Plângere contravenţională. Sentința nr. 3849/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3849/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 1066/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3849/2013
Ședința publică din data de 07 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. M. A., judecător
GREFIER: P. S. C.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. Z. M., împotriva procesului verbal de constare a contravenției . nr._/10.04.2012 și a procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, încheiat de intimata C. SA – C..
Cauza s-a judecat pe fond la data de 30.04.2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru data de 07.05.2013
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată inițial la Judecătoria Târgu M., ulterior declinată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul M. Z. M., a solicitat în principal anularea procesului verbal de constare a contravenției . nr._/10.04.2012 și a procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, încheiat de intimata C. SA – C., ca nelegal și netemeinic.
În motivare relevă faptul că actul sancționator nu a fost încheiat conform OG 2/2001, unde nu se prevede posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a procesului-verbal, fapt ce atrage nulitatea lui, conform art. 17 din OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f 2-4) .
Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare, dar a înaintat la dosarul cauzei o . înscrisuri (filele 6-10).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._ și nr._ încheiate la data de 10.04.2012 de către intimata C.N.A.D.N.R. S.A, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C., petentul a fost sancționat în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru fiecare, reținându-se că în data de 22.12.2011, ora 15,18, și în data de 04.12.2011, ora 12,13 pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Agentul constatator a reținut că prin această faptă a fost încălcat art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. În baza art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, pentru fiecare contravenție.
În materia plângerii contravenționale, art. 31 din OG 2/2001 cuprinde o reglementare particulară a termenului de exercitare, stabilind un termen unitar de 15 zile, care începe să curgă de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii.
În cazul din speță, actul sancționator a fost comunicat petentului, conform dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001, la domiciliul său la data de 25.04.2012 (fila 27, 29 din dosar), dată de la care trebuia să formuleze plângerea contravențională, în termen de 15 zile.
Ori, potrivit mențiunii de înregistrare de la Judecătoria Târgu M. (f.1), petentul a exercitat această cale de atac la data de 27.06.2012, cu mult peste termenul prevăzut la art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, situație față de care plângerea formulată urmează a fi apreciată drept tardivă.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus invocate, văzând și prevederile art. 34 din același act normativ, instanța va admite ca întemeiată excepția tardivității invocată din oficiu și drept urmare va respinge plângerea contravențională, ca fiind tardiv introdusă.
Dată fiind soluția adoptată, nu se va mai analiza plângerea în fond, sub aspectul temeiniciei și legalității acesteia, așa cum prevede art. 137 cod procedură civilă de la 1865.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și în consecință respinge cererea formulată de petentul Z. M. M., domiciliat în Târgu M., ., ., în contradictoriu cu intimatul C. SA – C., cu sediul în București, .. 401A sector 6,având ca obiect plângere contravențională și în consecință menține dispozițiile procesului–verbal de constatare a contravenției .>R12 nr._/10.04.2012 și ale procesului–verbal de constatare a contravenției .>R12 nr._/10.04.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare pentru toate părțile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. M. ARINPOP S. C.
Red/Dact
BMA/NMR
09.05.2013 4 ex
← Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 8813/2013.... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 5100/2013.... → |
---|