Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 24-09-2013, Judecătoria BISTRIŢA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 6938/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ORDONANȚA NR. 7481/2013

Ședința publică din data de 24 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A. S.

GREFIER: A. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . contradictoriu cu debitoarea U. A., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoare av. M. B., lipsă fiind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Verificându-și competența în temeiul prevederilor art. 131 al. 1 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 94 al. 1 lit. j coroborat cu art. 107 al.1 și 1015 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Reprezentantul creditoarei, av. M. B., arată că susține acțiunea așa cum a fost formulată. Precizează că temeiul juridic pe care își întemeiază cererea este OG 113. Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. Nu are alte cereri de formulat, nici probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art.392 NCPC, instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei pe fond

Reprezentantul creditoarei, av. M. B., având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii formulate, obligarea debitoarei la plata sumei de 723,06 lei, reprezentând cheltuieli restante față de Asociația de proprietari, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea S.C. U. S.A. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei U. A. pentru ca aceasta să fie obligată ca, în termen de 10 zile, să plătească suma totală de 723,06 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere datorate inițial Asociației de proprietari și cesionate de către aceasta creditoarei; cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a încheiat la data de 09.05.2013, cu numita Asociația de proprietari, în baza relațiilor contractuale preexistente conform contractului de prestări servicii, un contract de cesiune de creanță, procedura îndeplinirii notificării cesiunii fiind îndeplinită prin intermediul executorului judecătoresc.

A precizat că debitoarea nu a efectuat nicio plată până la data depunerii acțiunii, deși a fost notificată.

În drept, a invocat dispozițiile art. OG 5/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri ( f. 4-13).

Deși a fost legal citată, debitoarea nu a depus Întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Conform prevederilor art. 1013 Cod procedură civilă, „(1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. (3) Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înțelege: a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acționează la nivel central, regional sau local; b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații: (i) este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); (ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a); (iii) în componența consiliului de administrație ori, după caz, a consiliului de supraveghere și directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); c) orice asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b)”.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 Cod procedură civilă, „(1) Cererea privind ordonanța de plată va cuprinde: a) numele și prenumele, precum și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului; b) numele și prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, și domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea și sediul, precum și, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar; c) suma ce reprezintă obiectul creanței, temeiul de fapt și de drept al obligației de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata și orice element necesar pentru determinarea datoriei; d) suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii; e) semnătura creditorului”.

Astfel, potrivit prevederilor legale precitate, o cerere privind emiterea unei ordonanțe de plată poate fi admisibilă în condițiile în care sunt întrunite cumulative și concomitent trei condiții, anume creanța să fie certă, lichidă si exigibilă, caractere definite în art. 662 alin. 2-4 Cod procedură civilă. Creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, și este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Totodată, pentru a fi admisibilă, cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată trebuie să fie precedată de îndeplinirea procedurii prealabile ce constă în somarea debitorului în vederea achitării de bună voie a sumei de bani litigioasă.

În conformitate cu prevederile art. 1014 din același act normativ, „(1) Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia”, iar conform prevederilor art. 1015, „Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de art. 1013 și urm. Cod procedură civilă, astfel că cererea creditoarei privind emiterea ordonanței de plată va fi admisă ca fiind fondată, sens în care va ordona debitoarei să plătească creditoarei suma de 723,06 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012-martie 2013 inclusiv, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Văzând dispozițiile art. 451 și urm. Cod procedură civilă, debitoarea va fi obligată să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea creditoarei ., cu sediul în municipiul Bistrița, .. 50, județul Bistrița Năsăud, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI R563934, formulată împotriva debitoarei U. A., cu domiciliul în municipiul Bistrița, ., ., județul Bistrița Năsăud, CNP_.

Obligă debitoarea la plata sumei de 723,06 lei în favoarea creditoarei reprezentând cheltuieli comune de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012-martie 2013 inclusiv, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Obligă debitoarea la 200 lei cheltuieli de judecată către creditoare.

Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare, care se depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică la data de 24.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. S. A. A.

RED/DACT

CAS/M.

26.09.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 24-09-2013, Judecătoria BISTRIŢA