Plângere contravenţională. Sentința nr. 816/2013. Judecătoria BEIUŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 816/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 2563/187/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 816/2013
Ședința publică din 30 mai 2013
PREȘEDINTE: E. V., judecător
GREFIER: Ș. I.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile, privind pe petenta R. M. R., domiciliată în Curățele, nr. 52, jud. Bihor și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 18, jud. Bihor, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 18.10.2012 al Postului de Poliție Curățele, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul petentei, av. din oficiu P. P. C., reprezentantul intimatului, agent B. V. și martorul J. V., lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatului depune la dosar procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere.
S-a procedat la audierea martorului J. V., conform prevederilor art.196 C.pr.civ., sub prestare de jurământ în forma prevăzută de art.193 al.1 C.pr.civ.,consemnarea făcându-se conform art.198 C.pr.civ., potrivit căruia martorul semnează declarația dată, după ce a luat în prealabil cunoștință de conținutul acesteia, declarația fiind atașată la dosarul cauzei.
Având în vedere excepția tardivității introducerii plângerii, instanța unește această excepție cu fondul cauzei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, solicitând anularea procesului verbal . nr._ din 18.10.2012. Precizează faptul că, din declarația martorului J. V., rezultă că petenta a luat la cunoștință de procesul verbal după câteva săptămâni de la afișarea acestuia, motiv pentru care solicită respingerea excepției tardivității plângerii.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea plângerii ca tardiv introdusă, potrivit motivelor arătate în întâmpinare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 20.11.2012, petenta R. M. R. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând anularea procesului verbal . nr._ din 18.10.2012 al Postului de Poliție Curățele, ca fiind întocmit abuziv.
În motivarea plângerii, petenta arată că în data de 27.09.2012, în jurul orelor 15:30 – 16:00 și-a renovat locuința, respectiv a gletuit stâlpul porții, dinspre vecinul său F. N.. Arată că vecinul său a amenințat-o cu pumnii, solicitându-i să iasă din spațiul dintre cele două case, spațiu care este comun, arată petenta. Pentru a evita un conflict, petenta a ieșit din spațiul dintre case și urcându-se pe un scaun, a continuat renovarea peretelui din stradă, peste gard. În acel moment, numitul F. N. a împins-o pe petentă, aceasta căzând de pe scaun, după care a început să lovească cu pietre, atât pe petentă cât și pe bunicul acesteia, în vârstă de 88 de ani. În urma loviturilor petenta a suferit leziuni în zona picioarelor, la sânul stâng, la mâna stângă și în zona rinichiului drept.
După acest incident, petenta i s-a adresat agentului de poliție B. V., care i-a întocmit procesul verbal atacat. Prin urmare, petenta consideră că agentul B. V. și adjunctul acestuia i-au adus atingeri demnității personale și psihice, prin expunerea sa în contactul direct cu agresorul, respectiv integrității fizice prin faptul că aceștia nu a sunat la ambulanță, deși au putut observa loviturile și starea de șoc în care se afla.
Totodată precizează faptul că nu a beneficiat de minimul de protecție din partea poliției locale, atitudinea agenților de poliție făcând-o să se simtă umilită.
Petenta menționează că în prezent locuiește în ., jud. Bihor, iar procesul verbal a fost afișat la ușa locuinței sale din Oradea, luând la cunoștință despre procesul verbal doar cu câteva zile înainte de formularea prezentei plângeri.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, petenta arată că acesta a fost întocmit fără respectarea procedurilor legale, respectiv agentul de poliție nu a consemnat obiecțiunile formulate de către petentă, iar potrivit art. 16, alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 lipsa acestora atrage nulitatea procesului verbal.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii s-a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție . nr._ din 18.10.2012 al Postului de Poliție Curățele, Certificatul medico legal nr. 2724/la/1111 din data de 28.09.2012, ecografie mamară.
La data de 10.12.2012, intimatul a depus la dosar 2 rapoarte a agenților de poliție de la Postul de Poliție a . F. N. și procesul verbal de îndeplinire a procedurii de afișare a procesului verbal . nr._ din 18.10.2012.
Prin întâmpinarea depusă la data de 11.12.2012, intimatul a invocat excepția tardivității introducerii plângerii, întrucât a fost depășit termenul legal de 15 zile pentru introducerea plângerii contravenționale.
