Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7623/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7623/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 4591/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7623/2013
Ședința publică din data de 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petentul P. M. BISTRIȚA - O. T. C., în contradictoriu cu intimata R. P. V., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Urmare verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.94 alin.1 noul Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.394 noul Cod procedură civilă, instanța apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei,închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul P. M. BISTRIȚA - O. T. C. a solicitat să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii prestării unei munci în folosul comunității la care a fost obligată intimata R. P. V. .
În motivare se arată că, prin Sentința civilă nr. 3029/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, intimatei i-a fost aplicată sancțiunea obligării la prestarea unei munci în folosul comunității – 25 ore, la Primăria municipiului Bistrița. În temeiul acestei sentințe, a fost emis mandatul de executare nr. 153/2010, emis de către Judecătoria Bistrița, mandat care nu a fost pus în executare, orele de muncă în folosul comunității nefiind executate de către contravenientă.
Având în vedere că s-a împlinit termenul de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea iar mandatul nu a fost executat întrucât contravenienta nu s-a prezentat pentru a presta orele de muncă în folosul comunității la care a fost obligată, petentul solicită să se constate că executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității este prescrisă, raportat la prevederile art. 21 ind. 1 din OG 55/2002.
În drept s-au invocat prevederile art. 194 Cod proc. civilă, art.14,19,20,21 din OG nr.55/2002, art.39 ind.1 alin.4 din OG nr.2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-7).
Deși a fost legal citată, intimata nu a depus Întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru exprimarea poziției procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3029/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ (f. 5), a fost admisă cererea petentului Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 500 lei, aplicată intimatei R. (P.) V. prin procesul – verbal de contravenție . nr._/14.10.2006, cu sancțiunea prestării a 25 de ore de muncă în folosul comunității, la primăria unde își ava domiciliul, Primăria Bistrița iar la data de 21.07.2010, a fost emis mandatul de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei munci în folosul comunității nr. 153/2010 (f. 4).
Potrivit art. 20 din OG 55/2002, contravenientul se prezintă de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau reședința, pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, primarul având obligația să asigure evidența sancțiunilor aplicate contravenienților și a executării sancțiunilor, iar conform art. 21 ind. 1 din același act normativ, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
În consecință, întrucât de la data emiterii mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei munci în folosul comunității nr.153/2010, respectiv 21.07.2010, și până la data promovării prezentei cereri 09.05.2013, au trecut mai mult de doi ani, instanța urmează să admită cererea formulată și, în consecință, să constate prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pe durată de 25 de ore, sancțiune aplicată prin Sentința civilă nr. 3029/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. M. BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, .. 6, jud. Bistrița-Năsăud, CUI_, în contradictoriu cu pârâta R. P. V., cu domiciliul în Bistrița, Cartier Viișoara, .-Năsăud, CNP_, și, în consecință:
Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 25 de ore, sancțiune aplicată prin Sentința civilă nr.3029/13.05.2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/M.
07.10.2013
← Succesiune. Sentința nr. 9275/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Somaţie de plată. Încheierea nr. 1922/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|