Plângere contravenţională. Sentința nr. 419/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 419/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 10970/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 419/2013
Ședința publică din data de 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. C. V.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul V. O. M., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.09.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că nu s-a depus la dosar de către petent împuternicire avocațială a avocatului ales L. M. și nici plângere semnată personal de petent.
Instanța, având în vedere că nu s-a depus delegație de reprezentare în cauză de către avocatul L. M. și nici nu s-a prezentat petentul pentru a-și însuși plângerea, nici nu a comunicat o plângere semnată de acesta personal, invocă din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului L. M., ce a întocmit plângerea pentru petent și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, formulată și precizată, petentul V. O. M. a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.09.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD; anularea sancțiunii privitoare la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertisment; restituirea sumei de 315 lei reprezentând jumătate din amenda aplicată prin procesul verbal atacat și achitată de petent.
În motivarea depusă ulterior, petentul a arătat că nu a circulat în interiorul localității Viișoara cu viteza reținută de agentul constatator, fiind nelegală și disproporționată măsura suspendării dreptului de a conduce.
În drept a invocat prev. OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4) și a solicitat încuviințarea probei testimoniale.
Legal citat, intimatul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca legal și temeinic.
În motivare arată că, prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 102 alin. (3) litera „e" din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 11.09.2012 la ora 03,30 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17 în cart. Viișoara (localitate componentă a municipiului Bistrița, cu statut de cartier) cu viteza de 111 km/h, fapta fiind constatată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ .
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat fără obiecțiuni, iar contravenția a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum rezultă din copia buletinului de verificare metrologică. Numărul de înmatriculare a autovehiculului pe care este montat cinemometrul radar, „_ ", menționat în procesul-verbal de constatare a contravenției, este înscris și în buletinul de verificare metrologică, cinemometrul utilizat fiind astfel identificat fără nici un dubiu.
Mai arată că, viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent rezultă din înregistrarea video. Conform adresei Biroului Român de Metrologie Legală nr. 3595/2008, valoarea măsurată cu un cinemometru care are verificarea metrologică valabilă este valoarea legală, fără să se adauge sau să se scadă vreo valoare.
Locul contravenției este corect menționat în procesul-verbal, realitatea datelor consemnate fiind ușor de verificat datorită elementelor de decor din imaginea video (trecere pentru pietoni și indicator de interzicere a depășirii) precum și a coordonatelor exacte ale locului (latitudine și longitudine) cuprinse în înregistrare. Contravenția constă în depășirea vitezei maxime admise, deci presupune deplasare, parcurgerea unei distanțe într-un anumit interval de timp. Prin natura ei, această faptă nu poate fi săvârșită într-un punct fix ci doar pe o anumită distanță - adică pe un sector de drum. A învederat că, în Viișoara nu există sectoare de drum pe care să fie permisă viteza de deplasare superioară celei de 50 km/h, astfel că indicarea drumului DN 17 și a cartierului corespunde exigențelor privind indicarea locului săvârșirii contravenției.
Având în vedere că fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, a cărui acuratețe în măsurare nu poate fi combătută de eventualele observații ale unui martor, a solicitat instanței să nu încuviințeze proba testimonială, care nu a fost propusă în condițiile art. 112 C.proc.civ., nefiind pertinentă și utilă cauzei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate mențiunile obligatorii, a căror lipsă este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Sancțiunile aplicate au fost corect individualizate, în limitele prevăzute de actul normativ, așa cum dispune art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001. Din istoricul abaterilor petentului rezultă că petentul a mai fost sancționat în mod repetat pentru depășirea vitezei maxime admise și pentru alte încălcări ale regulilor privind circulația pe drumurile publice.
În drept a invocat prev. art. 102 alin. (3) litera „e" din OUG nr. 195/2002 republicată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 14-18).
Analizând actele și lucrările dosarului, din prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 161 C.proc.civ. când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
În cauză, petentului i-au fost acordate 2 (două) termene de judecată (27.11.2012 și 22.01.2013) pentru a se face dovada calității de reprezentant, întrucât deși plângerea a fost redactată și semnată de avocat, la dosar nu s-a depus împuternicirea avocațială. Însă, până la data de 22.01.2013 nu s-a răspuns solicitărilor instanței, nefiind dovedită calitatea de reprezentant a avocatului ce a redactat și semnat plângerea.
Față de cele expuse, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului care a redactat și semnat plângerea contravențională, sancțiunea fiind anularea plângerii, reținându-se în cauză culpa petentului, întrucât pe lângă faptul că nu s-a depus împuternicirea avocațială odată cu plângerea, la solicitările instanței adresate acestuia, petentul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a preciza că își însușește plângerea și nici nu a trimis vreun înscris în acest sens, deși cunoștea sau putea și trebuia să cunoască sancțiunea ce intervine în astfel de situații.
Instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată din oficiu, și pe cale de consecință:
Anulează ca fiind formulată de o persoană fără a face dovada calității de reprezentant plângerea contravențională formulată de petentul V. O. M., cu domiciliul în localitatea Florești, ., jud. Cluj, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.09.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în mun. Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. C.-V. D. L.
RED/DACT
OCV/M.
01.02.2013
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1030/2013.... → |
---|