Acţiune în constatare. Sentința nr. 873/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 873/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 99/188/2013

Dosar nr._ Acțiune în constatare și

perfectare vânzare-cumpărare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 873

Ședința publică din 13.11.2013

Instanța constituită din:

Președinte – R. A.

Grefier – G. I.

La ordine pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL B. prin reprezentant legal primarul, C. C. N., G. O. și G. V., având ca obiect acțiune în constatare și perfectare vânzare-cumpărare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13.11.2013 și apoi pentru astăzi.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, la data de 21.01.2013, reclamanta G. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. V., G. O. și orașul B. prin reprezentant legal primarul, să se constate că pârâții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra mai multor suprafețe de teren și prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor edificate pe terenul în suprafață de 1669 m.p., situat în intravilanul orașului B., județul N. și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru acest imobil.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, la data de 30.06.2012 a încheiat un act sub semnătură privată cu pârâții G. V. și G. O., o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care aceștia s-au obligat să îi vândă următoarele imobile: 1669 mp teren, situată în intravilan oraș B. și a construcțiilor edificate pe acesta, suprafața de 6830 m.p. situat în extravilan B., punct Albia Neagului, suprafața de 5370 m.p. situat în extravilan Tașca, punct Fundoaia, suprafața de 6947 m.p. situat în extravilan Tașca, punct Hamzoaia, suprafața de 7160 m.p. situat în extravilan B., punct Albia Neagului, suprafața de 2776 m.p. situat în intravilan și extravilan B., conform antecontractului.

Prețul vânzării a fost stabilit prin antecontract la suma de 20 000 lei, fiind achitat în întregime la data încheierii înscrisului.

Posesia sub nume de proprietar este confirmată și de adeverința de rol eliberată de Primăria orașului B..

In dovedirea acțiunii a solicitat proba cu interogatoriul pârâților vânzători, proba testimonială și proba cu înscrisuri ( filele 5-21).

Până în prezent pârâții nu și-a îndeplinit obligația asumată de a obține acte autentice de proprietate pentru imobilele înstrăinate.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 492, 1847 și următoarele, art 1860 din vechiul Cod civil, art. 1669 cod civil și art. 111 Cod procedură civilă.

Pârâții G. V. și G. O., părinții reclamantei, nu au formulat întâmpinare dar, prezenți la primul termen de judecată, au arătat că terenurile provin de la mama pârâtei, C. A., că a mai avut un frate care a decedat, acesta având un fiu, C. C. N.. Instanța a dispus modificarea cadrului procesual, în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârât a moștenitorului defunctei C. A.

Pârâtul orașul B. a formulat întâmpinare în care a arătat că terenurile care fac obiectul acțiunii nu fac parte din domeniul public sau privat al orașului, lăsând soluția la aprecierea instanței.

Ambele capete de cerere au fost legal timbrate.

Instanța a încuviințat, pentru reclamantă, administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale constând în audierea unor martori: M. P., B. V., H. V. și Ș. D., declarația acestora aflându-se atașate la dosar.

Pentru termenul din 06.11.2013 s-a depus declarația autentificată sub nr. 1958/11.10.2013 prin care C. N.-C. declara că este de acord cu acțiunea judecătorească ce face obiectul prezentului dosar.

Analizând susținerile părților, probatoriul administrat, raportat la normele aplicabile în materie civilă, instanța reține:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pe calea acțiunii oblice, să se constate că, între ea și părinții săi a intervenit vânzarea-cumpărarea bunurilor pe care aceștia le-au dobândit prin uzucapiune, respectiv accesiune imobiliară.

Pârâții părinții reclamantei, deși nu au formulat întâmpinare, s-au prezentat la proces și nu s-au opus admiterii acțiunii, iar moștenitorul defunctei bunici materne de la care provin bunurile, s-a declarat de acord cu acțiunea prin declarație autentică.

În drept, instanța constată că uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului, în temeiul și în condițiile prevăzute de lege. Uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, efect al exercitării unei posesii utile în intervalul de timp stabilit de lege, este o sancțiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovada de lipsa de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane.

În cazul dobândirii dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții, și anume: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună sau de rea-credință.

