Plângere contravenţională. Sentința nr. 1149/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1149/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 11815/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1149/2013
Ședința publică din data de 13 Februarie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. N. L., Vicepreședinte
GREFIER N. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul C. V., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 04.10.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-au analizat actele dosarului.
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, răspuns la întâmpinare din partea petentului.
Se constată că s-a procedat la vizionarea Cd-ului transmis de intimată, la data de 11.02.2013, în Camera de Consiliu, procesul verbal întocmit cu această ocazie fiind semnat și atașat la dosarul cauzei.
În baza art. 167 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul C. V. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 04.10.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, motivat de faptul că a fost surprins de radar din mers, în fața sa deplasându-se două cisterne de același fel cu autovehiculul său, motiv pentru care susține că nu a avut viteza pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal atacat, identificat în baza mențiunilor din citație, petentul a fost sancționat conform art. 108 alin. (1) litera „b" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 04.10.2012 la ora 14,55 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, în localitatea Livezile, cu viteza de 72 km/h măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul poliției rutiere cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat, consemnând personal la rubrica „alte mențiuni": „cu unele obiecțiuni (din mers)".
Intimatul învederează că fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cinemometrul radar montat pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, pentru care a fost eliberat buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 27.04.2012, cu termen de valabilitate de un an.
În buletinul de verificare metrologică există mențiuni cu privire la numărul de înmatriculare a autovehiculului pe care este montat, actul de omologare a cinemometrului (AM 012/2009) precum și regimul de funcționare a aparatului - cu privire la regimul de funcționare precizându-se că aparatul măsoară în regim staționar și în regim de deplasare.
Cu privire la modul de utilizare a valorilor afișate de cinemometrele radar pentru care există aprobare de model și verificare metrologică valabilă, Biroul Român de Metrologie Legală a emis precizări prin Adresa nr. 3595/2008. Din adresa menționată mai sus rezultă că „măsurările efectuate cu respectivul cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă și nu se scade nicio eroare, operatorul cinemometrului nu face decât să constatate valoarea măsurată de cinemometru.
Viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent este cea consemnată în procesul-verbal atacat, așa cum rezultă din înregistrarea video.
Sancțiunile contravenționale au fost corect individualizate, în limitele prevăzute de actul normativ, așa cum dispune art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001.
Totodată, învederează că, din istoricul abaterilor petentului rezultă că acesta a fost sancționat contravențional în mod repetat pentru încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice, un număr de unsprezece sancțiuni fiind aplicate pentru depășiri ale vitezei maxime admise.
Astfel, intimatul consideră că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
În drept s-au invocat prevederile art. 108 alin. (1) lit. „b" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată și art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri și înregistrarea video (f. 9-13).
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, petentul învederează că agentul de circulație care l-a surprins circulând pe DN 17, în localitatea Livezile, cu depășirea vitezei legale, circula cu o viteză mai mare decât acesta și nu avea însoțitor. În plus, în fața sa se deplasau încă două autovehicule de aceeași marcă și având aceeași viteză ca și petentul.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 04.10.2012 de către intimatul I. BISTRIȚA-NĂSĂUD – Biroul Rutier, petentul a fost sancționat conform art. 108 alin. (1) litera „b" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 04.10.2012 la ora 14,55 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, în localitatea Livezile, cu viteza de 72 km/h măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul poliției rutiere cu numărul de înmatriculare_ .
În soluționarea plângerii contravenționale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizata cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal, scop în care asculta pe cel care a făcut plângerea contravențională si pe celelalte persoane citate, daca aceștia s-au prezentat si administrează orice alte probe prevăzute de lege.
Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii si observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că procesul-verbal . nr._/04.10.2012, încheiat de intimat, cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia, instanța are în vedere probele administrate în cauza.
Procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu alt mijloc de probă extrinsec, iar instanța de judecată este abilitată de lege să verifice legalitatea și temeinicia acestuia.
Faptul că procesul verbal, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta nu face proba contrarie, nu constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție, ci o modalitate de stabilire legala a vinovăției în raport cu art. 6 alin. 2 din Convenția europeana a drepturilor omului. Astfel, este necesar ca reclamantul să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nefiind mai puțin adevărat că această abordare este justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Susținerea petentului referitoare la faptul că, în momentul constatării contravenției, nu avea viteza înregistrată de aparatul radar este infirmată de proba video (fila 11), astfel cum a fost reținut în cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 11.02.2013, cu ocazia vizionării CD-ului conținând înregistrarea faptei sancționate (fila 19). Astfel, instanța, în lipsa părților litigante, nici petentul și nici intimatul neprezentându-se, deși au fost legal citați, a constatat că, la data de 04.10.2012, ora 14,55.00, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ întră în raza aparatului radar, fiind înregistrat cu o viteză de 72 km/h. Din imaginile surprinse se poate observa că mașina rula pe un sector de drum aflat în interiorul localității, pe marginea drumului observându-se case de locuit. În aceste condiții, instanța constată că fapta a fost corect reținută de către agentul constatator, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține altfel, viteza cu care a fost surprins de aparatul radar a fost peste limita maximă admisă pentru circulația autovehiculelor în interiorul localităților, respectiv 50 km/h.
Din aceste considerente, instanța constată că petentul a săvârșit contravenția arătată anterior astfel încât va menține procesul verbal în ceea ce privește aceasta faptă contravențională.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța va avea în vedere dispozițiile 21 alin.3 din OG nr. 5/ 2001 :” sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Astfel, petentul a fost sancționat cu amenda de 280 lei, în limitele prevăzute în clasa a –II-a de sancțiuni contravenționale, astfel efectuându-se o corectă individualizare a sancțiunii.
Având în vedere considerentele reținute anterior, instanța, față de prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. V..
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. V., domiciliat în Z., .. 66, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 04.10.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica din 13.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. N. L. N. M.
RED./DACT.
MNL/R.
21.02.2013/ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9084/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1719/2013.... → |
---|