Plângere contravenţională. Sentința nr. 956/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 956/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 9305/314/2012

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR.956

Ședința publică din data de 04.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte – R. A.

Grefier – M. V. G.

La ordine venind pronunțarea în cauza civilă având ca obiect plângere contravențională (OUG 195/2002®), formulată de petentul ., cu sediul în Șerbăuți, ., județul Suceava în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE N., cu sediul în Piatra N., ., județul N..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, pentru a da posibilitatea de a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.12.2013, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 15.11.2012 sub nr._ petenta . a solicitat in contradictoriu cu intimata I. de Politie Județean N. anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 18.10.2011, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

P. sentința civilă nr. 538/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și s-a declinat cauza spre competentă soluționare la Judecătoria B., procesul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2013.

Motivarea plângerii s-a făcut verbal, prin concluzii orale și anterior pronunțării prin concluzii scrise. Astfel, petenta a arătat că în mod eronat a fost sancționată contravențional întrucât, în conformitate cu prevederile art. 4 din HG nr.69/2012 constituie contravenție nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz:

57.1. copia conformă a licenței de transport/licenței comunitare;

57.2. legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport;

În speță, s-a arătat că transportul efectuat se realiza spre beneficiul contravenientei, după cum reiese din avizul de însoțire a mărfii nr._/18.10.2012, conducătorul auto fiind încadrat cu contract individual de muncă la această societate. Așadar, transportul nu era contra cost, ci pentru firma transportatoare.

Cererii i s-a anexat copie după procesul verbal de contravenție.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, arătând că procesul-verbal este temeinic și legal întocmit, acest act de constatare făcând deplină dovadă a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la probă contrară. S-a mai arătat că procesul-verbal respectă întocmai condițiile de fond și de formă impuse de Ordonanța Guvernului nr.2/2001, nu este afectat de nici o nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Intimatul a anexat: procesul verbal de contravenție în original, raportul organului constatator și confirmarea de primire a procesului verbal de contravenție.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat ca martor A. B. - G., conducătorul auto al autotractorului, declarația acestuia fiind atașată la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor formulate de contestator, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța reține următoarele:

P. procesul-verbal de contravenție . nr._ din 18.10.2011 s-a reținut că la data de 18.10.2012, societatea . efectuarea transportului rutier de ciment conform avizului de însoțire nr._/18.10.2012, eliberat de ., cu autotractorul Iveco cu numărul de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr._, condus de Abordiece B. G., fără a avea asupra sa legitimație de serviciu.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prin raportare la situația de fapt descrisă în procesul verbal și la încadrarea juridică dată acesteia de către agentul constatator, instanța reține faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.

Așadar, în speță, instanța constată că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute indicate de dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001, reținând, de asemenea, și împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța apreciază că acesta îndeplinește condițiile pentru sancționarea în mod valabil al contravenientului, având în vedere următoarele considerente:

Petenta a fost sancționată contravențional pentru nedeținerea de către conducătorul auto al autotractorului a legitimației de serviciu în timp ce efectua un transport de ciment. Din declarația conducătorului auto audiat ca martor rezultă faptul că la data controlului, nu avea în mașină legitimația deserviciu dar în autovehicul exista contractul său individual de muncă, fiind angajat al societății amendate, dar că agentul constatator nu l-a luat în considerație deși în alte dăți, acesta a suplinit lipsa legitimației. A declarat de asemenea că legitimația de serviciu era uitată în buzunarul altei haine, pe care o purtase anterior, păstrând-o asupra sa întrucât efectua curse cu mai multe autovehicule. La concluziile scrise formulate a fost anexată o copie a contractului individual de muncă valabil pentru perioada în care a fost constatată contravenția și dispoziția nr. 36/07.07.2013 de desfacere a contractului de muncă prin demisia conducătorului auto.

Fapta petentei de nerespectare a obligației de a asigura existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a legitimației de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport, întrunește elementele constitutive ale faptei contravenționale, iar conduita petentei se situează în sfera ilicitului contravențional.

Sub acest aspect, instanța reține că procesul-verbal, beneficiind de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, face dovada deplină a celor reținute de agentul constatator și constatate personal de acesta. De altfel, nici contravenienta, nici conducătorul auto nu au afirmat că ar fi avut legitimație de serviciu.

Totuși, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele actului normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

La aprecierea gradului de pericol social al faptei instanța va ține cont de împrejurarea că fapta nu a produs urmări grave și a adus o atingere minimă ordinii și valorilor sociale ocrotite prin sancționarea contravenției, iar în ceea ce privește circumstanțele personale ale contravenientei, instanța va ține cont de atitudinea sa și de comportarea sinceră în fața instanței de judecată, petenta recunoscând fapta.

P. raportare la criteriile de individualizare prevăzute de articolul menționat, instanța reține că sancțiunea contravențională a amenzii de 8000 lei, nu corespunde gradului redus de pericol social al faptei, apărând ca excesivă, în contextul evocat, precum și faptul că aplicarea unei sancțiuni nepecuniare este susceptibilă de a atrage în mod real atenția petentei asupra necesității imperioase de conformare în raport de cerințele legale în condițiile în care sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a spiritului de responsabilitate.

Ținând seama de toate considerentele expuse, instanța va admite în parte plângerea și, în consecință, va dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 8000 lei, cu sancțiunea „Avertisment”, atrăgând atenția petentei că săvârșirea unei noi fapte contravenționale va putea avea drept consecință aplicarea unei sancțiuni mai severe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. C. SRL cu sediul în localitatea Șerbăuți, ., județul Suceava, CUI_ și înregistrată la Registrul Comerțului sub nr J_ prin administrator I.-L. C., în contradictoriu în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean N., cu sediul în Piatra N., ., cu privire la procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ din 18.10.2011.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate petentului, în cuantum de 8000 lei, cu sancțiunea „Avertisment”.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2013.

Președinte Grefier

R. A. M. V. G.

Red: RA /05.12.2013

Tehnored: MVG /05.12.2013/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 956/2013. Judecătoria BICAZ