Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1281/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1281/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 11956/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 11._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1281/2013
Ședința publică din data de 15 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul P. I. O. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în cauză în ședință publică se prezintă: avocat B. Ieronim pentru reclamant, lipsă fiind: părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:
Reprezentantul reclamantului depune la dosar dovada achitării diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.000 lei, respectiv Chitanța nr._/12.02.2013 aferentă cererii introductive.
Instanța a procedat la anularea Chitanța nr._/12.02.2013 privind plata de către reclamant a diferenței taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.000 lei aferentă cererii introductive.
Reprezentantul reclamantului arată că nu are alte cereri de formulat în cauză și nici probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pe fond, reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, a se constat validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.06.2011 între pârâtă în calitate de promitentă-vânzătoare și reclamant în calitate de promitent cumpărător, prin care pârâta s-a obligat să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 196 mp și construcție înscrise în cartea funciară_ Bistrița, pentru prețul de_ lei și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; a se dispună înscrierea în CF individuală a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului din litigiu; fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul P. I. O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta .., să se constate validitatea antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 20.06.2011 între pârâtă, în calitate de promitentă-vânzătoare, și reclamant, în calitate de promitent-cumpărător, prin care aceasta s-a obligat să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor teren în suprafață de 196 mp și construcție, înscrise în CF_ (conversia CF 7110), nr. cad./top._,_-C1 (nr. top. vechi 2458/2), situate în Bistrița, .. 48/A, pentru prețul de 180.000 lei, achitați integral, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare; și să se dispună înscrierea în CF individuală a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilelor astfel dobândite.
În motivare se arată că, la data de 20.06.2011, între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare – cumpărare având ca obiect imobilele în litigiu. La data respectivă, reclamantul a achitat în întregime prețul convenit, urmând ca, în termen de opt luni, administratorul pârâtei să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică. Ulterior, acesta a decedat iar noii administratori refuză perfectarea convenției.
În drept s-au invocat prevederile Decretului-lege 115/1938, Legea 7/1996 și art. 1669 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-6) și s-a solicitat admiterea interogatoriului și a probei testimoniale.
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Între pârâta .., în calitate de promitentă-vânzătoare, și reclamantul P. I. O., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat la data de 20.06.2011 un antecontract de vânzare cumpărare prin care pârâta s-a obligat să vândă promitentului cumpărător imobilele teren și construcție înscrise în C.F. 7110 Bistrița, nr. cad._,_-C1 (nr. top. vechi 2458/2), situate în Bistrița, .. 48/A, pentru prețul de 180.000 lei, achitat integral la data încheierii antecontractului. Părțile s-au obligat totodată să încheie contractul în formă autentică și să se prezinte în acest sens în fața notarului public, în termen de opt luni de la data încheierii antecontractului. Deși acest termen a expirat, pârâta nu și-a desemnat nici un reprezentant care se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului în formă autentică.
Conform art. 2 alin.1 din Legea 247/2005 Titlul X, în vigoare la data încheierii acestei convenții „terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute”.
Art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005 Titlul X, prevede că „dacă după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract” – având în vedere această prevedere legală și văzând faptul că reclamantul și-a îndeplinit obligația de achitare a prețului, instanța va admite cererea formulată și va pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, pentru imobilele descrise mai sus.
Conform art. 885 alin. 2 din Noul cod civil „Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Iar alin. 4 din același articol prevede că „Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință sau, după caz, consimțământul titularului”.
În cartea funciară nr._ Bistrița este în prezent înscrisă pârâta ca titular al dreptului de proprietate, astfel încât pentru ca reclamantul să înscrie în favoarea sa acest drept, are nevoie de consimțământul pârâtei. Față de această situație, văzând și atitudine de pasivitate a pârâtei, ce nu a înțeles până în acest moment să se prezinte în fața notarului public în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică și implicit în vederea exprimării consimțământului la intabulare, în aceiași formă – instanța va pronunța o hotărâre ce va înlocui acordul de voință a pârâtei la înscrierea dreptului tabular.
Pentru acestea, în baza art. 885 și urm. Noul Cod Civil se va dispune înscrierea în cartea funciară, a dreptului de proprietate a reclamantului cu titlu de cumpărare, asupra imobilele teren și construcții, situate în Bistrița .. 48/A, înscrise în cartea funciară_ Bistrița, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare 7110 Bistrița nr. topo 2458/2.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiune civilă formulată de reclamantul P. I. O., cu domiciliul în Florești, ., ., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare, încheiat între pârâta ., în calitate de promitentă-vânzătoare și reclamantul P. I. O., în calitate de promitent-cumpărător având ca obiect imobilele teren și construcții, situate în Bistrița .. 48/A, înscrise în cartea funciară_ Bistrița, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare 7110 Bistrița nr. topo 2458/2, și pronunță o hotărâre care ține loc de contract de vânzare-cumpărare autentic cu privire la aceste imobile.
Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor descrise mai sus, cu titlu de cumpărare, pe numele reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. B. M.
RED/DACT
M./R.
14.05.2013
2ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 713/2013.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1870/2013.... → |
---|