Plângere contravenţională. Încheierea nr. 8063/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 8063/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 5509/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 8063/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 11 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A. S.

GREFIER: A. A.

Pe rol fiind cererea de chemare în judecată, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul T. P..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, cauza soluționându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a depune la dosar încă un exemplar din cererea de chemare în judecată, procesul verbal de contravenție contestat, de a preciza cererea de chemare în judecată, cu privire la codul numeric personal al reclamantului, arătarea temeiului de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora.

S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul T. P. a solicitat să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul – verbal . nr._, în avertisment, actul sancționator fiind nelegal și netemeinic.

În motivare se arată că, la data de21.05.2013, ora 10.55, se afla în târgul de la Monor, unde vindea produse autorizate, și a fost amendat de către IPJ BN, pentru faptul că nu a afișat prețurile pe toate produsele, pe care le avea la vânzare.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4) .

Prin Rezoluția emisă la data de 24.07.2013 (f.6), instanța i-a pus în vedere petentului necesitatea regularizării cererii de chemare în judecată, conform prevederilor art. 200 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin rezoluția premergătoare întocmită la data de 24.07.2013, instanța, întemeiat pe dispozițiile art. 200 Cod de procedură civilă, a dispus comunicarea către petent a înștiințării prin care, sub sancțiunea anulării cererii, i s-a solicitat ca, în termen de 10 zile de la comunicare, în sensul de a depune la dosar încă un exemplar din cererea de chemare în judecată, procesul verbal de contravenție contestat, de a preciza cererea de chemare în judecată, cu privire la codul numeric personal al reclamantului, arătarea temeiului de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora.

Potrivit prevederilor art. 194 lit. a Cod proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor.

De asemenea, potrivit art. 197 Cod proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii. Conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 de lei.

Instanța constată că obligațiile stabilite în sarcina petentului nu au fost îndeplinite, acesta neconformându-se dispozițiilor legale imperative puse în vedere de către instanța de judecată sub sancțiunea anulării cererii.

În aceste condiții, se observă că ipoteza normei legale instituite prin art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit căreia „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii” este întrunită, astfel că instanța va dispune anularea cererii formulate.

Nu se poate susține cu temei că prin această soluție instanța înlătură liberul acces al petentului la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act juridic care pretinde că îi vatămă drepturile.

Instanța reține că dreptul consacrat de art. 21 din Constituția României și cel prevăzut de art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut, însă trebuie să fie efectiv, deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice și iluzorii (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile legale enunțate anterior și care vizează condițiile de promovare a unei acțiuni în justiție.

Prin urmare, petentul putea să prevadă în mod rezonabil că, dacă nu va respecta prescripțiile procedurale pentru promovarea cererii, aceasta va fi anulată. Or, atâta timp cât dispozițiile legale inserate de către legiuitor în cadrul prevederilor art. 200 al. 3 Cod de procedură civilă au caracter imperativ, o atare obligație se impunea a fi respectată de către justițiabilul dator să dea actului de sesizare al instanței forma prevăzută de lege.

Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale anterior enunțate, văzând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării, comunicarea acesteia având loc la data de 23.08.2013, conform dovezii existente la dosar, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de către petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Dispune anularea plângerii la contravenție formulată de către petentul T. P., domiciliat în comuna D., ., județul M., în contradictoriu cu intimatul IPJ Bistrița Năsăud.

Cu cerere de reexaminare în termen 15 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Bistrița.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 11 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. S. A. A.

Red/Dact

CAS/NM

23.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 8063/2013. Judecătoria BISTRIŢA