Obligaţie de a face. Sentința nr. 2417/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 2417/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 12140/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2417/2013

Ședința publică din data de 25 Martie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: V. V., judecător

GREFIER: G. A.-M.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul O. A. T., împotriva pârâtului C. G. A., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică în cauză se prezintă reclamantul O. A. T., lipsă fiind pârâtul C. G. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, probe de solicitat și nici alte excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, probe de solicitat și nici alte excepții de invocat, instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond dând cuvântul reclamantului în susținere.

Reclamantul, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la data de 05.10.2012 pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamantul O. A. T. a solicitat să se dispună radierea de pe numele său a autoturismului marca BMW, cu numărul de înmatriculare_, având numărul de identificare WBABE5100EK43362, pe care l-a înstrăinat pârâtului C. G. A., cu motivarea că acesta din urmă nu l-a înmatriculat pe numele său.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-a anexat contractul de vânzare cumpărare, în copie (fila 5 dosar) și s-a solicitat admiterea interogatoriului pârâtului.

Acțiunea civilă este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,3 lei.

Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 03.07.2012, reclamantul a înstrăinat pârâtului autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_, iar pârâtul, deși a intrat în posesia și folosința autovehiculului de la acea dată, nu a procedat la radierea acestuia de pe numele reclamantului și înmatricularea pe numele său.

Instanța constată că unul dintre efectele acestei înstrăinări dovedite de către reclamant prin contractul depus în probațiune la fila 5 din dosar, semnat de către părți, este radierea din circulație, de pe numele reclamantului, a autoturismului înstrăinat. O atare obligație este expres prevăzută prin art. 17 al. 2 raportat la art. 24 al. 2 lit. d și art. 25 al.1 din OUG nr. 195/2002, republicată și prin Ordinul nr. 1501/2006, dispoziții din coroborarea cărora reiese că radierea din circulație trebuie solicitată în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

Instanța, în exercitarea rolului activ conferit de lege, a dispus citarea pârâtului la interogator pentru termenul din data de 25.03.2013, astfel după cum rezultă din mențiunile încheierii de ședință din data de 04.02.2013, aflată la fila 11 din dosar, în scopul cercetării aspectului dacă pârâtul recunoaște înscrisul de la fila 5. Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat pentru luarea interogatoriului.

Văzând prevederile art. 225 Cod procedură civila care conferă instanței posibilitatea ca, în situația în care partea nu se înfățișează pentru a răspunde la interogator, să considere această împrejurare cel puțin ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice, precum și prevederile art. 1176 cod civil în conformitate cu care „actul sub semnătură privată … privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic …”, coroborând aceste texte legale, instanța va reține că pârâtul nu și-a executat obligațiile născute din încheierea convenției cu reclamantul.

Pe de altă parte, având în vedere ca prin art. 1073 Cod civil legiuitorul a consacrat dreptul creditorului obligației de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației sale, iar prin art. 1077 Cod civil s-a instituit principiul apelării la forța coercitivă a statului, prin intermediul organismelor sale, în situația neîndeplinirii de către debitorul obligației, de a autoriza creditorul obligației să o aducă el însuși la îndeplinire și constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație legală, instanța, în baza prevederilor mai sus menționate, urmează să admită acțiunea formulată de către reclamant ca fiind fondată și, în consecință să dispună obligarea pârâtului să facă demersurile necesare pentru radierea autoturismului din circulație, în caz contrar sentința urmând să țină loc de act apt pentru radiere.

Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite ca fiind fondată acțiunea civilă formulată de către reclamantul O. A. T., domiciliat în Bistrița, ..4, ., .-Năsăud, împotriva pârâtului C. G. A., cu domiciliul în Baia M., ., ., și, în consecință:

Obligă pârâtul să efectueze demersurile necesare pentru radierea din circulație a autoturismului marca BMW, cu număr de înmatriculare_ și nr. de identificare WBABE5100EK43362, în caz contrar dispune ca prezenta sentință să țină loc de act apt pentru radiere.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de l5 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. V. G. A.-M.

Red/Dact

VV/NMR

27.03.2013/4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2417/2013. Judecătoria BISTRIŢA