Plângere contravenţională. Sentința nr. 7434/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7434/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 4983/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7434/2013
Ședința publică din data de 23 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta I. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 28.09.2012 încheiat de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În data de 20.09.2013 instanța a procedat la vizionarea înregistrării transmise de către intimat, procesul-verbal încheiat fiind depus la fila 32 dosar.
Față de actele de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, declinată spre competentă soluționare prin Sentința civilă nr. 4090/2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._/193/2012, petenta I. A. a solicitat să se dispună, în principal, anularea procesului verbal de sancționare . nr._, întocmit la data de 28.09.2012 de către intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud, cu consecința exonerării de la plata amenzii, respectiv a înlăturării sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare se arată că, prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 28.09.2012, încheiat de Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița - Serviciul Rutier, s-a dispus aplicarea față de petentă a sancțiunii amenzii în cuantum de 630,00 lei și 9 puncte de penalizare, respectiv reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, reținându-se că a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare_, în Bistrița pe . de 105 km/h, înregistrată de aparatul radar montat pe autoturismul MAI, depășind viteza legală cu 55km/h.
În drept, conform art. 109 alin. 2 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit prevederilor art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML, "aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007, înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele: - data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; faptul că a fost efectuată autotestarea (conform paragrafului 3.2.6.), dacă aparatul poate să treacă în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
De asemenea, potrivit prevederilor pct. 4.2 din Norme, măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați, potrivit pct. 4.3, cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate, iar potrivit pct. 4.4 măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1.-4.3. din norme, precum și în următoarele cazuri: dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună; dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurările au fost efectuate cu cinemometrul în mișcare; dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență.
Petenta apreciază, drept urmare, ca necesară, depunerea de către agentul constatator a verificării metrologice și a omologării cinemometrelor utilizate, precum și a atestatului operatorului care a efectuat măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare. Norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată nu are scop reparator ci scop de prevenire și pedepsire. De aceea, acuzația ce i se aduce acesteia este o acuzație penală în sensul Convenției și, drept urmare, beneficiază petenta de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine, în primul rând, organului constatator.
În privința probațiunii, petenta consideră că este de remarcat că ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției sale dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Referitor la procesul-verbal, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului", dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Referitor la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și înlăturarea sancțiunilor complementare, în cazul în care nu se va reține niciunul dintre motivele detaliate mai sus, petenta solicită o individualizare judiciară corectă a sancțiunii prin aplicarea sancțiunii avertismentului (art. 21 alin. 3 OG 2/2001), în evidențierea gradului redus de pericol social al faptei, a împrejurărilor concrete, a scopului urmărit și a urmării produse, precum și - mai ales - a circumstanțelor sale personale și înlăturarea sancțiunilor complementare.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere și următoarele elemente: orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie mijloace de prevenire a faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate. în consecință, în cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social (apreciat in concreto), scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului, fără aplicarea amenzii contravenționale.
Instanța, în virtutea rolului de cenzor al organului constatator, poate examina legalitatea și proporționalitatea sancțiunii contravenționale, dispunând aplicarea sancțiunii avertismentului chiar și atunci când actul normativ sancționator nu o prevede alternativ cu amenda, conform art. 7 alin. 2 și 3 din O.G.2 /2001 - Trib. București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, Decizia civilă nr. 1642/R/2009. De altfel, faptul că în norma de sancționare a fost prevăzut un cuantum ridicat al amenzii nu reprezintă un argument suficient pentru a menține sancțiunea amenzii contravenționale, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul abstract al faptelor prevăzute ca și contravenții, ori, la alegerea și individualizarea sancțiunii, trebuie să se țină seama de pericolul social apreciat în concret, alături de celelalte criterii stabilite de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 - Tribunalul București secția a VII-a Decizia civilă nr. 2632 din 10.11.2005.
Referitor la pericolul social al faptei, petenta consideră că trebuie să se aibă în vedere noua orientare doctrinară conform căreia "în legislația contravențională actuală există însă sancțiuni pecuniare (în principal, amenda) mai aspre decât amenda penală. Apreciază că legiuitorul român ar trebui să dea satisfacție necesității de a corela gravitatea sancțiunilor contravenționale cu a celor penale, în sensul prevederii unor sancțiuni contravenționale mai blânde (sau cel mult egale) comparativ cu cele penale.
În drept s-au invocat prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal atacat, petenta a fost sancționată contravențional cu 9 puncte amendă în valoare de 630 de lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) litera „e" din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 28.09.2012 la ora 04,20 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . cu viteza de 105 km/h măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ - înregistrarea contravenției fiind stocată pe hard-discul nr. 10. Petenta a fost prezentă la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe care l-a semnat cu obiecțiunile „nu circulam cu viteza pe care mi-a comunicat-o ag. de circulație".
Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției, intimatul învederează că fapta contravențională a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 27.04.2012, cu termen de valabilitate de un an. Actul de omologare a cinemometrului este aprobarea de model AM 012/2009, document menționat și în buletinul de verificare metrologică.
Viteza de deplasare a autovehiculului condus de petentă este cea consemnată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, așa cum rezultă din înregistrarea video, care este fluentă și continuă, făcând dovada că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a rulat cu viteza de 105 km/h pe ., reducând viteza la apropierea de autovehiculul inscripționat al poliției rutiere. Petenta afirmă că trebuia utilizat formularul prevăzut în anexa 1D a Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, fără a observa că textul art. 181 alin. (1) din Regulament se referă la situațiile în care procesul-verbal se întocmește ulterior, în lipsa contravenientului, după prelucrarea înregistrărilor. De altfel, formularul prevăzut în anexa 1D nu este prevăzut cu rubrici pentru consemnarea obiecțiunilor și pentru semnătura contravenientului. Aceste rubrici apar numai la modelul din Anexa IA, model care, conform art. 180 din Regulament, se utilizează atunci când contravenientul este de față, consemnându-se obiecțiunile acestuia. În cazul de față, petenta a fost de față la încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și a fost utilizat formularul prevăzut de Anexa IA pentru a-i da posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni și de a semna.
Cu privire la modul de utilizare a valorilor afișate de cinemometrele radar pentru care există aprobare de model și verificare metrologică valabilă, Biroul Român de Metrologie Legală a emis precizări prin Adresa nr. 3595/2008 - emitentul fiind cel care a elaborat norma de metrologie legală NML 021-05 aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 și modificată prin Ordinul nr. 187/2009. Din adresa menționată mai sus rezultă că „măsurările efectuate cu respectivul cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă și nu se scade nicio eroare, operatorul cinemometrului nu face decât să constatate valoarea măsurată de cinemometru. Tot din Adresa BRML nr. 3595/2008 rezultă și că actul de omologare a cinemometrului radar este aprobarea de model, menționată în buletinul de verificare metrologică sub forma AM 012/2009.
Norma de Metrologie legală NML 021-05 a fost modificată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187 din 14 iulie 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 546 din 6 august 2009. Forma în vigoare a subpunctului 3.5.1 este următoarea: „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: - data și ora la care a fost efectuată măsurarea; - valoarea vitezei măsurate; - imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia". Toate aceste elemente apar în înregistrarea video. Punctul 4, cu toate subpunctele sale, inclusiv 4.2, invocat de petentă, a fost abrogat.
Intimatul arată că sancțiunile contravenționale au fost aplicate în limitele prevăzute de actul normativ, așa cum dispune art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001 - text invocat și de petentă, fiind proporționale cu gravitatea mare a faptei de a conduce un autovehicul cu viteza de 105 km/h în interiorul localității. Din lista privind istoricul abaterilor petentei rezultă că aceasta a mai fost sancționată pentru depășirea vitezei maxime admise. Nu există temei pentru reindividualizarea sancțiunii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. „e" din OUG nr. 195/2002 republicată, art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001 și Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187 din 14 iulie 2009.
În probațiune s-au anexat înscrisuri și înregistrarea video a faptei contravenționale (f. 11-17).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal atacat, petenta a fost sancționată contravențional cu 9 puncte amendă în valoare de 630 de lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) litera „e" din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 28.09.2012 la ora 04,20 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . cu viteza de 105 km/h măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ - înregistrarea contravenției fiind stocată pe hard-discul nr. 10.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare. Ceea ce se impune a mai fi analizat, totodată, este interesul pe care îl ocrotește această normă juridică. Astfel, evident că legiuitorul, la momentul impunerii achitării unei taxe, a urmărit protecția interesului economic al statului în privința infrastructurii sale.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
În speța pendinte, analizând planșa foto de la f. 15 și vizionând CD-ul depus de intimată (așa cum reiese din procesul – verbal întocmit în acest sens la data de 20.09.2013), instanța reține că faptele reținute în procesul verbal sunt reale, auto cu numărul de înmatriculare_ condus de petentă circulând în localitate cu viteza de 105 km/h, prin urmare, viteza legală fiind depășită cu 55 km/h, astfel că în mod corect s-a stabilit sancțiunea de către agentul constatator.
Astfel, petenta nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator. De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petenta nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind neîntemeiată.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta I. A., cu domiciliul în B., Calea Națională, nr. 101, ., jud. B., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 28.09.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ..1-3, jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/R.
01.10.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9377/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7433/2013.... → |
|---|
