Plângere contravenţională. Încheierea nr. 4106/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 4106/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 3743/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 4106/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 16 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. M. A., judecător

GREFIER: P. S. C.

Pe rol fiind anularea cererii de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul B. S. A. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 25.03.2013 întocmit de intimata I. Bistrița.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților, cauza soluționându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței astfel cu i-au fost solicitate prin adresa emisă la data de 12 aprilie 2013, respectiv nu a indicat motivele de drept dovezile pe care își sprijină cererea, iar în cazul în care ar fi propus proba cu martori nu a indicat numele, prenumele și domiciliul acestora.

S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând constată că,

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 09.04.2013 sub nr. de mai sus, petentul B. S. A. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 25.03.2013 întocmit de intimata I. Bistrița.

Verificând cererea introductivă, conform dispozițiilor art.200 din Codul procedură civilă, instanța a procedat la regularizarea acesteia și a comunicat petentului, prin adresa emisă în data de 12 aprilie 2013 să efectueze modificările sau completările necesare, după cum urmează: va indica motivele de drept pe care își sprijină cererea; va indica dovezile pe care își sprijină cererea, dacă va propune proba cu martori, va indica numele, prenumele și domiciliul acestora.

Legiuitorul a stabilit un regim derogator cu privire la nulitatea cererii de chemare în judecată, față de nulitatea actelor de procedură.

Astfel, nulitatea actelor de procedură este prevăzută de art. 174-179 cod procedură civilă, texte legale ce definesc patru tipuri de nulități, respectiv absolută, relativă, condiționată și necondiționată. Totodată se prevăd reguli cu privire la invocarea și efectele nulității actelor de procedură.

Nulitatea cererii de chemare în judecată este prevăzută de art. 196 cod de procedură civilă, ce prevăd că cererea de chemare în judecată ce nu cuprinde: numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Distinct față de nulitatea cererii de chemare în judecată, legiuitorul a reglementat și anularea cererii de judecată, prin art. 200, alin. 3 cod procedură civilă.

Domeniul aplicabil anulării cererii, cuprinde celelalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată, în afară de cele ce conduc la nulitatea cererii, enumerate de art. 196 cod procedură civilă, dintre elementele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, pe care trebuie să cuprindă cererea de chemare în judecată.

Legiuitorul prevede la art. 200, alin. 2 cod procedură civilă,ca etapă anterioară anulării cererii, etapa comunicării lipsurilor cererii către reclamant și oferirea unui termen pentru a complini aceste lipsuri în termen de 10 zile de la comunicarea cererii de complinire .

Acest text preia dispozițiile art. 177 din cod procedură civilă, articol referitor la îndreptarea actelor de procedură, articol ce prevede că dacă este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.

Astfel, vătămarea provocată de lipsa elementelor cererii de chemare în judecată, ar putea fi înlăturată dacă reclamantul în termenul de 10 zile oferit, dace completările sau solicitările cerute de instanță.

Textele legale anterior menționate ,nu prevăd în afară de constatarea unor lipsuri ale cererii de chemare în judecată, din cele prevăzute la art. 194-197, necompletarea sau nemodificarea acestora în termenul de 10 zile de la comunicare, alte condiții pentru dispunerea anulării cererii și nici nu prevăd o altă soluție ce o poate adopta instanța de judecată în situația analizată, în afară de anularea cererii.

În cauză cererea de chemare în judecată nu conține elementele prevăzute de art. 194, litera d cod procedură civilă - motivele de drept pe care se întemeiază cererea .

Având în vedere că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării, respectiv până la data de 26.04.2013 conform dovezii atașate la dosar, în aplicarea prevederilor art.200 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. S. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Anulează cererea introductivă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de reclamantul B. S. A., domiciliat în Bistrița, ..18, județul Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul I. BISTRIȚA-NĂSĂUD.

Cu drept pentru reclamant de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de reexaminare se va depune la judecătoria Bistrița.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publica azi.16.05.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. M. A. P. S. C.

Red/Dact

BMA/NMR

31.05.2013 3 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 4106/2013. Judecătoria BISTRIŢA