Fond funciar. Sentința nr. 517/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 517/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 66/188/2013
Dosar nr._ Plângere la Legea 1/2000
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr.517
Ședința publică din data de 04.06.2013
Instanța constituită din:
Președinte – I. P.
Grefier – M. V. G.
Se examinează cauza civilă formulată de petentul R. I.,domiciliat în comuna B., ., în contradictoriu cu intimatele C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în mun. Piatra N., ., nr. 27, județul N. șiC. L. B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., având ca obiect plângere la Legea nr. 1/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:
- obiectul dosarului este plângere la Legea nr. 1/2000;
- cauza se află la al 4 – lea termen de judecată;
- procedura de citare legal îndeplinită;
- la data de 11.04.2013 prin serviciul Registraruă-Arhivă al instanței petentul a depus certificatul de naștere a autorului, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul cu privire la propunerea de probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
I N S T A N T A,
Asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. _ , petentul R. I. în contradictoriu cu intimatele C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor șiC. L. B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a solicitat anularea parțială a Hotărârii Comisiei Județene 9637/2012, în sensul constituirii in favoarea acesteia a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren cu vegetație forestieră.
În motivarea în fapt a plângerii s-a învederat esențialmente că, prin cererea nr.116/2011 a pretins, în temeiul art.36 din Legea 1/2000 în redactarea Legii 212/2008, intimatei C. L. constituirea dreptului de proprietate privată pentru 5 ha teren cu vegetație forestieră după defunctul autor R. A..
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbre si de timbru judiciar conform art.42 din Legea 1/2000.
În probațiune au fost depuse la dosar în fotocopie înscrisuri.
În proces, intimata C. Județeană a formulat cerere de introducere in cauză a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava.
Instanța, în aplicarea art.167 și urm. Cod procedură civilă a administrat proba cu înscrisurile atașate la dosarul pricinii.
Analizând în mod coroborat probatoriul administrat raportat la dispozițiile legale incidente, Judecătoria constata neîntemeiată plângerea pendinte si o va respinge ca atare conform dispozitivului, pentru argumentele ce succed:
In fapt, prin Hotararea 9637/2012, intimata C. Județeană a invalidat hotărârea Comisiei Locale de admitere a cererii petentului R. I. nr.116/2011, prin care s-a solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru 5 ha teren cu vegetație forestiera după defunctul autor R. A..
Soluția atacată este legală și va fi menținută.
Potrivit art.33 din Legea 1/2000, modificată prin Legea 247/2005, raportat la art.36 din Legea 1/ 2000 în redactarea dată prin Legea 212/2008, cererile de constituire a dreptului de proprietate în temeiul art.36 evocat pot fi formulate în termen de 60 de zile de la . Legii 212/2008, adică până la 3 ianuarie 2009, termen care in cauză este depășit..
Referitor la cererea de introducere în cauză formulată de C. Județeană, instanța o va respinge ca inadmisibilă prin raportare la art.53 alin.2 din Lg.18/1991.
Se va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea intimatei C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor privind introducerea în cauză a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava și a Direcției Silvice N..
Respinge plângerea precizată ca nefondată.
Menține Hotărârea Comisiei județene nr. 9637/2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.06.2013.
Președinte Grefier
I. P. M. V. G.
Red: IP/ 17.09.2013
Tehnored: MVG / 17.09.2013/5 EX
← Pretenţii. Sentința nr. 116/2013. Judecătoria BICAZ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 60/2013. Judecătoria BICAZ → |
---|