Plângere contravenţională. Sentința nr. 1158/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 1158/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1158/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1158/2015

Ședința publică de la 11 noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. A. -M.,judecător

GREFIER: B. A.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA- ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL APUSENI R.A., CUI RO25741956, înregistrată la Registrul Comerțului Bihor sub nr. J_, cu sediul în localitatea Sudrigiu, nr. 136, ., în contradictoriu cu intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE– AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINSITRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - N., cu sediul în municipiul Cluj N., Piața A. I., nr. 19, județul Cluj, având ca obiect plângere contravențională.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.11.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării pentru termenul de azi, 11.11.2015, când s-a hotărât prezenta cauză.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.09.2015, petenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL APUSENI R.A. în contradictoriu cu intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE– AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINiSTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ- N., a solicitat instanței, că prin hotărârea ce va pronunța, sa dispună:

- în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .-CJ nr._/24.08.2015, încheiat de M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - N., în sensul anulării efectelor produse de aplicarea măsurii contravenționale constând în amenda contravențională în cuantum de 2.000 lei;

- în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .-CJ nr._/24.08.2015, ADMINISTRAȚIEI PARCULUI NAȚIONAL APUSENI R.A., filială cu personalitate juridică în subordinea RNP Romsilva, i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2.000 lei, în temeiul art. 13 alin (3) din OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară.

Astfel, s-a reținut în sarcina petentei faptul că, aceasta nu a respectat prevederile art. 8 din OG nr. 26/2013, în sensul depășirii limitei de 1/12 din cheltuielile totale aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al anului precedent.

În concret, în urma controlului efectuat, organele de inspecție economico-financiară au constatat următoarele:

1. Prin Hotărârea Guvernului nr. 166/2015 în vigoare de la 16.03.2015, s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor.

2. În data de 25.03.2015 RNP Romsilva a transmis Ministerului Mediului bugetele de venituri și cheltuieli ale Parcurilor Naturale și Naționale aflate în subordine în vederea aprobării prin ordin comun.

3. La data controlului nu a fost emis ordinul comun de aprobare a Bugetelor de venituri șt cheltuieli ale Parcurilor naturale și naționale.

4. În anul 2014, cheltuielile aprobate prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli, au fost în sumă de 758,1 mii lei, sumă în care nu sunt incluse fonduri europene în sumă de 44,9 mii lei, cheltuiala medie lunară la nivelul anului 2014, fiind în sumă de 63,18 mii lei.

5. La nivelul anului 2015, perioada 01.01._15, petenta a înregistrat cheltuieli lunare cu depășirea limitei stabilită la art. 8, al. 1 din OG 26/2013.

Raportat la cele reținute în urma controlului, organul de inspecție a sancționat petenta conform art. 13 din actul normativ menționat cu amendă contravențională în sumă de 2000 lei.

Totodată, petenta a arătat faptul că aceasta a recunoscut faptul că a depășit limita medie lunară a cheltuielilor efectuate în anul 2014, aducând justificări și argumente în acest sens, reținute în totalitate, în cuprinsul Raportului de inspecție economico financiară încheiat la data de 25.08.2015, situație față de care, cu ocazia controlului, s-a reținut corect faptul că fluctuațiile de personal din cursul anului 2014, au influențat negativ fondul de salarii anual, în sensul că baza de calcul nu a putut să reflecte în mod corect necesarul real în conformitate cu ultima organigramă aprobată, pentru estimarea Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2015.

Totodată, s-a reținut faptul că, noilor salariați, li s-au acordat clase minime de salarizare, iar pentru personalul existent s-a prevăzut doar o creștere admisă de 2,2%.

Pe lângă aceste depășiri de natură salarială, s-au mai reținut depășiri ca urmare a consumului de lemn de foc pentru încălzirea spațiilor în care personalul petentei își desfășoară activitatea în mod curent, cheltuieli de administrare într-un procent nesemnificativ, precum și cheltuieli ocazionate de un contract de consultanță juridică, cheltuială care în mod evident nu putea fi prevăzută, intenția unor terțe persoane de a o chema înaintea instanțelor de judecată neputând fi cunoscută de către petentă.

