Pensie întreţinere. Sentința nr. 5191/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5191/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 12723/190/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5191/2013
Ședința publică din data de 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., Judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta R. G. M., împotriva pârâtului V. E., având ca obiect pensie întreținere majorare-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Constatând că a trecut mai mult de un an de când a fost îndeplinit ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 27.01.2012, instanța, din oficiu, invocă excepția perimării acțiunii și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii de față introdusă de reclamanta R. G. M., cu cererea înregistrată la nr._ din data de 30.11.2011.
Din verificarea actelor de la dosar, reiese că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.01.2012, dată la care cauza a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă până la o nouă stăruință a părților.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Ținând seama de aceste considerente, și având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură pentru o perioadă mai mare de 1 an, precum și faptul că nu a intervenit vreo cauză de suspendare a cursului perimării, instanța urmează ca în baza art.252 Cod procedură civilă să constate din oficiu perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta R. G. M., cu domiciliul procesual ales în loc.Bistrița Bîrgăului, nr.697, jud.Bisdtrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul V. E., cu domiciliul în loc.Susenii Bîrgăului, nr.299, jud.Bistrița-Năsăud, având ca obiect majorare pensie de întreținere.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică din 14 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. M. L.
RED/DACT
M./ML/18.06.2013-2 ex.
← Curatelă. Încheierea nr. 4867/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1079/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|