Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 07-11-2013, Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 8619/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ORDONANȚA Nr. 8818/2013
Ședința publică din data de 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C. G., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cererii introductive formulată de creditoarea R. SRL, în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, atât prin fax înregistrat la data de 4 noiembrie 2013, cât și prin serviciul registratură al instanței, la data de 5 noiembrie 2013, concluzii scrise formulate de către debitoare.
Cauza s-a judecat în fond la termenul de judecată din 31 octombrie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 7 noiembrie 2013, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea R. SRL a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată față de debitoarea ., pentru suma de 9204,14 lei, cu titlu de preț marfă livrată și neachitată, 1699,62 lei reprezentând cheltuieli de recuperare debit, penalități de întârziere în cuantum de 0,15% zi de întârziere conform, art. 7 pct. 7.3 din contractul cu nr. R 349/29.03.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată faptul că între părți s-au derulat relații comerciale în baza contractului cu nr. R 349/29.03.2012, conform facturilor fiscale atașate, creditoarea livrând marfă debitoarei, pe care aceasta trebuia să o plătească imediat, în sumă de 9204,14 lei.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1013 și 1015 și urm. NCPC.
În dovedirea pretențiilor s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 4-16).
Debitoarea, legal citată, a formulat întâmpinare tardiv, fiind aplicată sancțiunea decăderii, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de creditoare, deoarece consideră că debitul invocat nu întrunește condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile.
A mai arătat că acordul de plată nr. 141/16.07.2013 nu este un document cu valoare juridică, deoarece nu a fost semnat de creditoare, pentru plata tranșelor stabilite au fost emise 4 bilete la ordin, au fost depuse la bancă doar două, iar în ce privește penalitățile de plată a subliniat faptul că au fost calculate penalități pentru anul 2012 și pentru facturi emise în 2013.
În drept s-au invocat art. 205 și urm. din NCPC.
Prin concluziile scrise formulate de debitoare, aceasta a solicitat din nou respingerea cererii formulate de creditoare.
În motivare a susținut din nou toate mențiunile din întâmpinare și faptul că procesul-verbal de predare-primire a instalației achiziționate și a cărei valoare o reclamă creditoarea, nu a fost semnat de către debitoare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între cele două părți litigante s-au desfășurat raporturi contractuale prin care creditoarea, în calitate de executant, s-a obligat să livreze debitoarei, în calitate de beneficiar, furnitura prevăzută la anexa 1 a contractului și să preia o instalație veche nefuncțională, în cadrul programului de retehnologizare, în schimbul unui preț convenit de părți, respectiv suma de 2850 euro. De asemenea, a fost stabilit și modul de plată și derularea contractului, la pct. 5 din contract arătându-se că plata se va efectua în cinci tranșe. Această stare de fapt se desprinde din contractul nr. R 349/29.03.2012 încheiat de părți și necontestat de acestea (f. 29). D. urmare, în temeiul acestui contract, creditoarea a fost emis facturile fiscale nr._ din 20.06.2012, nr._ din 05.07.2013 și nr._ din 05.07.2013. (f. 6, 10-11)
În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a depus la dosarul cauzei o propunere de tranzacție pe care cocontractanta sa i-a adresat-o, neacceptată însă, prin care debitoarea recunoaște debitul restant de 9204,14 lei aferent facturilor mai sus amintite, dar și pe cel privind suma de 1699,62 lei reprezentând cheltuieli de recuperare a sumei datorate. (f. 12)
Sub aspectul dispozițiilor legale aplicabile, procedura specială a ordonanței de plată se aplică, potrivit prevederilor art. 1013 Cod proc. civ., creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Prin urmare, admisibilitatea unei cereri de ordonanță de plată este supusă dovedirii de către creditor a următoarelor condiții ce se impun a fi întrunite în mod cumulativ: formularea unei cereri care să aibă ca obiect plata unei sume de bani, această obligație să rezulte dintr-un contract civil, iar creanța pretinsă de creditor să aibă caracter cert, lichid și exigibil.
Cât privește calitatea creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, potrivit art. 662 Cod proc. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși actul de creanță, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când actul conține elementele care permit stabilirea lui, este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Raportat la poziția și apărările formulate de către debitoare, care, deși a fost decăzută din dreptul de a formula întâmpinare, poate totuși să se apere și să conteste creanța, se impun a fi menționate și dispozițiile art. 1020 Cod proc. civ. privitoare la contestarea creanței și care prevăd că atunci când debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. Aceeași este soluția și dacă apărările de fond ale debitorului presupun administrarea altor probe decât înscrisurile de la dosar, explicațiile și lămuririle părților, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun.