Astfel, ca o concluzie a verificărilor efectuate, organul de inspecție a reținut următoarele aspecte:

Unitatea deși a depășit cheltuielile lunare prevăzute de OG nr. 26/2013, cuantumul lor nu poate fi considerat de o gravitate majoră.

Unitatea nu a mai fost sancționată anterior pentru depășirea cheltuielilor lunare.

Completarea schemei de personal prin ocuparea posturilor care au devenit vacante în cursul anului 2014 în conformitate cu ultima organigramă aprobată.

Raportat la toate aceste aspecte, petenta a arătat că este evident că fapta reținută în sarcina acesteia nu a fost săvârșită cu vinovăție și nici cu intenția de a produce vreun prejudiciu, situație în care nu sunt îndeplinite prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001.

Totodată, chiar din cuprinsul Raportului organului de inspecție rezultă faptul că abaterea săvârșită de către petentă nu este de o gravitate mare, că aceasta se află la prima abatere de acest fel, mai mult decât atât, nici nu au fost dispuse măsuri de dus la îndeplinire.

Orice încălcare a normelor juridice atrage răspunderea juridică a persoanei care a săvârșit-o, iar această răspundere diferă în funcție de natura normei încălcate și de pericolul social al faptei.

Raportat la toate aceste aspecte, petenta a arătat faptul că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, încalcă prevederile art. 21 alin (3) din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, se aplică ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În motivarea în drept a plângerii, petenta a invocat prevederile art. 13 din OG nr. 2/2001, art. 194 C.pr.civilă și OG 23/2013, iar în probațiune aceasta a depus la dosar, în xerocopie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .-CJ nr._/24.08.2015 încheiat de intimat, Hotărârea nr.166/11.03.2015, privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pa anul 2015 al RNP - ROMSILVA, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, apelor și Pădurilor, Adresa RNP Romsilva nr._/25.03.2015, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2015, Nota Explicativă - întocmită de petentă, Organigrama RNP Romsilva Administrația Parcului Natural Apuseni RA și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2014.

La data de 25.09.2015, prin serviciul registratură, intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE– AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINSITRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - N., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților de la dezbateri.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat faptul că, urmare a controlului efectuat în perioada iunie-august 2015 la sediul Administrației Parcului Natural Apuseni R.A din localitatea Sudrigiu, nr. 136, județul Bihor, s-a constat că operatorul economic nu a respectat prevederile O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ - teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, pentru exercițiul financiar 2015, situație față de care a fost întocmit PVC nr._/24.08.2015.

Intimatul a arătat, totodată, faptul că, Procesul Verbal de Contravenție conține toate elementele a căror lipsă atrage sancțiunea nulității absolute a Procesului Verbal de Contravenție. Astfel, intimatul a arătat că motivele de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție sunt enumerate în cuprinsul art. 17. din O.G. 2/2001 și a enunțat aceste mențiuni.

Pe fondul cauzei, intimatul a arătat faptul că organele de control au urmărit în special respectarea de către operatorul economic a prevederilor art. 6 și 8 din O.G. 26/2013.

Astfel, în urma controlului efectuat s-a constat că la nivelul anului 2014 cheltuiala medie lunară a fost în sumă de 63,18 mii lei, iar în perioada 01.01._15 aceasta a depășit bugetul de cheltuieli lunare, care constau în cheltuielile salariale, utilități, (energia electrică, telefonie, impozite, taxe locale, consumabile de birou și birotică) și combustibil necesar pentru deplasarea în teren.

De asemenea, intimatul a arătat faptul că, fapta săvârșită de către petentă constituie contravenția prevăzută de art. 8, alin. 1, din O.G. 26/2013, fiind sancționată de art. 13, alin.1, lit.b și alin.3, din același act normativ, o sancțiune pecuniară fiind absolut necesară pentru corectarea atitudinii contravenientei.

Procesul verbal de contravenție este legal întocmit cu respectarea prevederilor O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor și conține toate mențiunile prevăzute de acest act normativ.

