Pretenţii. Încheierea nr. 4030/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 4030/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 3877/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 4030/2013
Ședința publică din data de 13 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A.
GREFIER: B. A.
Pe rol fiind anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. D. I. în contradictoriu cu pârâtul P. D., având ca obiect pretenții.
Cauza se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor dispuse de instanță, în sensul de a indica, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, codul numeric personal al reclamantului, domiciliul pârâtului, motivele de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se sprijină aceasta (în cazul în care dovada se face prin înscrisuri de a depune la dosar copii ale acestora certificate de reclamant pentru conformitate cu originalul, în nr. de exemplare prevăzut de art. 195 din Noul cod de procedură civilă; de a depune înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată semnate de reclamant pentru conformitate cu originalul, în nr. de exemplare prevăzut de art. 195 din Noul cod de procedură civilă) și de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 51 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. D. I. a chemat în judecată pe pârâtul P. D., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 500 lei, reprezentând muncă prestată.
La data de 22.04.2013, instanța a procedat, conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 din Codul procedură civilă, la verificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă. Prin rezoluția emisă la data de 22.04.2013 (fila 5) instanța a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant nu îndeplinește cerințele prevăzute de textele legale menționate, respectiv nu s-au indicat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, codul numeric personal al reclamantului, domiciliul pârâtului, motivele de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se sprijină aceasta (în cazul în care dovada se face prin înscrisuri de a depune la dosar copii ale acestora certificate de reclamant pentru conformitate cu originalul, în nr. de exemplare prevăzut de art. 195 din Noul cod de procedură civilă; de a depune înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată semnate de reclamant pentru conformitate cu originalul, în nr. de exemplare prevăzut de art. 195 din Noul cod de procedură civilă) și să depună dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 51 lei și timbru judiciar în cuantum de 1,5 lei.
La data de 24.04.2013 reclamantului i-au fost comunicate lipsurile cererii de chemare în judecată, punându-i-se în vedere completarea cererii în termenul de 10 zile, prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod pr. civ..
Potrivit art. 200 alin. 3 Cod pr. civ. dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de 10 zile de la comunicarea lipsurilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Având în vedere faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii și dispozițiile prevăzute de art. 200 alin. 3 Cod pr. civ., instanța va dispune anularea cererii de chemare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. D. I., deținut în Penitenciarul Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul P. D..
Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare .
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 13.05.2013.
Președinte, | Grefier, |
Jîrghiuță A. | B. A. |
RED/DACT
JA/BA
22 Mai 2013-3 EX
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 584/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7359/2013.... → |
---|