Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 6015/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică din data de 20 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., Judecător

GREFIER: M. L.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul MONIȚĂ I., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.06.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S..

Cauza a fost reținută în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița la data de 18.12.2013, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 20.12.2013, încheierea de ședință respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul MONIȚĂ I. a solicitat, în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.06.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S. iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amnezii cu avertisment; fără cheltuieli de judecată.

În motivare arată că în data de 14.06.2013 a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției rutiere întrucât ar fi depășit viteza regulamentara pe tronsonul de drum pe care circula.

Petentul învederează că aspectele consemnate în cadrul procesului - verbal sunt nereale fiind rezultatul unei interpretări eronate a realității faptice constatate impunându-se anularea procesului-verbal . nr._/ 14.06.2013 ca netemeinic și nelegal în temeiul art. 16 al. 1 coroborat cu art. 16 al. 7 din OG nr. 2/2001 astfel cum este interpretat prin Decizia nr. XXII/ 2007 a ICCJ.

Privitor la temeinicia procesului-verbal atacat învederează că a fost sancționat pentru săvârșirea unei fapte care se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, în acest caz. sarcina probei revine organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției. Menționează că în data de 16.06.2013 se deplasa dinspre Z. înspre localitatea D. însă a urmărit kilometrajul autoturismului și a avut în mod special grijă să nu depășească viteza legală, deplasându-se cu o viteza de aprox 90- 100 km/h moment în care a fost înregistrat, conform procesului-verbal, cu o viteză de 107 km/h. de aparatul radar aflat în mișcare din sens opus.

Petentul arată că agentul constatator nu certifica locul unde autoturismul său a fost înregistrat cu viteza înscrisă în cadrul procesului - verbal. Aspectul este deosebit de relevant deoarece încadrarea juridica depinde în funcție de viteza maxima admisa pe tronsonul de drum.

Pe de altă parte consideră că viteza înregistrată este greșită având în vedere că autoturismul condus de el se afla . 2-3 autoturisme aspect ce conduce la imposibilitatea determinării vitezei unuia sau altuia dintre autoturisme. Precizează că dintre toți cei aflați în coloana de autoturisme doar el a fost oprit deși nu era primul, iar pe înregistrarea surprinsa se poate cu ușurință observa acest fapt. Incidența dubiului cu privire la care autoturism a fost identificat de aparatul radar este completata cu aspectul ca autospeciala poliției rutiere se deplasa, în viteza, din sensul opus stare de fapt ce denaturează înregistrarea corectă a datelor.

Potrivit art. 34 alin. 1 clin O.G. nr. 2/2001, instanța este îndrituită să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, neavând posibilitatea de a schimba încadrarea juridică și de a stabili o altă sancțiune consecința firească, legală și temeinică fiind aceea de a anula procesul verbal de contravenție . nr._/ 14.06.2013 ca netemeinic și nelegal în conformitate cu disp.art.31.34 din O.G. nr. 2/2001.

În drept a invocat prev. OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6) și a solicitat formularea unei adrese către intimat în vedere depunerii la dosarul cauzei a certificatului de metrologie și documentației de omologare a aparatului radar cu care s-a efectuat constatarea precum și înregistrarea video în cauză.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția de necompetență teritorială având în vedere că fapta a avut loc în circumscripția teritorială a Judecătoriei Jibou; pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale, obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul art. 36 alin.2 din OG 2/2001 și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.

Intimatul apreciază că plângerea petentului este neîntemeiată, întrucât sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, învederează că agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșita, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

Intimatul arată că s-a reținut în sarcina petentului că la data de 14.06.2013, orele 19,12 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ prin localitatea G. cu viteza de 107 km/h și nu avea asupra lui permisul de conducere .

In drept, invocă dispozițiile art.205 alin.2 din C.Pr.civ.; O.U.G.195/2002; R.A.O.U.G.195/2002; O.G.2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 16-28).

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, invocată de intimat prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S. la data de 14.06.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 562,5 lei, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DE 58 km 88+600, prin localitatea G., cu viteza de 107 km/h.

Potrivit art.32 alin. 1 din OG 2/200l plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Cum contravenția s-a săvârșit de către petent în localitatea G., localitate aflată pe raza teritorială a Judecătoriei Jibou, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale de soluționare a plângerii și, în considerarea dispozițiilor citate mai sus, raportat la dispozițiile art. 132 alin. 3 din Noul cod de procedură civilă, urmează să decline competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Jibou.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul MONIȚĂ I., domiciliat in .. jud. Bistrița-Năsăud, CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarului situat in Bistrița, ..28, jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE S., cu sediul în Z. ..14, jud. S., CUI_, în favoarea Judecătoriei Jibou.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

JÎRGHIUȚĂ A. M. L.

RED/DACT

JA/M.

03.02.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BISTRIŢA