Totodată, intimatul a arătat că, prin plângerea formulată, însăși contravenienta a recunoscut faptul că aceasta nu a putut respecta prevederile O.G. nr. 26/2013, că a depășit limita medie lunară a cheltuielilor efectuate în anul 2014, motivând că fluctuațiile de personal din cursul anului 2014 au influențat negativ fondul de salarii anual, în sensul că baza de calcul nu a putut să reflecte în mod corect necesarul real în conformitate cu ultima organigramă aprobată, pentru estimarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2015.

Prin procesul verbal de contravenție atacat se menționează faptul că, în urma controlului efectuat la societate s-a constatat că aceasta a depășit limita de 1/12 din cheltuielile aprobate prin bugetele de venituri și cheltuieli ale anului precedent, prevăzută de art. 8 alin. 1, din OG. 26/2013.

Referitor la susținerile petentei cu privire la dispozițiile art. 21, alin. 3, din OG. 2/2001, intimata a arătat că, în conformitate cu prevederile acestei ordonanțe de guvern, organul constatator are posibilitatea să individualizeze mai obiectiv sancțiunea contravențională, deoarece doar aceasta are posibilitatea să constate cu propriile simțuri pericolul social concret al faptei.

Procesul verbal de contravenție este un act administrativ unilateral ce emană de la o autoritate publică, care are competența de a constata și de a sancționa faptele contravenționale și se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forța probantă și se execută din oficiu.

În motivarea în drept a întâmpinării au fost invocate dispozițiile legale la care a făcut trimitere în motivarea întâmpinării iar în probațiune intimatul a depus la dosar, în xerocopie semnată pentru conformitate cu originalul înscrisurile reprezentate de: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .-CJ nr._/24.08.2015, raportul de inspecție economico-financiară nr. 660/26.08.2015 și adresa de înaintare a acestuia către petentă .

Totodată, la data de 06.10.2015, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

În motivarea în fapt a răspunsului la întâmpinare, petenta a arătat că în cuprinsul întâmpinării s-a arătat că: „aplicarea sancțiunii pecuniare a fost absolut necesară pentru corectarea atitudinii contravenientei” și că „organul constatator are posibilitatea să individualizeze mai obiectiv sancțiunea contravențională, deoarece doar aceasta are posibilitatea să constate cu propriile simțuri pericolul social concret al faptei”.

Raportat la cele reținute în cuprinsul raportului de inspecție economico-financiară, aspectele mai sus arătate, nu se regăsesc în cele constatate de către organul de control,întrucât, în cuprinsul raportului de inspecție se rețin aspecte conform cărora: cuantumul depășirilor nu poate fi considerat de o gravitate majoră, unitatea nu a mai fost sancționată anterior pentru depășirea cheltuielilor lunare .Mai mult decât atât, în urma controlului nu s-a dispus luarea unor măsuri de dus la îndeplinire, situație în care, petenta a arătat că nu înțelege în ce constă pericolul social concret al faptei, constatat cu propriile simțuri de către organul constatator.

Răspunderea juridică a persoanei care a săvârșit o faptă contravențională, diferă în funcție de natura normei încălcate și de pericolul social al faptei.

Aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 2.000 lei, este vădit disproporționată cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, raportat la circumstanțele reținute de organul constatator cu ocazia controlului.

Față de toate aceste aspecte, precum și a celor învederate în cuprinsul plângerii, petenta a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

De asemenea, la data de 16.10.2015, aceasta a depus la dosar, copia bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2014, semnată pentru conformitate cu originalul.

În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând plângerea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .-CJ nr._/24.08.2015, încheiat de M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ, filele 6, 7 dosar, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 2000 lei.

