Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 1097/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1097/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 1677/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 1097/2013
Ședința publică din data de 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. C. V.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petenta C. A. I. în calitate de reprezentant al ASOCIAȚIEI "R. DE S." CENTRU DE RECUPERARE ȘI EDUCARE A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI – BISTRIȚA, având ca obiect acordare personalitate juridică.
Cauza se judecată fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În procedura verificării competenței instituită prin Legea nr. 202/2010, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze în conformitate cu art. 1591 alin. (4) C.proc.civ. coroborat cu art. 1 C.proc.civ.
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care, în temeiul art.150 C.proc.civ., declară închisă faza probatorie și față de actele existente la dosar reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta C. A.-I. în calitate de reprezentant al ASOCIAȚIEI ,,R. DE S.” CENTRU DE RECUPERARE ȘI EDUCARE A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - BISTRIȚA a solicitat instanței să dispună înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa instanței a Asociației menționate anterior, în baza actelor constitutive și a anexelor cestora.
În drept a invocat prevederile art. 5 și următoarele din O.G. nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune s-au anexat actul constitutiv și statutul asociației, disponibilitatea de denumire, dovada patrimoniului inițial, dovada privind imobilul ce reprezintă sediul asociației, cazierele fiscale ale membrilor fondatori, etc.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 26/2000, cu modificările ulterioare, actul constitutiv și statutul asociației necuprinzând clauze contrare ordinii publice și bunelor moravuri, fiind îndeplinite și celelalte condiții legale, astfel că, în baza art. 8 din OG nr. 26/2000, va admite cererea, dispunând înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petenta C. I. în calitate de reprezentant al ASOCIAȚIEI ,,R. DE S.” CENTRU DE RECUPERARE ȘI EDUCARE A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - BISTRIȚA, cu sediul în mun. Bistrița, .. 2, jud. Bistrița-Năsăud, și pe cale de consecință:
Dispune înscrierea Asociației ,,R. DE S.” CENTRU DE RECUPERARE ȘI EDUCARE A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - BISTRIȚA cu sediul în mun. Bistrița, .. 2, jud. Bistrița-Năsăud, cu un patrimoniu inițial în valoare de 750 lei, având un număr de 3 membrii fondatori, un Consiliu Director format din: C. A.-I. - președinte, R. A.-M. - vicepreședinte, S. C.-L. – vicepreședinte, precum și un cenzor (D. M. I.) ce nu face parte din Consiliul Director, în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița.
Dispune comunicarea prezentei încheieri, precum și a unor copii după actele doveditoare Registrului Național al Persoanelor Juridice fără scop patrimonial și Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Dispune comunicarea încheierii de înscriere la Administrația Finanțelor Publice Bistrița.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. C.-VASILICĂDAN L.
RED/DACT
OCV/OCV
18.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 6033/2013.... → |
---|