Contestaţie la executare. Sentința nr. 2553/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2553/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 1755/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2553/2013
Ședința publică din data de 28 martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. G., președinte judecătorie
GREFIER: Z. L.
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul M. BISTRIȚA, prin PRIMAR, împotriva intimatei .>
Cauza s-a judecat pe fond la termenul de judecată din data de 21.03.2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii la data de 28.03.2013, încheierea de ședință respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, contestatorul M. BISTRIȚA, prin PRIMAR, a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata . se dispună anularea titlului executoriu nr. 1/24.01.2013, emis de către intimată, ca nelegal și netemeinic; suspendarea procedurii de executare silită începută prin emiterea și comunicarea Somației nr. 624/24.01.2013 și a titlului executoriu nr. 1/24.01.2013, emise de intimată.
În motivare se arată că, în data de 24.01.2013, . Taxe și Impozite Locale a emis somația nr. 624/24.01.2013, însoțită de titlul executoriu nr. 1/24.01.2013, pentru suma totală de 103.056 lei, reprezentând impozit pe clădiri – 102.568 lei, respectiv impozit teren extravilan – 488 lei. Actele administrativ fiscale i-au fost comunicate contestatorului la data de 29.01.2013, cu adresa înregistrată sub nr. 7632. Ulterior, prin comunicarea somației nr. 624/24.01.2013, însoțită de titlul executoriu nr. 1/24.01.2013, în conformitate cu prevederile art. 145 din OG 92/2003, a fost demarată și procedura de executare silită împotriva Primăriei municipiului Bistrița.
Arată contestatorul că, în titlul executoriu nr. 1/24.01.2013 se menționează că suma totală de plată este de 103.056 lei și este stabilită sau individualizată în temeiul Deciziei civile nr. 4180/R/05.10.2012, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița.
Obiectul dosarului sus-menționat a fost plângere împotriva încheierii de carte funciară și a fost formulată de . încheierile de îndreptare eroare materială emise de către OCPI Bistrița-Năsăud, prin care au fost închise cărți funciare ale comunei Șieu-Măgheruș, iar imobilele au fost transcrise în cărți funciare noi ale municipiului Bistrița. OCPI Bistrița-Năsăud nu a avut în vedere la efectuarea acestor operațiuni de carte funciară faptul că imobilele înscrise în cărți funciare ale comunei Șieu-Măgheruș sunt situate pe teritoriul administrativ al municipiului Bistrița, și nu pe cel al comunei. Terenurile au fost dobândite în temeiul unor contracte de vânzare – cumpărare autentice, de către .>
Prin decizia nr. 4180/R/2012, a fost respins recursul formulat de către contestator împotriva deciziei nr. 67/A/2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin care a fost respins apelul declarat împotriva sentinței nr._/2011 a Judecătoriei Bistrița. Prin această sentință a fost admisă plângerea formulată de către . încheierii de carte funciară, reținându-se că încheierile de îndreptare eroare materială sunt nelegale și că procedura ce ar fi trebuit urmată este alta, nu de îndreptare eroare materială. Astfel, decizia nr. 4180/R/2012 a Curții de Apel Cluj invocată în titlul executoriu nr. 1/24.01.2013, a fost pronunțată în recurs, și nu a dispus asupra vreunei sume de bani ce ar fi datorată de către acesta intimatei.
În ceea ce privește netemeinicia și nelegalitatea titlului executoriu nr. 1/24.01.2013 emis de către . Taxe și Impozite Locale, contestatorul precizează că, în conformitate cu prevederile art. 141 alin. 1 – 1 ind. 1 din OG 92/2003, „(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii”.
Conform prevederilor legale în vigoare – art. 110 alin. 3 din OG 92/2003, titlu de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizată creanța fiscală și este întocmit de organele competente. Astfel că, anterior demarării procedurii de executare silită prin emiterea și comunicarea unei somații însoțite de titlul executoriu, trebuie să existe un titlu de creanță prin care anterior să fi fost stabilite obligațiile fiscale datorate, iar aceste obligații fiscale să fi ajuns la scadență prin expirarea termenului de plată.
Contestatorul precizează că, potrivit prevederilor art. 17 Cod procedură fiscală, pentru a exista un titlu de creanță trebuie să existe un raport juridic fiscale ale cărui subiecte sunt unitatea administrativ teritorială, reprezentată de autoritatea administrației publice locale, în calitate de creditor, și contribuabilul – cel de deține bunuri impozabile, în calitate de debitor. Deoarece contestatorul nu deține în proprietate bunuri imobile – clădiri, terenuri – situate pe raza comunei Șieu-Măgheruș, nu există un raport de drept material fiscal între cele două entități. Astfel, din cele prezentate mai sus rezultă că nu are calitatea de debitor față de intimată.
Având în vedere cele de mai sus, titlul executoriu nr. 1/24.01.2013, emis de intimată și comunicat contestatorului, nu are la baza un titlu de creanță, emis în condițiile legii, motiv pentru care este netemeinic și nelegal. Oricum, în ipoteza în care ar deține în proprietate bunuri imobile aflate pe raza comunei Șieu-Măgheruș, în temeiul prevederilor art. 250, 257 Cod fiscal, contestatorul ar fi scutit de la plata impozitului.
