Evacuare. Încheierea nr. 4378/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 4378/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 2018/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 4378/2013
Ședința publică din data de 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. BISTRIȚA P. PRIMAR în contradictoriu cu pârâții B. D. S., B. M. G. și B. I. S., prin reprezentant, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Verificându-și competența în temeiul prevederilor art. 1591 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificată de Legea 202/2010, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 1 și art. 5 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură al instanței, la data de 11.01.2013, de către reclamant, cerere de renunțare la judecată, întrucât s-a plătit chiria și penalitățile de întârziere.
Instanța ia act de renunțarea la judecată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
P. cererea înregistrată sub nr. 2018 din 14.02.2013, reclamantul M. BISTRIȚA P. PRIMAR a formulat acțiune civilă prin care a chemat în judecată pe cu pârâții B. D. S., B. M. G. și B. I. S., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 851,77 lei, reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere, rezilierea Contractului de închiriere nr. 502/01.01.2006, și evacuarea pârâților din locuință.
Pentru termenul de judecată din data de 24.05.2013 reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, întrucât pârâții au achitat chiria și penalitățile de întârziere.
Potrivit prevederilor art. 246 alin. (1) Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. A.. (2) din același text de lege prevede că renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renunțarea la judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. BISTRIȚA prin PRIMAR, cu sediul în Bistrița, P-ța. Centrală, nr.6, jud.Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții B. D. S., B. M. G. și B. I. S., prin reprezentant, toți cu dom. în Bistrița, ., ., jud.Bistrița-Năsăud.
Dispune închiderea dosarului civil nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. V. A. A.
RED./DACT.
BV/AA
29.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2576/2013.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|