Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9738/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 9738/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 6338/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 6._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9738/2013

Ședința publică din data de 06 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. I. F., judecător

GREFIER: B. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de creditoarea .., împotriva debitoarei S.C. S. A. FANTANITA S.R.L., având ca obiect Ordonanță de plată art.1013 C..

Cauza s-a judecat pe fond la data de 22.11.2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești la data de 29.11.2013, iar apoi, în scopul respectării principului continuității în procesul civil, la data de 06.12.2013, încheierile de ședință respective făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, precizată la termenul din 22.11.2013, creditoarea .. a solicitat să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea S.C. S. A. FÂNTÂNIȚA S.R.L. la plata sumei de 8.809 lei, reprezentând contravaloarea nedecontată a mărfurilor livrate potrivit facturilor identificate în fișa analitică anexată prezentei; și a dobânzilor penalizatoare aferente - calculate pentru perioada aferentă întârzierii în decontare înregistrată până la plata debitului principal – 20.11.2013; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, între cele două societăți s-au stabilit raporturi comerciale - în formă simplificată - în considerarea cărora pârâtei i-au fost livrate diverse produse de uz veterinar. Produsele în cauză au fost facturate în sarcina societății pârâte potrivit documentelor fiscale identificate în fișa analitică anexată prezentei și însușite la plată prin semnătură și ștampilă aplicată de către reprezentantul legal al acesteia.

Marfa a fost preluată de către delegații și/sau reprezentanții acesteia, care - prin semnătura și stampila aplicată - au confirmat atât cantitățile livrate cât și preturile de achiziție, ceea ce face ca din acest punct de vedere să nu existe nici o divergentă. În pofida faptului că societatea creditoare și-a executat în mod corespunzător toate obligațiile asumate, pârâta - ignorând numeroasele demersuri întreprinse în vederea recuperării creanței - nu și-a respectat obligația de plată asumată.

Raportând situația de fapt la prevederile art.1013 alin (1) coroborate cu cele ale art.662 Cod procedură civilă rezultă că societatea creditoare este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Astfel, creanța este certă în sensul dispozițiilor Art.662 alin (2) Cod procedură civilă, întrucât existenta acesteia nu este discutabilă din punct de vedere juridic, decontarea facturilor emise în sarcina pârâtei constituind o obligație asumată în mod legal o dată cu semnarea lor. În situația de față, facturile însușite la plată fac dovada cu privire la existența raportului juridic dintre părți și la efectuarea prestațiilor care au constituit obiectul acestuia.

În conformitate cu disp. Art.662 alin (3) Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin însăși titlul executoriu - pe care îl va constitui înscrisul care o constată (opozabil debitoarei) sau, este cel puțin determinabil pe baza acestuia. Față de cele ce preced, creanța apare ca fiind lichidă - cuantumul debitului propriu zis fiind determinat pe baza facturilor depuse în susținerea cererii.

În ce privește cuantumul accesoriilor - acesta este de asemenea determinabil potrivit normelor cuprinse în art.1017 Cod procedură civilă, raportate la art.2 din O.G. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești. Creanța este totodată exigibilă atunci când obligația de plată este ajunsă la scadentă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului prevăzut în favoarea sa. În situația dată, creanța creditoarei este exigibilă, data scadenței obligației de plată fiind depășită.

În drept s-au invocat prevederile art. 1013 și urm. Cod procedură civilă și art. 1523 Cod civil.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-21).

Legal citată, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea cererii de emiterea a ordonanței de plată.

În motivare se arată că, din suma totală solicitată, de 8.709 lei, debitoarea a plătit 1.000 lei. în 04.09.2013 și 05.09.2013, aceasta depunând în contul bancar al creditoare câte 500 lei, astfel că la data prezentei, suma datorată este de 7.709,00 lei. Pentru această sumă, în baza înțelegerii intervenite între cele două, debitoarea a emis în favoarea acesteia biletul la ordin nr. CARP3AA0387946.

