Plângere contravenţională. Sentința nr. 8790/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 8790/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 5474/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8790/2013

Ședința publică din data de 06 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. N. L.

GREFIER D. L.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul L. S. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.05.2013 în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită, viciul de procedură cu petentul se acoperă prin prezența acestuia în instanță.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În procedura verificării competenței instituită de prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit art. 94 pct. 4 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 32 din OG 2/2001- raportat la obiectul cauzei.

Interpelat fiind de către instanță, petentul arată că susține plângerea astfel cum a fost formulată în scris și nu solicită cereri în probațiune, câinii despre care se face vorbire în cuprinsul procesului-verbal nu-i aparțin și nu se face vinovat de aspectele menționate în cuprinsul înscrisului. Solicită instanței soluționarea prezentei cauze la acest termen de judecată.

Instanța, nefiind cereri și probe de propus, apreciază că nu se impune estimarea duratei cercetării procesului, raportat la dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, acordă cuvântul pe fond.

Petentul, având cuvântul pe fond solicită instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată în scris și anularea procesului-verbal de contravenție atacat ca nelegal și netemeinic pentru motivele arătate în scris în cuprinsul plângerii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul L. S. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.05.2013 de către intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA.

În motivare arată că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa întrucât nu deține câini, iar cei din zona străzii V. B. sunt câini maidanezi-comunitari fără stăpân.

De asemenea arată că evenimentul s-a petrecut în spațiul public și nu în incinta curții unde își desfășoară activitatea de muncă, iar încadrarea sancțiunii este greșită. Petentul susține că prin procesul verbal încheiat i s-a impus achitarea amenzii până în data de 05.06.2013 și nu în termenul legal de 15 zile.

În drept nu a invocat niciun temei legal.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-5).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate și menținerea procesului verbal atacat ca fiind legal și temeinic întocmit.

În motivare arată că prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3, pct. 17 din Legea nr. 61/1991 rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv „17), lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”. Sancțiunea prevăzută pentru această contravenție este amenda de 100-500 lei.

În concret, în data de 29.05.2013, la sediul Poliției Locale a fost primită o sesizare telefonică din partea domnului P. Ș., din mun. Bistrița, care reclama faptul că a fost mușcat de doi câini lăsați liberi, în timp ce se plimba pe . dreptul imobilului cu nr. 32-respectiv a unei stații de mecanizare aparținând Regiei Apelor Române.

Preluând sesizarea telefonică, după ce aceasta a fost consemnată în registrul de sesizări și transferată prin dispecerat, o patrulă a poliției locale s-a deplasat la locul indicat, constatând că starea de fapt semnalată se confirmă. Au fost efectuate fotografii la fața locului, pe care le depune în probațiune, a fost întocmită și o fișă de intervenție la sesizare, precum și un raport scris și semnat de polițiștii care au participat la intervenție. Așa cum reiese și din mențiunile făcute de polițiști, la adresa indicată au fost găsiți câini lăsați în libertate în afara perimetrului curții, care reprezentau un pericol pentru trecători. Din discuțiile care au avut loc la momentul constatării faptei, a reieșit că responsabil pentru situația constatată este petentul, în calitatea sa de șef de secție la brigada de mecanizare, pentru că a lăsat în libertate câinii, pe care îi deține ilegal, în afara perimetrului curții, astfel că l-a mușcat pe domnul P. Ș. care trecea prin zona respectivă.

Raportat la cele prezentate mai sus, precum și la gravitatea faptei contravenționale constatate, respectiv pericolul social pe care îl generează, apreciază intimata că în mod corect și justificat a fost sancționat petentul. Intimata precizează că polițiștilor li s-au prezentat și acte medicale eliberate de Unitatea de primiri urgențe, precum și de spitalul de pe . atestau faptul că victima mușcată de câini a necesitat îngrijiri medicale.

Față de conținutul plângerii contravenționale, intimata arată că, pe lângă faptul că nu este motivată în fapt și în drept, nu indică nicio probă care să facă dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator, și nici un element care să justifice în vreun fel solicitarea de transformare a amenzii în avertisment.