Se menționează în actul de constatare și sancționare faptul că, în calitate de operator economic, petenta nu a respectat prevederile art. 8 din OG nr. 26/2013 și a depășit cheltuielile aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al anului precedent, peste limita de 1/12 din cheltuielile, faptă despre care s-a arătat că reprezintă contravenția prevăzută și sancționată de art. 8 din OG nr. 26/2013 raportat la art. 13 alin.1 lit. b din acest act normativ.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. 2/2001, instanța reține că procesul verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art.17 din O.G nr. 2/2001, întrucât a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prev. de OG nr.2/2001, iar petentului nu i s-a produs nici o vătămare prin încheierea acestui act, în condițiile în care a introdus plângerea în termen și și-a exercitat dreptul la apărare, având posibilitatea să formuleze apărări și să propună probe împotriva actului de constatare și sancționare.

Examinând cuprinsului procesului verbal de contravenție, instanța reține că la rubrica obiecțiuni ale contravenientului au fost menționate următoarele „nu am săvârșit fapta cu rea credință și fiind la prima abatere considerăm că avertismentul este o sancțiune justă conform prevederilor OG 2/2001 actualizată”.

Actul constatator a fost semnat pentru luare la cunoștință de către reprezentantul petentei.

Referitor la temeinicia procesului verbal atacat, instanța reține, că la art. 8 din O.G. 26/2013, se prevede: „

(1) Până la aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul curent, operatorii economici pot efectua cheltuieli totale lunar, în limita a 1/12 din cheltuielile totale aprobate prin bugetele de venituri și cheltuieli ale anului precedent sau 1/12 din cheltuielile totale propuse în proiectul de buget aprobat de Adunarea generală a acționarilor, respectiv Consiliul de administrație al operatorului economic, după caz, în situația în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), operatorii economici, care datorită specificității activității desfășurate concentrează realizarea acesteia într-o anumită perioadă a anului, pot efectua în această perioadă cheltuieli mai mari de 1/12 din cheltuielile totale aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al anului precedent, nivelul acestora fiind aprobat de ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul căruia se află.

(3) Limita de cheltuieli prevăzută la alin. (1) și (2) se calculează ținând cont de numărul de luni pentru care a fost aprobat ultimul buget de venituri și cheltuieli.

(4) Operatorii economici care în termen de 45 de zile de la împlinirea termenului stabilit la art. 6 alin. (1) și (2), după caz, nu au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli în conformitate cu art. 4 pot angaja și efectua cheltuieli lunar în cuantum de 90% din limita prevăzută la alin. (1) și (2), după caz, începând cu luna următoare împlinirii acestui termen și până la data aprobării.

Potrivit art. 13 alin.1, lit. b din O.G. 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritarăconstituie contravenție depășirea limitelor prevăzute la art. 8.

La alin. 3 al art.13 din O.G. 26/2013 se arătă că, se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, contravenția prevăzută la alin.(1) lit. b) din acest act normativ.

Contravenția reținută în sarcina petentei întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art.6 paragraf 1 din CEDO întrucât câmpul de aplicare al O.G. 26/2013 privește toți operatorii economici ce intră sub incidența acestui act normativ, iar sancțiunea instituită are caracter represiv și preventiv.

Pe cale de consecință, în speță, petentei îi sunt recunoscute garanțiile procedurale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful 2 al art.6 din CEDO.

Însă, în conformitate cu prevederile art. 249 din Codul de Procedura Civila cel ce face o susținere trebuie sa o dovedească, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege, ori în cauza dedusă judecații sarcina probei nu este răsturnată.

Astfel, în ceea ce privește temeinicia situației de fapt reținută de agentul constatator, instanța constată că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate a actului întocmit de un funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu și în limitele competenței sale, prezumție care de asemenea are un caracter relativ, dispensează de sarcina probei și este susceptibilă a fi combătută prin proba contrarie, astfel încât părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările.

După cum rezultă din Cauza I. P. contra României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), invocarea de către instanță a prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției cu consecința obligării petentului la răsturnarea acesteia este în concordanță cu prevederile naționale în materia contravențională. Această prezumție de legalitate și temeinicie nu are un caracter neașteptat pentru petentă având în vedere dispozițiile legislației contravenționale.

Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 CEDO să existe o anumită proporție între prezumțiile instituite de legislația contravențională incidentă și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare.