În motivarea întâmpinării se arată că procesul verbal a fost încheiat la data de 18.10.2012 și comunicat prin afișare la data de 02.11.2012, plângerea fiind înregistrată la Judecătoria Beiuș la data de 20.11.2012.
În drept au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001, art. 242 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea dată în camera de consiliu în data de 24.01.2013 s-a admis cererea de acordare a ajutorului public sub forma asistenței juridice și s-a dispus desemnarea unui avocat din oficiu, care să o reprezinte pe petentă în prezentul dosar.
În probațiune a fost audiat martorul J. V., din depoziția căruia rezultă faptul că, în ultimii 3 ani, petenta a locuit în mod permanent în localitatea Curățele, la bunicul ei, mergând însă pentru perioade foarte scurte și la domiciliul din Oradea, respectiv uneori o săptămână, alteori pentru o zi, două.
Totodată, martorul a precizat faptul că, este de notorietate publică, respectiv atât pentru cetățenii din localitate cât și pentru organele de poliție, că petenta în ultimii ani a locuit aproape permanent cu bunicul ei.
Analizând actele și lucrările dosarului , instanța reține că petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3, pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată și sancționată de art. 4, alin. 1, lit. b din aceeași lege, reținându-se că petenta i-a adresat injurii, folosind cuvinte indecente, numitului F. N., a dat cu pietre după acesta, î prezența agenților de poliție.
Potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și a art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, precum și mențiunile prevăzute de art. 16 din O.G. nr.2/2001, care pot duce la anularea actului constatator.
Referitor la sancțiunea aplicată prin actul sancționator, instanța reține că petenta nu recunoaște săvârșirea contravenției, susținând că cele reținute în procesul verbal de contravenție nu sunt conforme cu realitatea, ori în conformitate cu jurisprudența CEDO s-a statuat că cel care trebuie să facă dovada existenței faptei și a persoanei care a săvârșit-o, precum și a vinovăției acestuia, este organul constatator, fiind incidente prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie contravențională, așa cum a arătat Curtea Constituțională prin Decizia nr.197/2001,ori prin actele depuse la dosarul cauzei de către organul constatator nu s-a făcut dovada vinovăției petentei.
D. actele depuse de petentă ,respectiv certificatul medico-legal,rezultă că petenta a suferit leziuni care au fost produse prin loviri repetate cu corp dur și care datează din data de 27 septembrie 2012, dată la care s-a consemnat și producerea contravenției. Instanța apreciază că petenta ar fi avut comportamentul consemnat prin procesul verbal ca urmare a aplicării violențelor asupra sa ,împrejurare care nu a fost consemnată în procesul verbal de constatare a contravenției,însă concluziile certificatului medico - legal nu lasă loc de interpretare asupra modului de producere a leziunilor.
Cu privire la excepția tardivității plângerii, martorul audiat în cauză a arătat că, este de notorietate publică faptul că, în ultimii 3 ani, petenta a locuit în mod permanent în localitatea Curățele, la bunicul ei, mergând însă pentru perioade foarte scurte,respectiv pentru câteva zile sau o săptămână, și la domiciliul din Oradea.
Pentru aceste motive, instanța ,consideră că organul constatator putea și trebuia să-i comunice procesul verbal la locuința din . despre comunicarea lui cu ocazia deplasării la domiciliul din Oradea, motiv pentru care va respinge excepția tardivității introducerii plângerii.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentei nu a fost dovedită și ca atare nu există, ori, neexistând faptă contravențională, nu există nici un temei pentru răspunderea contravențională, astfel cum se prevede la art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, (...)”, motiv pentru care va admite plângerea petentei R. M. R. și va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 18.10.2012 al Postului de Poliție Curățele și a sancțiunilor prevăzute în acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității introducerii plângerii, invocată de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor.
Admite plângerea petentei R. M. R., domiciliată în Curățele, nr. 52, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 18, jud. Bihor, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 18.10.2012 al Postului de Poliție Curățele.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 18.10.2012 al Postului de Poliție Curățele și a sancțiunilor prevăzute în acesta.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 30 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. V., judecător Ș. I.
Red. E.V.
Tehnored. Ș.I.
ex. 4
18.06.2013, emis 2 comunicări.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 813/2013. Judecătoria BEIUŞ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 753/2013. Judecătoria... → |
---|