În concluzie, având în vedere aspectele arătate, apreciază că în cauză nu subzistă niciun motiv care să afecteze legalitatea sau temeinicia procesului verbal contestat.

În drept a invocat prev. art. 3, pct. 17 din Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, prevederile OG 2/2001 coroborat cu prevederile Codului de procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 16-21).

În data de 23.09.2013 petentul a depus la dosar și Răspuns la întâmpinare prin care solicită anularea procesului verbal atacat, pentru motivele arătate în plângere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.05.2013 de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3, pct. 17 din Legea nr. 61/1991 rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv „17), lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”. Sancțiunea prevăzută pentru această contravenție este amenda de 100-500 lei.

Analizând din punct de vedere formal conținutul procesului verbal de contravenție instanța reține că acesta conține toate dispozițiile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 care se sancționează cu nulitatea absolută.

Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.

Prin urmare, numai constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege, de unde rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Totodată, instanța are obligația de a asigura în proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din CEDO, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valență absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.

În acest context, nu se înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci se impune existența unui echilibru între prezumția de nevinovăție specifică materiei contravenționale și prezumția de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenție.

În speță, agentul constatator s-a deplasat la fața locului după ce a fost sesizat telefonic ( filele 16-18 din dosar) de către o persoană care a fost mușcată de un câine, care a susținut că acesta a ieșit de sub poarta curții, unde își are sediul ., faptă ce nu a fost constatată personal, iar din fotografiile depuse de către intimată alăturat întâmpinării reiese că acestea au fost întocmite pro causa, adică în data de 29.05.2013 la ora 15,38, față de ora constatării faptei, 11,45, în acestea observându-se doi câini care se află într-o curte și nu pe o stradă, curte care nu se știe de ce imobil aparține .

În același timp se menționează în actul sancționator atacat că cei doi câini ar fi proprietatea petentului, însă acesta neagă afirmația agentului constatator, care nu a produs probe în acest sens, deși sarcina probei îi revenea în acest caz pentru a-și susține starea de fapt consemnată în procesul-verbal atacat.

Ca atare, proprietarul poate răspunde contravențional doar în măsura în care, fie agentul constatator a stabilit concret și nemijlocit săvârșirea faptei de către acesta fie, în urma demersurilor efectuate de organul constatator, s-a reușit găsirea de dovezi care să-i poată susține afirmațiile consemnate în procesul-verbal de contravenție.

Ori, procesul-verbal contestat în cauză nu fost dresat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, acesta stabilind în mod direct doar existența în incinta unei curți a doi câini la o altă oră decât cea consemnată în acest proces-verbal, fără a dovedi că sunt proprietatea petentului și nici faptul că ar fi putut ieși din perimetrul acelei curți unde se află atât sediul unității în care își desfășoară activitatea, dar și sediul unei stații de asfalt ce aparține de municipiul Bistrița, deoarece fotografia nu este efectuată pe o stradă sau trotuar, din care să reiasă cele afirmate de agentul constatator în actul întocmit (filele 19-20).

Pe de altă parte, procesul-verbal este nelegal întocmit fapta reținută în acesta și anume cea prev. de art. 3 pct. 17 din L. 61/1991 rep. fiind sancționată conform art. 4* litera a) din L. 61/1991 rep. cu amendă de la 100 lei la 500 lei și nu potrivit art. 4 *litera b), în care se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28).

Față de considerentele expuse mai sus, instanța în considerarea art. 34 din OG 2/200l, urmează să admită plângerea contravențională formulată și să anuleze procesul verbal atacat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul L. S., domiciliat în mun. Bistrița, ..56, ., .-Năsăud, având CNP_ împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.05.2013 de reprezentanții intimatei POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, cu sediul în mun. Bistrița, P-ța Centrală, nr. 2, CUI_, C. RO91TREZ10150XXX007381, telefon – 0263-_, fax – 0263-_, e-mail –_ și, în consecință:

Anulează ca nelegal procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 29.05.2013 .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședința publică din 06.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. LAURADAN L.

RED/DACT

MNL/M.

05.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8790/2013. Judecătoria BISTRIŢA