În drept s-au invocat prevederile art. 399 și urm. Cod procedură civilă, art. 17, 110 alin. 3, 141 alin. 1-1 ind. 1 din OG 92/2003 și art. 250, 257 Cod fiscal.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-15).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
În motivare intimata arată că susținerile contestatorului nu au niciun temei din moment ce el însuși a încasat obligațiile fiscale cuprinse în titlul executoriu supus executării, în baza dispozițiilor legale care obligă contribuabilii să plătească taxe și impozite. Deci, titlul de creanță anterior titlului executoriu îl constituie legea care a și permis reclamantului să încaseze aceste sume.
Intimata apreciază că aceste sume erau ajunse la scadență deoarece, altfel, contestatorul nu le-ar fi putut încasa. Ceea ce o îndreptățește să emită un titlu executoriu pentru aceste sume este Sentința Judecătoriei Bistrița nr._/2011, rămasă irevocabilă, prin respingerea apelului și recursului declarat de contestator, ca nefondate, și care stabilesc cu putere de lucru judecat că acele sume îi reveneau intimatei de drept, iar nu contestatorului, care, printr-un artificiu de conivență cu OCPI Bistrița-Năsăud, a trecut imobilele în discuție ca aparținând de unitatea administrativ teritorială a municipiului și nu a comunei Șieu-Măgheruș, cum erau dintotdeauna.
Prin urmare, există un titlu anterior de creanță ce îl constituie însăși legea, iar acele obligații fiscale încasate necuvenit de municipiul Bistrița se stabilesc prin hotărâre judecătorească irevocabilă că reveneau de drept comunei Șieu-Măgheruș și nu contestatorului, astfel că se impune respingerea contestației la executare.
În drept s-au invocat prevederile art. 205, 451 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
În baza titlului executoriu nr. 1/24.01.2013 (f.7), intimata . Taxe și Impozite Locale, a declanșat procedura executării silite împotriva Primăriei municipiului Bistrița, pentru suma totală de 103.056 lei, reprezentând impozit pe clădiri – 102.568 lei și impozit teren extravilan – 488 lei, sens în care a emis somația nr. 624/24.01.2013 (f.6).
În cuprinsul titlului executoriu se menționează că documentul prin care s-a stabilit sau individualizat suma de plată este Decizia civilă nr. 4180/R/05.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ .
Obiectul dosarului indicat a fost plângere împotriva încheierii de carte funciară și a fost formulată de către . încheierile de îndreptare eroare materială emise de către OCPI Bistrița-Năsăud, prin care au fost închise cărți funciare ale comunei Șieu-Măgheruș, iar imobilele au fost transcrise în cărți funciare noi ale municipiului Bistrița. OCPI Bistrița-Năsăud a avut în vedere la efectuarea acestor operațiuni de carte funciară faptul că imobilele înscrise în cărți funciare ale comunei Șieu-Măgheruș sunt situate pe teritoriul administrativ al municipiului Bistrița, și nu pe cel al comunei. Terenurile au fost dobândite în temeiul unor contracte de vânzare – cumpărare autentice de către .>
Prin Decizia civilă nr. 4180/R/2012 a fost respins recursul formulat de către contestator împotriva Deciziei civile nr. 67/A/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin care a fost respins apelul declarat împotriva Sentinței civile nr._/2011 a Judecătoriei Bistrița. Prin această sentință a fost admisă plângerea formulată de către . încheierilor de carte funciară, reținându-se că încheierile de îndreptare eroare materială sunt nelegale deoarece modificarea CF afectează însuși fondul dreptului, intimatele având la dispoziție o acțiune de altă natură, pe calea dreptului comun, pentru realizarea acestuia, și nu procedura de îndreptare a erorilor materiale.
Astfel, Decizia civilă nr. 4180/R/2012 a Curții de Apel Cluj invocată în titlul executoriu nr. 1/24.01.2013 a fost pronunțată în recurs, și nu a dispus asupra vreunei sume de bani ce ar fi datorată de către contestator intimatei, cu titlu de impozit.
Pe de altă parte, din înscrisurile depuse în probațiune nu rezultă că M. Bistrița ar deține în proprietate bunuri imobile – „clădiri” și „teren extravilan”, situate pe raza comunei Șieu-Măgheruș, cu privire la care să fi avut de suportat obligații fiscale, care să fi ajuns la scadență. De altfel, chiar în ipoteza în care ar deține în proprietate imobile, contestatorul ar fi scutit de la plata impozitului, în temeiul prevederilor art. 250 și art. 257 din Codul fiscal.
În cazul din speță, este evident că titlul executoriu nr. 1/24.01.2013 a fost emis fără a avea la bază un titlu de creanță, prin care anterior să fi fost stabilite obligații fiscale neachitate la scadență, stabilite în condițiile legii, conform dispozițiilor art. 141 alin. 1^1 din OG 92/2003, republicată și drept urmare instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 172 și urm. din OG 92/2003, republicată, va dispune anularea lui, sens în care va admite contestația la executare formulată, ca fiind întemeiată.
Totodată, urmează a se dispune suspendarea executării silite începută prin emiterea somației nr. 624/24.01.2013 și a titlului executoriu nr. 1/24.01.2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare, în considerarea prev. art. 403 alin. 1 C.pr.civ.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. BISTRIȚA, prin PRIMAR, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 6, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata . PRIMAR, cu sediul în Șieu Măgheruș, ., jud. Bistrița-Năsăud, ca fiind întemeiată și în consecință:
- dispune anularea titlului executoriu nr. 1/24.01.2013 emis de către . Taxe și Impozite Locale;
- dispune suspendarea executării silite începută prin emiterea somației nr. 624/24.01.2013 și a titlului executoriu nr. 1/24.01.2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației la executare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
O. G. Z. L.
RED./DACT
OG/R.
08.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2481/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2576/2013.... → |
---|