Plângere contravenţională. Sentința nr. 2171/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2171/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 13072/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2171/2013
Ședința publică din data de 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. O. D., Judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SRL, împotriva procesului-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 13. 11. 2012 de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă martorul B. A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la audierea martorului B. A. (având CNP_) sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosar.
Față de actele de la dosar, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că prin cererea înregistrată la data de 16. 11. 2012 pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta . SRL a solicitat să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenție . nr._, încheiat la data de 13. 11. 2012 de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, cu avertisment.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal contestat, societatea petentă a fost sancționată cu amenda în sumă 1.500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 17, pct. l din HCL nr. 153/2009, care prevede că „este interzisă oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 tone pe domeniul public de pe raza municipiului Bistrița, excepție face situația în care se efectuează operațiuni de aprovizionare sau de încărcare-descărcare, în condițiile existenței unei autorizații de liberă trecere eliberată de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Bistrița", însă petenta susține că nu a cunoscut obligativitatea obținerii unei autorizații de liberă trecere, nefiind înștiințată în acest sens. Ulterior aplicării amenzii, aceasta s-a conformat, achitând taxele obținerii autorizației de liberă trecere.
Petenta consideră că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment întrucât este la prima abatere de acest gen, având în vedere și prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 care stipulează că „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal". Iar art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 prevede că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Astfel, având în vedere prevederile legale sus-menționate, petenta consideră că, în cazul concret supus soluționării, sancțiunea avertismentului ar fi fost suficientă, raportat la gradul redus de pericol social al faptei imputate și la faptul că s-a obținut la scurt timp după aplicarea sancțiunii autorizația de liberă trecere. Mai mult, sancțiunile nu trebuie să constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate.
În drept s-au invocat prevederile OG nr. 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 4, 10 dosar).
Plângerea contravențională este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii formulate și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal contestat.
În motivare se arată că, prin procesul verbal contestat, petenta fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută la art. 17, pct. 1 din HCL nr. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița, aplicându-se amenda contravențională în cuantum de 1500 lei. Textul legal indicat arată că: „pe teritoriul municipiului Bistrița persoanele fizice și juridice au obligația de a respecta normele privind traficul auto și de circulație, inclusiv cele stabilite prin Regulamentul privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar, precum și de ridicare, transport, depozitare și eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistrița, aprobat prin Hotărârea nr. 16/26. 02. 2009 a Consiliului local al municipiului Bistrița. în acest sens este interzisă: 1. oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 t pe domeniul public de pe raza municipiului Bistrița; excepție face situația în care se efectuează operațiuni de aprovizionare sau de încărcare-descărcare, în condițiile existenței unei autorizații de liberă trecere eliberata de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Bistrița”.
În concret, în data de 07. 11. 2012, la ora 01.07, un echipaj al Poliției Locale a Municipiului Bistrița, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a constatat pe .. 15 B, din municipiul Bistrița, prezența unui autovehicul cu nr. de înmatriculare_, având masa maximă autorizată ce depășește 2,5 t, parcat pe domeniul public. Așa cum se procedează de regulă în asemenea situații, autovehiculul a fost fotografiat. Având în vedere că la momentul constatării faptei conducătorul autovehiculului nu era de față procesul verbal de contravenție a fost întocmit ulterior, după ce au fost efectuate verificări cu privire la proprietarul autovehiculului. Din aceste verificări a reieșit că proprietarul autovehiculului este petenta, persoană juridică, astfel că s-a procedat la sancționarea sa contravențională, într-un mod cu totul corect și justificat.
Față de conținutul plângerii contravenționale și motivele expuse, intimata apreciază că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să justifice admiterea acesteia. Observând conținutul plângerii, se constată că petenta este în eroare cu privire la fapta contravențională pentru care a fost sancționată. Aceasta nu doar că nu deținea o autorizație de liberă trecere pentru autovehiculul având masa maximă ce depășește 2,5 t, ci și era staționată pe domeniul public, într-un loc și la o oră unde nici măcar în condițiile existenței unei autorizații nu ar fi avut voie să staționeze, constituie conținutul obiectiv al contravenției.
În conformitate cu textul legal citat mai sus, fapta petentei este și rămâne contravenție, în condițiile în care pentru autovehiculul care apare și în fotografii nu a existat, la momentul constatării faptei, vreo autorizație eliberată de Primăria Bistrița care să îi permită nici măcar accesul, cu atât mai puțin oprirea, staționarea sau parcarea pe teritoriul municipiului Bistrița. Textul legal sancționator prevede că este interzisă oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 t pe domeniul public de pe raza municipiului Bistrița; excepție face situația în care se efectuează operațiuni de aprovizionare sau de încărcare-descărcare, în condițiile existenței unei autorizații de liberă trecere eliberată de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Bistrița. Ori, în cazul de față nu a fost vorba de o excepție, adică nu s-au efectuat operațiuni de aprovizionare sau de încărcare-descărcare. În plus, petenta recunoaște că nu avea autorizație eliberată de Primărie care să îi permită accesul, staționarea sau parcarea în oraș. Susținerea petentei cum că nu ar fi știut despre obligația de a obține autorizația de liberă trecere nu poate fi acceptată ca un motiv pentru admiterea plângerii pentru că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o Hotărâre de Consiliu Local din anul 2009, care a fost adus la cunoștința publică și al cărei conținut este de notorietate.
Pentru a răspunde unuia dintre argumentele invocate de petenta, intimata arată că sancțiunea aplicată de Poliția L. nu a fost în niciun caz un act de răzbunare a societății, ci unul de educare și disciplinare, aplicat cu intenția de a atrage atenția asupra importanței respectării regulilor privind staționarea autovehiculelor de mari dimensiuni pe drumurile publice din municipiul Bistrița. În concluzie, aspectele invocate de către petentă nu sunt de natură să afecteze în vreun fel legalitatea sau temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/13. 11. 2012.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 și urm. Cod procedură civilă, art. 17 și 27, lit. a), pct. 1 din HCL nr. 153/2009 și art. 16 și art. 28, din O.G. nr. 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 15-17 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat în data de 13. 11. 2012 de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, petenta a fost sancționată conform art. 17 pct. 1 din HCL nr. 153/2009, reținându-se că în data de 07. 11. 2012, la ora 01.07, un echipaj al Poliției Locale a Municipiului Bistrița, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a constatat pe .. 15 B, din municipiul Bistrița, prezența unui autovehicul cu nr. de înmatriculare_, având masa maximă autorizată ce depășește 2,5 t, parcat pe domeniul public.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Pe de altă parte, instanța reține că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s - au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc. În cauză, o atare dovadă de clemență, în raport și de antecedentele contravenționale ale petentului, instanța o apreciază ca nejustificată, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a sancțiunii.
În speța pendinte, contestatorul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator prin dovedirea unei alte stări de fapt față de cea consemnată în actul constatator. De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petentul nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind nefondată.
În considerarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind nefondată plângerea contravențională formulată de către petenta . SRL, cu sediul în Bistrița, .. 40A, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat în data de 13. 11. 2012, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18. 03. 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. O. D. B. C. I.
Red./Dact.
COD/R.
02. 04. 2013/4 ex.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 2628/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Pretenţii. Încheierea nr. 7279/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
