Fond funciar. Încheierea nr. 4028/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 4028/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 3769/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 4028/2013
Ședința publică din data de 13 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A.
GREFIER: B. A.
Pe rol fiind anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. A.-C. în contradictoriu cu pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, părțile nefiind citate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că reclamantul nu s-a conformat în dispozițiilor dispuse de instanță, în sensul de a indica, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, codul numeric personal, sediul pârâtului, obiectul cererii de chemare în judecată, cu indicarea străzii și numărului la care se află imobilul sau a vecinătăților acestuia, nr. de carte funciară și numărul topografic sau cadastral al acestuia, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se sprijină aceasta (în cazul în care dovada se face prin înscrisuri, de a depune la dosar copii ale acestora certificate pentru conformitate cu originalul, în nr. de exemplare prevăzut de art. 149 Cod pr. civ., iar în cazul în care se cere dovada cu martori, de a indica numele și adresele martorilor) și de a atașa cererii extrasul de carte funciară al imobilului.
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. A.-C. a chemat în judecată pe C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâta să emită actul de proprietate asupra terenului pe care susține că l-ar fi cumpărat.
La data de 22.04.2013, instanța a procedat, conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 din Codul procedură civilă, la verificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă. Prin rezoluția emisă la data de 22.04.2013 (fila 5) instanța a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant nu îndeplinește cerințele prevăzute de textele legale menționate, respectiv nu s-au indicat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, codul numeric personal al reclamantului, sediul pârâtului, obiectul cererii de chemare în judecată, cu indicarea străzii și numărului la care se află imobilul sau a vecinătăților acestuia, nr. de carte funciară și numărul topografic sau cadastral al acestuia, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se sprijină aceasta (în cazul în care dovada se face prin înscrisuri, de a depune la dosar copii ale acestora certificate pentru conformitate cu originalul, în nr. de exemplare prevăzut de art. 149 Cod pr. civ., iar în cazul în care se cere dovada cu martori, de a indica numele și adresele martorilor) și nu s-a atașat cererii extrasul de carte funciară al imobilului.
La data de 25.04.2013 reclamantului i-au fost comunicate lipsurile cererii de chemare în judecată, punându-i-se în vedere completarea cererii în termenul de 10 zile, prevăzut de art. 200 alin. 2 Cod pr. civ..
Potrivit art. 200 alin. 3 Cod pr. civ. dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de 10 zile de la comunicarea lipsurilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Având în vedere faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii și dispozițiile prevăzute de art. 200 alin. 3 Cod pr. civ., instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. A. C., deținut în Penitenciarul Jilava, în contradictoriu cu pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița.
Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare .
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 13.05.2013.
Președinte, | Grefier, |
Jîrghiuță A. | B. A. |
RED/DACT
JA/BA
22 Mai 2013-3 EX
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7359/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1122/2013. Judecătoria... → |
---|