Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 7276/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 7276/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 6144/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA Nr. 7276/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M.,judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei formulată de reclamanta S. A. A., în contradictoriu cu pârâta M. D., având ca obiect ordonanță de plată, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.194-197 Cod de procedură civilă.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, în sensul de a depune dovada îndeplinirii procedurii de conciliere despre care face vorbire în cerere, de a depune dovada achitării taxei de timbru de 477 lei și timbru judiciar de 3 lei și să precizeze temeiul de drept al cererii, având în vedere că dispozițiile de drept invocate au fost abrogate la data de 01.11.2011.
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată la instanță sub numărul de mai sus, reclamanta S. A. A. a chemat în judecată pe pârâta M. D., solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plată privind debitul principal de 6.100,oo lei, dobânzii legale calculată de la data scadenței și până la restituirea sumei datorate și a cheltuielilor de judecată.
Procedând la verificarea cererii în vederea regularizării acesteia, potrivit art.200 Cod de procedură civilă, prin rezoluția din data de 01.08.2013, instanța a dispus completarea cererii în sensul de a depune dovada îndeplinirii procedurii de conciliere despre care face vorbire în cerere, de a depune dovada achitării taxei de timbru de 477 lei și timbru judiciar de 3 lei și de a preciza temeiul de drept al cererii, având în vedere că dispozițiile de drept invocate au fost abrogate la data de 01.11.2011, în termen de 10 zile de la comunicarea înștiințării. .
Întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii comunicării, respectiv până la data de 28.08.2013, conform dovezii atașate la dosar, având în vedere art.200 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. A. A., cu domiciliul în București, ., .- la U. și Asociații, în contradictoriu cu pârâta M. D., cu domiciliul în Bistrița, ..10, jud. Bistrița-Năsăud.
Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 18.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
Red./dact.
CMM/SE/19.09.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2655/2013.... | Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 8782/2013.... → |
---|