Plângere contravenţională. Sentința nr. 3317/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3317/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 10522/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3317/2013
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător
GREFIER: M. I. F.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul T. I. R. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 29.08.2012 de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul T. I. R., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, la data de 15.04.2013, în Camera de consiliu s-a procedat la revizionarea CD-ului aferent procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/29.08.2012, procesul verbal încheiat cu acea ocazie fiind semnat și atașat la dosar.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Petentul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul T. I. R., a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 29.08.2012 de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD, ca nelegal și netemeinic.
În motivare a arătat că, în data de 29.08.2012, se deplasa pe raza localității Livezile, jud. Bistrița-Năsăud, conducând autoturismul proprietate a societății S.C. Polimed .. Bistrița, nr. înmatriculare_, în interes de serviciu, fiind oprit de un echipaj de Poliție. Echipajul a pretins că în localitatea mai sus menționată ar fi circulat și depășit viteza legală în localitate. In momentul în care a solicitat să i se dovedească cele pretinse, cu mijloacele tip filmare R., respectiv să i se probeze cele imputate cu mijloace tehnice certificate, cum prevede în mod expres legea, agentul de circulație a refuzat să facă această probă, solicitându-i actele la control. Agentul de circulație a completat rubrica din procesul verbal referitoare la măsurile complementare, prevăzute de lege, i-a dat să semneze procesul verbal de contravenție întocmit în acest sens, iar în momentul în care a sesizat că semnează actul cu obiecțiuni, a luat din nou actul întocmit pe care 1-a completat cu noi mențiuni ( subliniate și îngroșate), procedând practic la majorarea sancțiunilor aplicate inițial.
Petentul mai arată că, pe toată perioada controlului, agentul de circulație a dat dovadă de rea credință, căutând cu orice preț să îi aplice o sancțiune, organul de poliție nu a probat că ar fi săvârșit fapta imputată, cu mijloace tehnice certificate, cum prevede expres legea și agentul constatator a comis un abuz prin completarea ulterioară a procesului-verbal, după ce în prealabil petentul a semnat actul cu obiecțiuni, procedând de fapt la majorarea sancțiunii deja aplicate.
Precizează că de față la modul de întocmire al procesului – verbal se aflau încă două persoane, pe care intenționează să le propun în fața instanței ca martori în cauză.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 108-109 din O.U.G. 195/2002 și Regulamentul de aplicare, cu privire la circulația pe drumurile publice, aprobat prin OUG 1391/2006.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 4-5).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic, din următoarele motive: prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 108 alin. (1) litera „b" pct. 2 și art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată. S-a reținut săvârșirea următoarelor fapte de către petent în data de 29.08.2012 la ora 20,18, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, în localitatea Livezile: petentul a rulat cu viteza de 84 km/h pe sector de drum pe care viteza maximă admisă este de 60 km/h, faptă constatată cu aparatul radar montat pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, fiindu-i aplicată amenda în sumă de 280 de lei și sancțiunea contravențională complementară constând în 3 puncte de penalizare, și nu a avut asupra sa actele personale, respectiv actul de identitate și permisul de conducere, faptă pentru care a fost aplicată amenda de 420 de lei. Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe care 1-a semnat cu obiecțiuni, consemnate personal la rubrica „alte mențiuni"" astfel: „Cele constatate nu corespund realității, nefiind probate cu aparate omologate conform legii". Deși a semnat procesul-verbal, petentul a refuzat să primească o copie, solicitând să-i fie trimisă la domiciliu prin poștă.
Plângerea contravențională este neîntemeiată.
Intimatul mai arată că fapta contravențională a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat, și verificat metrologic, respectiv cinemometrul radar montat pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care este montată aparatura este consemnat în procesul-verbal de constatare a contravenției dar și în buletinul de-verificare metrologică a cinemometrului, care probează omologarea și verificarea metrologică valabilă. Buletinul de verificare metrologică a aparatului conține mențiune cu privire la omologarea pentru efectuarea de măsurări în regim staționar și în regim de deplasare. Viteza de deplasare este cea consemnată în procesul-verbal, fapt pe care îl probează cu înregistrarea video, pe care o propune în probațiune. Această probă nu trebuie să îi fie prezentată contravenientului în momentul constatării contravenției pentru că nici o dispoziție legală nu impune administrarea probei astfel. Din contră, art. 169 alin. (1) C. proc. civ. dispune că administrarea probelor se face în fața instanței.