Biletul la ordin este emis la data de 11.09.2013, pentru întreg debitul și este scadent la data de 29.11.2013. Având în vedere aceasta, între părți a intervenit o înțelegere privind prorogarea termenului de plată, creditoarea acceptând ca obligația să fie executată la data de 29.11.2013 prin acceptarea titlului de credit. În consecință, creanța nu este exigibilă, scadența fiind în mod convențional stabilită la data de 29.11.2013.

În plus, creditorul deja este în posesia unui titlu executoriu, reprezentat de biletul la ordin emis, astfel că, în situația în care biletul nu va fi decontat, va putea fi pus în executare silită potrivit legii speciale.

În drept s-au invocat prevederile art. 1020 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 32-33).

La data de 22.11.2013 creditoarea a depus prin fax o precizare de acțiune prin care arată că ulterior datei promovării acțiunii, debitoarea și-a achitat debitul restant, în valoare de 8.809 lei, la data de 20.11.2013. Ca urmare arată că înțelege să renunțe la pretenția principală și își menține doar pretențiile obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare și la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Între cele două societăți, părți în prezenta cauză, s-au stabilit raporturi comerciale - în formă simplificată - în considerarea cărora pârâtei i-au fost livrate diverse produse de uz veterinar. Produsele în cauză au fost facturate în sarcina societății pârâte potrivit documentelor fiscale identificate în fișa analitică anexată prezentei și însușite la plată prin semnătură și ștampilă aplicată de către reprezentantul legal al acesteia.

La data de 01.07.2013, reclamanta a formulat acțiunea din prezentul dosar solicitând obligarea pârâtei la plata debitului restant, în sumă de 8.709 lei, a penalităților de întârziere pentru neexecutarea obligație la termen și la plata cheltuielilor de judecată. Conform recunoașterii reclamantei, la data de 20.11.2013, pârâta a achitat contravaloarea debitului.

Potrivit disp.art.1019 al.1 din NCPC, în cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanța ia act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului.

Astfel, văzând declarația reclamantei precum că debitul a fost achitat de către pârâtă (fila 39), deoarece obligațiile se sting prin compensație (art.1615 NCC), instanța va lua act de plata sumei datorate.

Cât privește cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că pârâta nu a achitat la scadență contravaloarea facturilor, motiv pentru care în cauză devin incidente înțelegerile contractuale dintre părți, inserate în facturi, referitoare la perceperea de penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere. Ori, văzând și dispozițiile art. 1270 Noul cod civil (aplicabil în cauză față de momentul încheierii convenției) și art. 1535 Cod civil conform căruia daunele moratorii sunt datorate de la data scadenței obligației, instanța va admite cererea reclamantei și o va obliga pe pârâtă la plata penalităților de întârziere.

În ceea ce privește cerere reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține. La data înregistrării prezentei acțiuni de către reclamantă, pârâta înregistra față de aceasta datorii, constând în suma pretinsă, astfel încât culpa procesuală pentru pornirea acestui proces, îi aparține pârâtei.

În concluzie instanța, văzând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, o va obliga pe aceasta să achite reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată și precizată de către creditoarea .., CUI_, J_, cont IBAN nr. RO39 RZBR_ 7776, deschis la Raiffeisen Bank, cu sediul în Baia M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta, S.C. S. A. FÂNTÂNIȚA S.R.L, CUI RO_, J_, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud și, în consecință:

Ia act de achitarea debitului în sumă de 8.709 lei de către debitoarea S.C. S. A. FÂNTÂNIȚA S.R.L.. Obligă pârâta - debitoare să plătească creditoarei dobânda penalizatoare pentru achitarea cu întârziere a acestui debit, de la data scadenței facturilor până la data de 20.11.2013.

Fixează termen de plată, 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței.

Pronunțată în ședința publică astăzi 06.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. I. F. B. M.

RED/DACT

M./R.

13.01.2014 – 2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9738/2013. Judecătoria BISTRIŢA