Plângere contravenţională. Sentința nr. 3159/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3159/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 196/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3159/2013
Ședința publică din data de 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul D. M. împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._ și R12 nr._ ambele încheiate la data de 12.07.2012 de reprezentanții intimatei C.N.A.D.N.R. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Verificându-și competența conform art. 159 indice 1 alin. 4 Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu: art. 1 pct.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 10 din O.G. nr. 15/2002.
Se constată că la dosar s-a depus, prin Serviciul registratură al instanței, la data de 05.04.2013, de către intimată documentația ce a stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenție atacat.
Instanța față de actele existente la dosar reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, declinată spre competentă soluționare prin Sentința civilă nr. 9664/2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul civil nr._/303/2012, petentul D. M. a solicitat să se dispună anularea proceselor verbale de contravenție . nr._ și R12 nr._, încheiate la data de 12.07.2012 de intimata C.N.A.D.N.R. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C..
În motivare se arată că petentul consideră actele sancționatoare ca fiind nule, motivat de faptul că nu sunt semnate de agenții constatatori, respectiv de Steluța T. și de A. A. M.. Ori, în mod cert, pe procesele verbale trebuie să existe o semnătură olografă, conform prevederilor art. 17 din OG 2/2001.
În drept s-au invocat prevederile art. 5 Cod procedură civilă, art. 17 din OG 2/2001 și art. 10 din OG 15/2002.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-7).
Deși a fost legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 12.07.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei, reținându-se în sarcina sa, săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, constând în aceea că la data de 11.07.2012, ora 16:43, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria B, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 12.07.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei, reținându-se în sarcina sa, săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, constând în aceea că la data de 07.07.2012, ora 21:35, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria B, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ individual, emis în regim de putere publică, de persoane anume prevăzute de lege și pentru punerea în aplicare a legii. Condițiile de valabilitate a unui act administrativ, potrivit doctrinei, sunt ca acesta să fie emis cu respectarea competenței, respectarea formei și a procedurii de emitere a actului, a conformității actului cu actele juridice cu forță superioară precum și cu scopul legii.
În cauză, petentului i-au fost comunicate două înscrisuri intitulate procese verbale de contravenție care nu poartă nici o semnătură olografă, ci conține mențiunea că au fost generate și semnate electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001.
Legea 455/2001 prevede că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Din aceste dispoziții legale, rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată numai unui înscris în formă electronică, destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice, unui înscris în alt format decât cel electronic.
Rezultă că înscrisurile comunicate de intimată petentului, intitulate procese-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.07.2012, respectiv . nr._/12.07.2012, nu constituie procese verbale de constatare a contravenției, ci reprezintă dovada faptului că intimata a încheiat procese verbale, în format electronic.
Însă această modalitate de a încheia procesul verbal, nu respectă condițiile de valabilitate ale proceselor verbale de contravenție, prescrise sub sancțiunea nulității absolute de lege.
Din întreaga economie a OG 2/2001 (drept comun în materie contravențională), rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă (art. 15, 16, 17, 19, 25, 27 privind comunicarea) și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege. Aceleași dispoziții legale duc la concluzia că procesul verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual (apt a fi comunicat prin modalitățile prevăzute de lege – „ prin înmânare”, „prin poștă cu aviz de primire” sau prin „afișare”).
Concluzionând, instanța reține că legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului verbal de contravenție, în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii 455/2001, privind înscrisurile electronice și semnătura electronica fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat iar nu raporturilor de autoritate.
Faptul că OG 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, nu înseamnă că și procesele verbale de contravenție prin care se vor constatata aceste fapte, pot fi emise prin aceste mijloace tehnice (în format electronic).
Pentru aceste considerente instanța apreciază că în cauză nu a fost încheiat un proces verbal (în forma prevăzută de lege), iar lipsa procesului verbal atrage și lipsa răspunderii contravenționale.
Având în vedere starea de fapt expusă și dispozițiile legale incidente, instanța va admite plângerea formulată și va anula procesele verbale de contravenție . nr._ și R12 nr._, încheiate la data de 12.07.2012, ca fiind nelegal întocmite.
Față de soluția adoptată, instanța apreciază că nu mai este necesar a fi analizate celelalte motive de netemeinicie invocate de petent prin plângerea formulată.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. M., cu domiciliul în Dorna Arini, nr. 60, jud. Suceava, împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._ și R12 nr._ ambele încheiate la data de 12.07.2012 de reprezentanții intimatei C.N.A.D.N.R. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., cu sediul în București, .. 401A, Sector 6, și, în consecință dispune:
Anulează procesele-verbale de constatare a contravenției sus amintite, ca fiind nelegale.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. B. M.
RED/DACT
M./R.
12.06.2013
2ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6747/2013.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 3751/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|