Prescripția achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.1847 din vechiul Cod civil (în vigoare la momentul învestirii instanței cu soluționarea prezentei cauze). Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Potrivit dispozițiilor art.1846 alin.2 Cod civil, posesia reprezintă o stare de fapt, constând în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, cu intenția și voința de a se comporta față de toți ceilalți ca proprietar, în art.1847 Cod civil fiind prevăzut în mod expres că, pentru a se putea uzucapa, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, adică să fie o posesie utilă.

Până la împlinirea termenului de 30 de ani, în timpul posesiei exercitate de posesorul neproprietar, există numai o aparență de proprietate, în sensul că, în toată perioada, posesorul se află într-o situație incertă, existând permanent posibilitatea ca adevăratul proprietar să facă acte prin care să întrerupă prescripția achizitivă. Prin urmare, numai după împlinirea termenului fixat de lege, faptul posesiei de până atunci se transformă într-o stare de drept și se consolidează dreptul de proprietate, posesorul devenind proprietar.

Instanța reține că, în pricina de față, a fost dovedită împrejurarea de fapt că, din anul 1981 ( după cum rezultă din evidențele agricole ) și până în prezent, deci mai mult de 30 de ani, pârâții G. V. și G. O. au posedat terenurile, conform documentației cadastrale depuse la dosar, sunt de 1669 mp, în intravilanul orașului B., pe care se află o casă de locuit de 108 mp, un grajd de 46 mp și o anexă gospodărească de 76mp, 6830 mp în punctul Albia Neagului, 5370 mp în ., 7160 mp în extravilanul orașului B. în punctul Albia Neagului, 2776 mp în intravilan și extravilan oraș B. și 6947 mp în extravilan Tașca, punctul Hamzoaia.

Din declarația martorilor M. P., M. P., B. V., H. V. și Ș. D. audiați în cauză, precum și din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă ( documentația cadastrală, adresa privind evidențele agricole din perioada 1981, adresa nr 4228/2013 a Ocolului Silvic B.-fila 59, certificat de sarcini emis de OCPI N.), instanța reține reclamanții s-au comportat ca adevărați proprietari ai terenului și construcției, fiind cunoscuți ca atare de vecini și nefiind tulburați în stăpânirea imobilelor, ceea ce atestă elementul subiectiv al posesiei - animus sibi habendi.

Posesia a fost în mod evident publică, fiind exercitată în așa fel încât putea fi cunoscută de către orice persoană interesată. De asemenea,posesia a fost continuă, netulburată și neîntreruptă, martorii audiați declarând că pârâții au avut stăpânirea terenului în mod continuu din 1981 și până în prezent și că nu au fost tulburați de către alte persoane.

Având în vedere toate aceste aspecte, instanța reține că posesia exercitată asupra terenurilor a fost una utilă, exercitată pentru intervalul de timp cerut de art.1890 Cod civil și, fiind îndeplinite, astfel, condițiile pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, va admite acțiunea.

În privința construcțiilor situate pe terenul în suprafață totală de 1669 mp situat în intravilanul orașului B., instanța va reține că imobilul-casă a fost construit, conform evidențelor agricole, în anul 1971, grajdul figurând din 1939, iar construcția anexă din 1981. Din documentația cadastrală depusă la dosar, rezultă că suprafața casei este de 108 mp, a grajdului de 46 mp și a construcției anexe de 76 mp. În conformitate cu dispozițiile art.492 Cod civil pârâții sunt, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, proprietari și asupra construcțiilor edificate așa încât instanța va admite acțiunea și în privința acestui capăt de cerere. Potrivit art.492 Cod civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.

Legat de capătul de cerere privind perfectarea vânzării, instanța constată că la fila 18 dosar s-a depus un act sub semnătură privată, semnat de către G. V. și G. O. în calitate de vânzători și G. M. în calitate de cumpărătoare, prin care în schimbul sumei de 20.000 lei se tranzacționau imobilele ( terenuri și construcții) precizate anterior.

Cum înscrisul nu respectă prevederile art. 2 din titlu X al Legii 247/2005 în conformitate cu care terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute, instanța reține că înscrisul respectiv nu poate avea decât valoarea unui antecontract de vânzare cumpărare.

