Plângere contravenţională. Sentința nr. 2647/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2647/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 6437/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2647/2013
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: G. A.-M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ LACATUȘ C., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 15.05.2012 de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA.
Cauza s-a judecat în fond la data de 11 martie 2013, concluziile și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 18.03.2013, iar apoi instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 25.03.2013 și, respectiv 1.04.2013.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ LACATUȘ C., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 15.05.2012 de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, ca nelegal.
În motivare a arătat că, în procesul-verbal contestat s-a reținut că, întreprinderea Familială L. C., în data de 15.05.2012 ora 7,20, „Aflat în Piața agroalimentară D. din Bistrița în calitate de comerciant nu a respectat regulile stabilite de Administrația Pieței D. și a expus spre vânzare legume - roșii, castraveți, varză, pe alte mese decât cele stabilite de Administrația Pieței, respectiv mesele nr.145 și 146, atribuite lui I. P. din Florești." S-a mai reținut că fapta constituie contravenție „prevăzută de art. 19 pct. din HCL nr.153/2009 și sancționată de art. 27 lit. „c" pct. 32 din H.C.L nr. 153/2009 cu amendă de la 100 - 1.000 lei", stabilindu-se amendă în cuantum de 200 lei. În acest sens, solicită instanței să aducă la cunoștință Serviciului public municipal „Direcția și Administrarea Piețelor din municipiul Bistrița" în a cărui administrare intră Piața Agroalimentară D., să depună în 2 exemplare, din care, unul pentru comunicare cu petenta, copii conform cu originalul din „Registrul de evidență a producătorilor individuali și a comercianților" al acestei piețe, pentru data de 15.05.2012 - data reținerii săvârșirii contravenției. Teza probatorie a acestei cereri, constă în a se putea verifica dacă petenta figurează sau nu, în Registrul de evidență, având în vedere că potrivit art. 18 pct. 17 din H.C.L. nr.22/2010 - Anexa 1 REGULAMENT de organizare și funcționare a piețelor din municipiul Bistrița, administratorul pieței „înscrie, în mod obligatoriu, în Registrul de evidență special înființat datele de identificare a persoanelor fizice sau juridice care au închiriat locul de vânzare, cantitatea estimată a fi comercializată, precum și data, . numărul chitanței care atestă plata chiriei. (...)". În drept, cererea probatorie se bazează pe disp. art. 9 alin 11 din HG nr. 661/2001 privind ) procedura de eliberare a certificatului de producător actualizată.
Petenta mai solicită „Direcției de Administrare a Piețelor din municipiul Bistrița" să depună tot în 2 exemplare, din care unul pentru comunicare cu ea, copii conforme cu originalul de pe talonul de identificare a producătorului agricol sau, după caz, a comerciantului persoană juridică, a persoanei ,,I. P. din Florești", care este menționat în procesul - verbal contestat. În drept, această cerere în probațiune se bazează pe disp. art. 9 alin 12 din HG nr. 661/2001 dispune că. „La data închirierii locului de vânzare, administratorul pieței va afișa în mod vizibil, fiecare punct de vânzare, talonul de identificare a producătorului agricol sau. după caz, a comerciantului persoană juridică".
În drept s-au invocat art. 19 pct. 4, art. 27 pct. 32 lit. „c" din H.C.L. nr.153/2009, art. 18 pct. 17 din H.C.L. nr.22/2010, art. 9 alin. (11) și alin. (12) din HG nr. 661/2001 și O.G. nr. 2/2001.
În probațiune s-au depus înscrisuri ( f3).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea plângerii formulate de petenta IF L. C. ca neîntemeiată și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu nr._/15.05.2012 având în vedere următoarele considerente: prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat i s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 19, pct. 4 din HCL 153/2009 care prevede obligațiile comercianților ce își desfășoară activitatea în piețele agroalimentare de pe raza municipiului Bistrița "să respecte programul de funcționare, aprovizionare și igienizare al piețelor, precum și regulile stabilite de administrația acestora, în vederea asigurării unui climat civilizat de comerț." Sancțiunea prevăzută pentru această contravenție este amenda între 100- 1000 lei. În concret, în data de 15.05.2012, Poliția L. a fost solicitată de către "administratorul pieței agroalimentare D. - dl A. H., pentru a interveni, în virtutea atribuțiilor sale legale, în soluționarea unei situații conflictuale și anume: în sectorul destinat producătorilor agricoli, la mesele cu nr. 145 și 146 s-a instalat IF L. C., reprezentată prin unul dintre membrii săi, respectiv dl L. C., fără însă a avea dreptul de a se afla acolo din două motive - pe de o parte, pentru că mesele erau deja rezervate - fiind achitată taxa aferentă chiriei - pentru dl llieș P. din localitatea Florești, producător agricol, iar pe de altă parte și dacă ar fi existat masă liberă, nu i s-ar fi putut atribui, pentru că nu făcea dovada calității de persoană îndreptățită să primească mese în sectorul respectiv. Aceste aspecte i-au fost aduse la cunoștință d-lui L. încă înainte de a-și expune pe mese produsele în vederea comercializării acestora, însă dânsul a preferat să ignore răspunsul primit de la administrația pieței. De altfel, acesta este și motivul pentru care nici nu a fost înscris în registrul de evidență, operațiune care presupune și închirierea în concret a locului de vânzare cu plata taxelor aferente. Administratorul pieței, în exercitarea atribuțiilor sale specifice, i-a cerut d-lui L. să elibereze mesele ocupate abuziv însă acesta a refuzat categoric, iar după 4 încercări nereușite de a elibera mesele pentru a fi atribuite titularului de drept, a fost chemată Poliția L.. Prin verificarea documentelor care le-au fost prezentate precum și a stării de fapt de la fața locului, polițiștii locali au constatat că pe mesele nr. 145 și 145 pentru care nu achitase taxa aferentă chiriei - erau expuse în vederea comercializării mai multe legume, respectiv roșii, castraveți și varză, pentru care dl L. C. nu a putut prezenta nici un document care să le justifice proveniența. Urmare a faptului că se impunea eliberarea meselor ocupate abuziv, ceea ce nu s-a putut realiza pe cale amiabilă, dl. L. refuzând orice colaborare cu administrația pieței, polițiștii locali au dispus ridicarea mărfii de către angajații pieței, cu întocmirea unui proces verbal de custodie, în prezența a doi martori, urmând ca marfa sa fie restituită tot pe bază de proces verbal. Pornind de la cele constatate, au fost întocmite două procese verbale distincte: procesul verbal nr._/15.05.2012 prin care a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 19, pct. 4 din HCL 123/2009, respectiv pentru nerespectarea regulilor stabilite de administrația pieței, care face obiectul prezentului dosar; procesul verbal nr._/15.05.2012, prin care a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 5000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 10, lit. I) din HG 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător. Și acest proces verbal a fost contestat cu plângere contravențională, făcând obiectul dosarului cu nr._ .
