Plângere contravenţională. Sentința nr. 9762/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9762/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 6700/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9762/2013
Ședința publică din data de 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta T. M. împotriva procesului verbal de sancționare . nr._ încheiat la data de 04.07.2013 de intimata CNANDR C..
Cauza s-a judecat la fond la data de 02.12.2013, dată la care instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 09.12. 2013, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta T. M. a solicitat să se dispună, în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 26.06.2013 de către intimata C. SA – C., ca fiind netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment; cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivare se arată că petenta a fost surprinsă circulând pe drumurile publice, la data de 15.06.2013, ora 15,46, fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul – verbal contestat este netemeinic și nelegal întrucât a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, respectiv îi lipsește rubrica privind obiecțiunile petentului. Totodată, actului îi lipsește semnătura olografă a agentului constatator, fapt ce atrage nulitatea sa absolută.
În drept s-au invocat prevederile art. 31 din OG 2/2001 și art. 194 și 254 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-6).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.
În motivare, a arătat că la data de 26.06.2013 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravențiilor atacat, prin care s-a constatat că în data de 15.06.2013, pe DN 17, km. 85+380 m, loc. Tiha Bîrgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români pentru autovehiculele, structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrare în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axă, după caz.
Intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Procesul-verbal a fost emis prin sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
Precizează că petenta a fost sancționată în mod corect întrucât aceasta apare în cartea de identitate a autovehiculului, intimata neavând obligația de a solicita informații cu privire la persoana care a condus în mod efectiv autoturismul la data săvârșirii contravenției.
În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 19-21).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin actul constatator atacat în cauză s-a reținut în sarcina petentei că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe drumurile naționale, fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată de agentul aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, instanța apreciază că faptele constatate de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 249 Cod procedură civilă, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 250 Cod procedură civilă.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor – verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentei în format electronic un proces – verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentei în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 26.06.2013 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C. ca fiind neîntemeiat.
Văzând dispozițiile art. 452 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta T. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Av. Kocsis T. Jeno, în Bistrița, .. 4A, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata C. SA – C., CUI_, J_, cont bancar RO84 RNCB_ 0001, deschis la BCR Sector 1 București, cu sediul în București, .. 401A, Sector 6, și, în consecință:
Anulează ca nelegal procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 26.06.2013 de intimata C. SA – C., precum și sancțiunile aplicate în temeiul acestuia.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/R.
16.12.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9074/2013. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8475/2013. Judecătoria... → |
|---|