Petentei i s-a dat ocazia de a-și prezenta punctul de vedere, iar instanța i-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, însă acesta nu a combătut cu nici un mijloc de probă starea de fapt redată în actul de constatare și sancționare.

Astfel,examinând prin coroborare conținutul procesului verbal de contravenție, motivele invocate în motivarea plângerii, obiecțiunile formulate de petentă prin reprezentant la data întocmirii procesului verbal, aspectele prezentate în nota explicativă de la fila 33 dosar, precum și aspectele prezentate de către echipa de inspecție în raportul de inspecție economico financiară încheiat la data de 25.08.2015- filele 45-48 dosar, restul înscrisurilor depuse în probațiune la dosar, instanța apreciază că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este reală.

Pe de altă parte starea de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție a fost recunoscută în mod implicit de către petentă, atât la momentul sancționării, prin obiecțiunile formulate, cât și pe parcursul procesului, prin aspectele prezentate în motivarea plângerii și atitudinea procesuală adoptată pe parcursul soluționării procesului.

Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție a fost legal și temeinic încheiat și nu se impune anularea acestuia, rezultând astfel că, petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.

Pe de altă parte, verificând modul de individualizare a sancțiunii aplicată petentei raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că, sancțiunea amenzii aplicată în cuantumul maxim este disproporționala față de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

Astfel, reținând că, nu s-a susținut sau dovedit de către intimată că petenta a mai fost anterior sancționată, având în vedere motivele prezentate de către petentă prin reprezentant în nota explicativă de la fila 33 dosar, precum și faptul că în cuprinsul raportului de inspecție economico financiară încheiat de reprezentanții intimatului la data de 25.08.2015- filele 45-48 dosar, printre altele se rețin aspecte potrivit cărora petenta deși a depășit cheltuielile lunare prevăzute de actul normativ, cuantumul lor nu poate fi considerat de o gravitate majoră; unitatea nu a mai fost sancționată anterior pentru depășirea cheltuielilor lunare, iar în urma controlului nu au fost dispuse măsuri de dus la îndeplinire, întrucât operatorul economic începând cu luna iunie 2015 se încadrează în prevederile art. 8 alin.4 și angajează cheltuieli lunare, în cuantum de 90% din limita prevăzută la alin.1 și 2, până la data aprobării bugetului de venituri și cheltuieli, văzând că pe parcursul soluționării cauzei petenta a dat dovadă de o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei săvârșite, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentă și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție atacat, cu sancțiunea avertismentului.

Instanța apreciază că, aplicarea sancțiunii avertismentului și atenționarea petentei cu privire la fapta săvârșită, însoțită de recomandarea de a respecta în viitor dispozițiile legale sunt suficiente și proporționale cu gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, date fiind și aspectele prezentate în raportul de inspecție și vor îndeplini scopul coercitiv-preventiv al răspunderii contravenționale, astfel încât, petenta să realizeze pe viitor importanța respectării normelor legale privind întărirea disciplinei financiare .

Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art 8 și 13 lit.b din O.G. 26/2013, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentă, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de către petenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL APUSENI R.A., CUI RO25741956, înregistrată la Registrul Comerțului Bihor sub nr. J_, cu sediul în localitatea Sudrigiu, nr. 136, ., în contradictoriu cu intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINSITRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - N., cu sediul în municipiul Cluj N., Piața A. I., nr. 19, județul Cluj.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .-CJ nr._/24.08.2015, încheiat de M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - N., cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții din procesul verbal.

Atrage atenția petentei asupra respectării dispozițiilor legale.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac, care se depune la Judecătoria Beiuș.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. A.-M., judecător B. A.

RED. M.A.M.

Tehnored. B.A.

4 ex./11.12.2015

Emise 2 comunicări:

  1. petenta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL APUSENI R.A., CUI RO25741956, înregistrată la Registrul Comerțului Bihor sub nr. J_, cu sediul în localitatea Sudrigiu, nr. 136, .;
  1. intimatul M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINSITRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - N., cu sediul în municipiul Cluj N., Piața A. I., nr. 19, județul Cluj.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1158/2015. Judecătoria BEIUŞ