Înainte a de a răspunde punctual susținerilor din cuprinsul plângerii contravenționale, se impun câteva considerații care pot contribui la realizarea unei imagini de ansamblu a situației care a generat sancționarea contravențională, dincolo de aspectele concrete ale stării de fapt expuse mai sus. Este de notorietate printre toți cei care își desfășoară activitatea în piață, faptul că IF L. desfășoară activități de comercializare fructe și legume în piața într-o dublă calitate: atât cea de producător agricol - în baza certificatului de producător, emis pe numele d-lui L. C., cât și cea de comerciant - ca întreprindere familială. Se pare că dintre cele două calități este preferată cea de producător, pentru avantajele pe care le conferă în ceea ce privește reducerile de taxă la închirierea meselor, precum și poziția privilegiată în sectorul de piață destinat exclusiv producătorilor agricoli. De altfel, accesul în acest perimetru este condiționat de dovada calității de producător agricol. De îndată ce se obține acest acces la mesele producătorilor agricoli, este activată cea de-a doua calitate: aceea de comerciant, întreprindere familială, care se pare, are dreptul să comercializeze orice produse alimentare care intră sub incidența codului CAEN 4781, chiar clacă aceste produse nu se regăsesc în certificatul de producător și nu corespund întocmai sezonului în care sunt comercializate. Astfel, la momentul când organele de control verifică documentele tuturor celor care vând fructe și legume la mese în piață, cel care este verificat - în cazul acesta IF L. se prezintă în calitatea care îi convine raportat strict la momentul controlului și la ce produse are expuse spre comercializare. Dacă întâmplarea face că are spre comercializare varză - în luna mai 2012 - pe care nu o poate justifica, pentru nu apare pe certificatul de producător - la rubrica aferentă acestei perioade a anului se recomandă ca fiind comerciant, care poate comercializa fără restricții astfel de produse. Numai că, și în calitate de comerciant are obligația să facă dovada provenienței produselor prin borderou de achiziție, altfel nu poate justifica în nici un fel proveniența
mărfii. Singura concluzie logică ce se poate desprinde este că varza găsită expusă pe masă în piață a fost cumpărată din alt loc în scopul revânzării acesteia. Față de cererile adresate instanței prin plângerea contravențională, apreciază că probele solicitate a fi administrate nu sunt utile cauzei, raportat la conținutul obiectiv la faptei contravenționale, respectiv faptul că au fost ocupate în mod abuziv două mese, fără achitarea taxelor aferente. Din moment ce nu i s-a aprobat de către administrația pieței să ocupe cele două mese - nu a fost a achitată nici taxa d chirie, este evident că petenta nu a fost înscrisă în Registrul de evidentă, această înscriere fiind condiționată de existența chitanțelor. Cât privește talonul de identificare al unui alt producător agricol, aceasta nu are nici
o legătură cu obiectul cauzei și nu poate reprezenta o probă care să dovedească nelegalitatea sau netemeinicia procesului verbal de contravenție contestat.
În drept s-au invocat art. 115 și urm. C. pr. civ, prevederile HCL 153/2009, O.G. nr.2/2001cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 11-16).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat i s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 19, pct. 4 din HCL 153/2009 care prevede obligațiile comercianților ce își desfășoară activitatea în piețele agroalimentare de pe raza municipiului Bistrița "să respecte programul de funcționare, aprovizionare și igienizare al piețelor, precum și regulile stabilite de administrația acestora, în vederea asigurării unui climat civilizat de comerț."
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Pe de altă parte, instanța reține că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
Din considerentele arătate, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal și temeinic întocmit, însă are în vedere faptul că art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei. Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În acest sens, instanța are în vedere atitudinea petentului de recunoaștere a conduitei contravenționale și apreciază că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare pentru a atrage atenția petentului cu privire la respectarea dispozițiilor legale, astfel că va admite în parte plângerea formulată și în temeiul art. 5 alin. 5 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 va anula în parte actul constatator în ceea ce privește dispoziția referitoare la plata amenzii în cuantum de 200 lei aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012, dispunând înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, sens în care se va modifica actul sancționator.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte plângerea contravențională formulată de petenta ÎNTREPRINDEREA FAMILIALĂ L. C., cu sediul în Lechința, ., județul Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUN. BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr.2, județul Bistrița Năsăud, și, în consecință:
- dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012 cu sancțiunea „avertisment”, sens în care se va modifica actul sancționator.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 01.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. G. A.-M.
Red/Dact
VV/NMR
17.04.2013/4 exp.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9566/2013.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 8332/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
