Certificatul de Moștenitor nr. 19 din 31 ianuarie 2013 precum și colile de carte funciară 236 și 217 Bucium se constată că la punctul I.c) din certificatul de moștenitor mai sus arătat a fost dezbătută succesiunea defunctului G. I. decedat la 19 iunie 1999, care este proprietar asupra cotei de ½ parte din construcțiile și terenul aferent acestora situate în comuna C., .. top. 19/1 și 19/2 ,17,18 dobândite de defunct cu titlu întreținere, înscris sub B. 14 în c.f. 217 Bucium și sub B. 3 în c.f. 236 Bucium .

Din Certificatul de moștenitor nr. 19/2001, precum și din relatările petentei în fața instanței se reține că G. I. decedat la 3 martie 1995 a fost socrul său, G. A. decedată la 16 ianuarie 1998 a fost soacra sa, iar G. I. decedat la 29 iunie 1999 a fost soțul său, iar în prezent petenta solicită predarea succesiunii după defunctul său soț, conform certificatului de moștenitor mai sus arătat . De asemenea din cele două copii de carte funciară 217 și 236 Bucium rezultă că G. I., soțul defunct al petentei apare înscris ca și proprietar alături de ea în baza contractului de întreținere autentificat sub nr. 682/1995, astfel că era posibilă înscrierea și întabularea certificatului de moștenitor în cartea funciară .

Astfel, având în vedere că în încheierea nr._-2/2012 OCPI Beiuș s-a raportat la proprietarul de c.f. de sub B. 13 din c.f. 217 Bucium și de sub B. 2 din c.f. 236 Bucium și nu la cel descris în certificatul de moștenitor, instanța consideră că plângerea petentei este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va dispune Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Beiuș să procedeze la înscrierea dreptului de proprietate al petentei G. A. asupra cotei de ½ din construcțiile și terenul aferent identificate cu nr. top. 19/1, 19/2 înscrise în c.f. 217 Bucium de sub B. 14 și cota de ½ parte din nr. top. 17,18 de sub B. 3 din c.f. 236 Bucium, conform Certificatului de moștenitor nr. 19/31 ianuarie 2001 eliberat de BNP Agud F. .

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta G. A. domiciliată în C. . jud. Bihor și în consecință:

Dispune O.C.P.I. Beiuș înscrierea dreptului de proprietate al petentei asupra cotei de ½ din construcțiile și terenul aferent identificate cu nr. top. 19/1, 19/2 înscrise în c.f. 217 Bucium de sub B. 14 și cota de ½ parte din nr. top. 17,18 de sub B. 3 din c.f. 236 Bucium, conform Certificatului de moștenitor nr. 19/31 ianuarie 2001 eliberat de BNP Agud F. .

Cu apel în 15 zile de la comunicare cu petenta și OCPI Beiuș .

Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. ,președintele instanței I. E.

Red.col.GA

tehnred. IE ex. 4/2 . ianuarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 96/2013. Judecătoria BEIUŞ