Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 1792/187/2014
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR –
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 20/2015
Ședința publică din 8 ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: E. V. – judecător
GREFIER: Ș. I.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către petentul P. G., CNP_, domiciliat în loc. Câmpani, nr. 154, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională P.V. R14 nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; că la data de 27.10.2014 intimata a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată. În baza art. 411, alin. 1, pct. 2 Cod pr. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Aceeași solicitare a fost făcută și de către petent.
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art.131 C.pr.civ., reține că este competentă general, material și teritorial exclusiv, în soluționarea prezentei cereri, în temeiul art.94 pct.4 NCPC raportat la prevederile OG 15/2002.
În baza art. 255, 258 Cod pr. civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit art. 238 C.pr.civ. instanța estimează că procesul se va dezbate în fond în termen de 1 lună de zile, luând în considerare și redactarea hotărârii.
În baza art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, astfel că închide dezbaterile și reține cererea spre soluționare pe baza înscrisurilor de la dosar.
INSTANȚA
Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată la instanță la data de 26.09.2014, sub dosar nr._, petentul P. G. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 3.09.2014, anularea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă totală de 250 lei, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii petentul arată că, în data de 29.10.2013, a încheiat un contract de comodat autentificat sub nr. 933/2013 la BNP N. Ladislau, cu numitul S. L., domiciliat în mun. O. S., .. 77, jud. Harghita.
Prin acest contract de comodat, petentul i-a transmis numitului S. L., pe o perioadă de 5 ani, respectiv de la 29 octombrie 2013 până la 29 octombrie 2018, cu titlu gratuit, dreptul de folosință și de detenție cu privire la autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Totodată prin acest contract de comodat, numitul S. L. s-a obligat să suporte, în perioada folosinței, toate cheltuielile inerente și aferente folosirii autoturismului.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În susținerea cererii s-au anexat în xerocopie: cartea de identitate al petentului; procesul verbal de constatare a contravenției . 14 nr._/03.09.2014; dovada comunicării către petent a procesul verbal; contractul de comodat autentificat sub nr. 933/2013 la BNP N. Ladislau.
Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței . nr._/6.10.2014 – fila 14 dosar.
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, a depus la dosar la data de 27.10.2014 întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată formulată de petent și menținerea procesului verbal.
În motivarea în fapt a întâmpinării intimata arată că la data de 06.06.2014, pe DN 13A km 121+141, pe raza localității District Harghita, jud. Harghita, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând numitului P. G., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 03.09.2014, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -CESTRIN.
Din prevederile art. 7 și art. 1, al. 1, lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Contractul de comodat produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, iar conform dispozițiilor Codului civil data acestuia nu este opozabilă terților.
Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 15 alin. 1 ind. 1 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, la cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care ceasta poate utiliza vehiculul.
Potrivit art. 9 alin. 3, procesele verbale de constatare a contravenției emise prin SIEGMCR se pot încheia în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de M.A.I. - Direcția Regim Permise de conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Prin contractul de comodat nu se transmite proprietatea bunului ci numai dreptul de folosință gratuită a acestuia.
Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nici o altă persoană nefiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1, lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maxima autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul verbal de constatare a contravenției ..14 nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002. coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Dusman A. R., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 760/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, art. 223, alin. 3 C. Pr. Civilă.
În probațiune s-au depus certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală; confirmare de primire a procesului verbal; proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
Instanța a încuviințat, în probațiune, proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat de intimat la data de 03.09.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 250 lei. Se menționează în actul de constatare și sancționare că în urma controlului efectuat la data de 06.06.2014, ora 11:44 în locul DN 13A km 121+141m District Harghita, jud. Harghita, s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare_, a circulat fără rovinietă valabilă, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 8 al.1 din OG 15/2002, fiind sancționat potrivit art.8 al.2 din OG 15/2002.
Împotriva procesului verbal mai sus identificat, instanța constată potrivit articolului 34 din O.G. nr. 2/2001 că petentul a depus plângere contravențională la data de 26.09.2014, în termenul legal prevăzut de articolul 31 alin.1 din același act normativ, în condițiile în care actul constatator i-a fost comunicat acestuia la data de 12.09.2014 (fila 5 și 23).
Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
Referitor la sancțiunea aplicată prin actul sancționator, instanța constată că petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum total de 250 lei, conform art.8 al.2 din OG 15/2002, potrivit căruia:„art. 8 (2) Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2 – cuantumul amenzii contravenționale aplicabile utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile, în funcție de tipul vehiculului, astfel cuantumul amenzii contravenționale pentru autoturisme este 250 lei minim – 500 maxim”, petentului aplicându-i-se minimul amenzii prevăzute de lege.
Cu privire la severitatea sancțiunii aplicate, în fiecare caz concret, este necesară respectarea unei proporționalități între fapta comisă și consecințele comiterii ei, respectiv sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.
Analizând circumstanțele săvârșii faptei reținute în sarcina petentului, instanța apreciază că sancțiunea contravențională a fost în mod corect individualizată, prin fapta săvârșită petentul eludând dispozițiile legale în materie, sancțiunea fiind aplicată potrivit criteriilor prevăzute de articolul 21 din O.G. nr.2/2001.
Față de cele ce preced, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petent și va menține ca legal și temeinic procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 14 nr._ încheiat de intimat la data de 3.09.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. G., CNP_, domiciliat în loc. Câmpani, nr. 154, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, și în consecință:
Menține procesul verbal de contravenție . 14 nr._ încheiat de CNADNR la 3.09.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. V. – judecător Ș. I.
Red. E.V.
Tehnored. Ș.I.
4 ex.
26.01.2015, emise 2 comunicări.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 63/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2015.... → |
|---|








