Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 5176/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5176/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 3691/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5176/2013
Ședința publică din data de 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petenta FUNDAȚIA R.- BACHIS BISTRIȚA PRIN LICHIDATOR LEVITOMI EXPERT SPRL, având ca obiect dizolvare persoana juridică - radiere.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Analizând cererea și actele dosarului se reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta FUNDAȚIA R.- BACHIS BISTRIȚA, prin lichidator LEVITOMI EXPERT SPRL, a solicitat să se dispună radierea acesteia din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de la Judecătoria Bistrița, în baza dispozițiilor art. 69, 70 din OG 26/2000.
În motivare se arată că, prin Sentința civilă nr. 407/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._/190/2012, s-a dispus dizolvarea fundației și numirea lichidatorului Levitomi Expert SPRL Bistrița, memorandumul-raport privind lichidarea Fundației Riatău-Bachis, bilanțul contabil și registrul jurnal fiind afișate la ușa Judecătoriei Bistrița în data de 05.03.2013, neexistând nicio contestație în privința lor.
În drept s-au invocat dispozițiile OG 26/2000.
În probațiune s-au depus înscrisuri: Memorandum-Raport privind lichidarea Fundației R.-Bachis (f. 3), bilanț contabil de lichidare (f. 4), registru jurnal (f. 5), Sentința civilă nr. 407/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._/190/2012 (f. 6), Sentința civilă nr. 573/S/1996, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul comercial nr. 1593/I/1996 (f. 7-8).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.407/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._/190/2012 s-a dispus dizolvarea Fundației R.-Bachis și a fost numit lichidator SCP Levitomi Expert SPRL.
Având în vedere dispozițiile art. 68 din OG 26/2000 și actele depuse la dosar care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru radierea fundației, precum și disp. art. 71 din OG 26/2000 potrivit cărora asociația sau fundația încetează a ființa la data radierii din Registrul asociațiilor și fundațiilor, instanța va admite cererea și va dispune radierea din Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Bistrița a Fundației R.-Bachis Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de LEVITOMI EXPERT SPRL, cu sediul în Bistrița, Calea Moldovei nr.17/A, jud. Bistrița-Năsăud, în calitate de lichidator al FUNDAȚIEI R.-BACHIS, cu sediul în Aleea Trandafirilor ., .-Năsăud.
Dispune radierea din Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Bistrița a FUNDAȚIEI R.-BACHIS din Județul Bistrița-Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/R. 08.08.2013
← Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 01-04-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9661/2013.... → |
---|