Afirmația privind completarea ulterioară a procesului-verbal este neîntemeiată. Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea a două contravenții, cuantumul amenzii pentru fiecare faptă fiind evidențiat distinct și apoi însumat. Nu s-a făcut nici o completare ulterioară, exemplarul 1 al procesului-verbal conținând aceleași date care apar și în exemplarul comunicat petentului.
Sancțiunile au fost corect individualizate, fiind aplicate în limitele prevăzute de actul normativ, așa cum dispune art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001. Cazierul auto petentului evidențiază repetate depășiri ale vitezei maxime admise, această atitudine fiind una periculoasă pentru petent și pentru ceilalți participanți la trafic. În eventualitatea în care s-ar solicita reindividualizarea sancțiunilor, o astfel de solicitare ar fi neîntemeiată. Procesul-verbal conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr.2/2001.
Solicită judecarea cauzei inclusiv în lipsa părților, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În drept s-au invocat art. 108 alin. (1) litera „b" pct. 2. și art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 14-18), iar fila 13 – un CD cu înregistrarea video.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 29.08.2012 petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. (1) litera „b" pct. 2 și art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 29.08.2012, la ora 20:18, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în localitatea Livezile cu viteza de 84 km/h, măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, depășind astfel cu 21-30 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, și nu a avut asupra sa actele personale, respectiv actul de identitate și permisul de conducere. Pentru prima contravenție constând în depășirea vitezei legale s-a aplicat amenda în cuantum de 280 de lei și sancțiunea contravențională complementară constând în 3 puncte de penalizare, iar pentru a doua contravenție s-a aplicat amenda de 420 lei.
Analizând din punct de vedere formal procesul-verbal de contravenție atacat instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. l7 din OG 2/200l sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul de tip radar Autovision, model AM 012/2009, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video . 458. Din buletinul de verificare metrologică (f. 17) rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice și sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare. Înregistrarea efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice menționate relevă faptul că la data de 29.08.2012, ora 20:18, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost înregistrat circulând cu viteza de 84 Km/h.
Procesul-verbal de constatare a contravenției care cuprinde constatări personale ale polițistului rutier în privința conducătorului auto și a locației – loc. Livezile, se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie iar faptul că petentul a condus în data de 29.08.2012, ora 20:18, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în loc. Livezile, nu a fost contestat de petent. Astfel, instanța reține că autoturismul era condus de petent în localitatea Livezile, drum public pe care viteza maximă legală de deplasare este de 60 km/h. De asemenea instanța reține că petentul nu a contestat faptul că nu avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere, lipsa acestor documente fiind confirmată și de martorii audiați în cauză (filele 35, 42).
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenției, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, constând în depășirea cu 21-30 Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum de pe raza loc. Livezile, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, iar fapta de a nu avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002.
Instanța reține de asemenea că refuzul agentului constatator de a prezenta proba video în momentul constatării săvârșirii contravenției și a întocmirii procesului-verbal de contravenție nu reprezintă un motiv de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal de contravenție, agentul constatator neavând o asemenea obligație legală. De asemenea, eventuala completare ulterioară consemnării obiecțiunilor de către contravenient a sancțiunii pentru a doua faptă săvârșită de petent nu constituie un motiv de nulitate absolută sau relativă atâta vreme cât procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea disp. art. 16,17 și 19 din OG 2/2001.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale instanța constată că acestea sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care acestea au fost săvârșite, de modul de săvârșire al acestora precum și de circumstanțele personale ale contravenientului (petentul a mai fost sancționat pentru fapte similare, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 14). Totodată instanța reține că petentul nu a indicat și probat existența unor împrejurări deosebite în care să fi fost săvârșite contravențiile prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și care să justifice aplicarea avertismentului.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate au fost corect individualizate, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. I. R., domiciliat în Bistrița, ..25, județul Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ..1-3, jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
JÎRGHIUȚĂ A. M. I.-F.
Red/Dact
JA/ML
07.06.2013-4ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 384/2013.... | Grăniţuire. Sentința nr. 7806/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|