Pentru a se da eficiență principiului executării în natură a obligațiilor, instanța, în baza art.1073 și art.1077 Cod civil, poate pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se suplinească în speță consimțământul debitorului obligației la încheierea contractului de vânzare cumpărare în forma cerută de lege.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, întrucât contractul de vânzare cumpărare este translativ de proprietate, este însă necesar ca promitenții vânzători să fie titularii dreptului ce se înstrăinează, respectiv proprietarii bunului vândut, întrucât, în caz contrar nu poate transmite dreptul ce face obiectul contractului, conform principiului „nemo dat quod non habet” .

În speță, vânzătorii nu dețineau la data încheierii înscrisului sub semnătură privată un veritabil titlu de proprietate astfel că, pe calea acțiunii oblice, cumpărătoarea a promovat prezenta acțiune, pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, respectiv accesiune imobiliară.

Având în vedere îndeplinirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată și potrivit art. 492 Cod civil, a accesiunii artificiale imobiliare, instanța apreciază astfel că sunt îndeplinite condițiile art.1073, 1077 Cod civil, precum și art.969 și 970 alin.2 Cod civil, astfel încât va pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare pentru imobilele în litigiu.

În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta G. M. domiciliată în orașul B., ., județul N., în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. O. domiciliați în orașul B., ., județul N., și orașul B., prin reprezentant legal Primarul orașului B..

Constată că pârâții G. V. și G. O. au dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:

  • Teren în suprafață de 1669 mp teren, situat în intravilan oraș B., jud.N., având ca vecini: la N-.-.-T. C. și la V-NCP 383 și NCP 1692.
  • Teren în suprafață de 6830 m.p. situat în extravilan B., punct Albia Neagului, județul N., având ca vecini: la N-moșt.def. C. I., la S- moșt. Def G. G., la E-izlaz, la V-moșt. Def. G. D.;
  • Teren în suprafața de 5370 m.p. situat în extravilan Tașca, punct Fundoaia, județul N., având ca vecini: la N- pârâul Fundoaia, la S-B. D., la E-moșt. Def. S. A., la V-moșt. Def. Saon I.;
  • Teren în suprafața de 6947 m.p. situat în extravilan Tașca, punct Hamzoaia, județul N., având ca vecini: la N-moșt.def. Galeanu T., la S- moșt. Def. Galeanu T., la E-Basa D., la V-S. I.;
  • Teren în suprafața de 7160 m.p. situat în extravilan B., punct Albia Neagului, județul N., având ca vecini: la N-moșt. Def. G. G., la S-moșt. Def. N. G., la E-izlaz, la V-moșt. Def. Ș. I.;
  • Teren în suprafața de 2776 m.p. situat în intravilan și extravilan B., județul N., având ca vecini: la N-NCP1674, la S-orașul B., la E-P. A., la V-orașul B.;

Constată că pârâții G. V. și G. O. au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcțiilor: casă de locuit în suprafață de 108 mp, grajd în suprafață de 46 mp și anexă gospodărească în suprafață de 76 mp situate pe terenul în suprafață de 1669 mp din intravilanul orașului B.

Perfectează vânzarea-cumpărarea intervenită la data de 30.06.2012

între pârâții G. V. și G. O., în calitate de promitenți vânzători și reclamantă, în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect: suprafața de 1669 mp teren, situată în intravilan oraș B., suprafața de 6830 m.p. situat în extravilan B., punct Albia Neagului, suprafața de 5370 m.p. situat în extravilan Tașca, punct Fundoaia, suprafața de 6947 m.p. situat în extravilan Tașca, punct Hamzoaia, suprafața de 7160 m.p. situat în extravilan B., punct Albia Neagului, suprafața de 2776 m.p. situat în intravilan și extravilan B. precum și asupra construcțiilor constând în casă de locuit în suprafață de 108 mp, grajd în suprafață de 46 mp și anexă gospodărească în suprafață de 76 mp situate pe terenul în suprafață de 1669 mp din intravilanul orașului B., pentru care s-a plătit integral suma totală de 20.000 lei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2013.

Președinte, Grefier,

R. A. G. I.

Red.R.A./25.11.2013

Tehnored.G.I.ex.9/25.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 873/2013. Judecătoria BICAZ