Cercetând actele dosarului sub aspectul condițiilor de admisibilitate anterior invocate, instanța constată că cererea introductivă are ca obiect plata unei sume de bani – 9204,14 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate și serviciilor prestate, 1699,62 lei cu titlu de cheltuieli recuperare debit, precum și penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere – iar această obligație rezultă din contractul nr. R 349/29.03.2012 pe care părțile au consimțit să-l încheie, dar și din propunerea de tranzacție, semnată și ștampilată de reprezentantul debitoarei, care face dovadă împotriva acesteia și care din punct de vedere juridic reprezintă o recunoaștere a pretențiilor.
De asemenea, creanța pretinsă de creditoare întrunește calitatea de a fi certă întrucât ea rezultă netăgăduit din clauzele contractului și din propunerea de tranzacție a debitoarei, este lichidă, prețul fiind negociat și acceptat de părți iar cheltuielile de recuperare a debitului sunt recunoscute de către debitoare; creanța are de asemenea caracter exigibil, care, deși nu poate fi stabilit cu precizie prin raportare la contractul încheiat și la facturile emise, derivă fără dubiu din propunerea de tranzacție a debitoarei.
În considerarea celor expuse mai sus, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea creditoarei cu privire la debitul principal în cuantum de 9204,14 lei cu titlu de preț al contractului, dar și pentru suma de 1699,62 lei, reprezentând cheltuieli de recuperare debit, ambele sume fiind recunoscute în mod expres de către debitoare.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate, instanța constată că poziția debitoarei de contestare a acestora este întemeiată întrucât există o . neconcordanțe în privința acestora, care necesită administrarea unui probatoriu complex, incompatibil însă cu procedura specială a ordonanței de plată.
Astfel, în primul rând, în contract se menționează că prima tranșă a plății reprezintă suma de 570 euro cu titlu de avans, că tranșa întâi a plății se va efectua la 30 zile de la livrare, tranșa a doua, la 60 zile de la livrare, tranșa a patra, la 90 zile de la livrare, iar tranșa a cincea, la 120 zile de la livrare. În același timp, art. 7. 3 din contract stipulează în sensul că nerespectarea termenelor de plată cât și de livrare duce la dobânzi penalizatoare în valoare de 0,15% pe zi. Așadar, curgerea dobânzilor și mai ales stabilirea exactă a datei de la care aceasta are loc, este în mod indisolubil legată de datele de livrare a produselor, în privința cărora creditoarea nu a furnizat instanței mijloace de probă.
Mai mult, facturile depuse de creditoare nu conțin nicio mențiune privind data scadenței lor, ba chiar stabilesc un procent inferior al penalităților de întârziere, de 0,05% pe zi, iar nu de 0,15% cum se prevede în contract.
Deși i s-a solicitat în mod expres să arate, grefat pe suport probator, care este cuantumul, modalitatea de calcul și data de la care curg penalitățile de întârziere, răspunsul creditoarei este lipsit de temeinicie, aceasta arătând că factura nr._ are scadența în data de 06.08.2012, conform contractului și procesului-verbal de primire-predare din 06.04.2012 – proces-verbal care însă nu a fost depus la dosarul cauzei –, că factura nr._ este scadentă în data de 06.07.2012, iar factura nr._ este scadentă la data de 06.06.2012. Or, primele două facturi sunt emise, așa cum se arată în cuprinsul lor, la data de 05.07.2013, iar graficul privind cuantumul penalităților (f. 27) cuprinde un număr unic de zile de întârziere – 477 – pentru întreaga sumă datorată, fără a se evidenția date diferite de scadență conform tranșelor de plată stipulate în contract ori facturilor emise. Toate aceste informații furnizate de creditoare sunt vădit contradictorii și apar ca fiind simple susțineri, lipsite de suport probator și într-o totală neconcordanță cu clauzele contractuale.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, cu sublinierea aspectului că întrucât această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul raporturilor juridice dintre părți, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun cu privire la aceste sume, astfel cum prevede în mod expres art. 1020 alin. ultim Cod proc. civ.
În temeiul art. 1021 alin. 3 Cod proc. civ., se va stabili un termen de plată de 30 de zile de la comunicare.
Față de prevederile art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., debitoarea fiind partea care a pierdut procesul și existând o cerere întemeiată a părții adverse în acest sens, instanța va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
O R D O N Ă:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea S.C. R. TM S.R.L., cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. M. S.R.L., cu sediul în Bistrița, Drumul Cetății, nr. 2J, jud. Bistrița-Năsăud.
Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de_,76 lei reprezentând debit restant și neachitat.
Respinge capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiat.
Fixează termen de plată 30 de zile de la comunicare.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Cristurea C. G. S. E.
Red/Dact
CCG/NM
13.12.2013
← Evacuare. Încheierea nr. 4378/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 2543/2013. Judecătoria... → |
---|