Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4942/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4942/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 14126/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4942/2013
Ședința publică din data de 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) formulată de petenta M. B. (ROMANIA) S.A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare cât și la a doua strigare a cauzei, în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au analizat actele dosarului, instanța constatând că petenta nu a răspuns la adresa emisă la termenul de judecată anterior.
Având în vedere actele existente la dosar și faptul că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta M. B. (ROMANIA) S.A. a solicitat să se constate că i-a fost respinsă în mod nefondat cererea de întabulare în CF a dreptului său de proprietate și să se dispună modificarea Încheierii nr._, pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița la data de 09.11.2012, în dosarul nr._/23.10.2012, în sensul admiterii cererii de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului.
În motivare se arată că petenta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 10, situat în municipiul Bistrița, ., .-Năsăud, compus din trei camere, o bucătărie, o baie, un hol, împreună cu cota indiviză de 9,02/220 părți din terenul aferent și o cotă indiviză de 3,5/60 părți din părțile comune indivize, nr. cad. 8376/A10, fiind întabulat în CF nr. 5824/10 a localității Bistrița, prin adjudecare la licitația publică din dosarul de executare silită nr. 109/2012 al SCPEJ Andronesi V.D.&D.M. Titlul de proprietate este reprezentat de Actul de Adjudecare eliberat în favoarea M. B. (România) S.A. în data de 13.07.2012. Potrivit art. 518 alin. 2 Cod. Proc. civ, prin intabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte funciară.
Potrivit dispozițiilor legale în materie, în termen legal a solicitat autorităților competente înregistrarea pe rolul său a dreptului de proprietate asupra imobilului sus menționat, în vederea stabilirii impozitului. În acest sens, Direcția Economica Bistrița a eliberat Certificatul de Atestare Fiscala privind impozitele și taxele locale numărul_/23.08.2012 prin care se confirma: M. B. (România) SA figurează în evidentele fiscale cu următoarele bunuri: imobil situat în municipiul Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud. La data de întâi a lunii următoare eliberării prezentului certificat de atestare fiscală nu figurează în evidentele compartimentului fiscal cu creanțe bugetare cu plata către bugetul local, conform evidentelor existente la data întocmirii.
Potrivit dispozițiilor art. 518 și urm. Cod proc. civilă coroborate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996, a solicitat intabularea dreptului său de proprietate în evidențele de carte funciara ale imobilului. Pentru aceasta, a achitat taxa aferenta intabulării dreptului de proprietate, în sumă de 510,50 lei.
Cu toate că Banca și-a îndeplinit obligațiile legale de declarare a imobilului, de plată a impozitului datorat, așa cum i-a fost comunicat prin Declarația de impunere, a achitat taxa necesară intabulării dreptului de proprietate, a prezentat Titlul de Proprietate, prin încheierea nr._ emisă de OCPI Bistrița în data de 12.09.2012 cererea de intabulare a dreptului de proprietate a fost respinsă. Împotriva încheierii de respingere a formulat cerere de reexaminare asupra căreia OCPI Bistrița s-a pronunțat în data de 09.11.2012 prin respingerea cererii.
Menționează faptul că Banca a depus toate documentele relevante și suficiente în vederea intabulării, însă OCPI Bistrița a respins cererea. Consideră nefondată încheierea de respingere a intabulării dreptului de proprietate în favoarea M. B. (România) S.A., pentru următoarele motive: Banca are un Titlu de proprietate valabil și necontestat, respectiv Actul de Adjudecare; Banca a achitat impozitul pe imobil, așa cum este menționat în Certificatul de Atestare Fiscală Privind Impozitele și Taxele Locale nr._/23.08.2012; Banca a achitat către OCPI Bistrița taxa de timbru datorata, obligatorie pentru intabulare;
Cu privire la motivul de respingere a cererii, arată că: potrivit art. 77 ind. 1 alin. 1 și 3 Cod fiscal "Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal - definirea venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal – la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează astfel: pentru construcțiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum și pentru terenurile de orice fel fără construcții, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv: 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv; pentru imobilele descrise la lit. a, dobândite la o dată mai mare de 3 ani: 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv. Impozitul prevăzut la alin. 1 nu se datorează în următoarele cazuri: dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale; la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donație între rude și afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum și între soți. Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. 1, dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
Art. 77 ind.1 – la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează astfel: pentru construcțiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum și pentru terenurile de fel fără construcții, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv: 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv; pentru imobilele descrise la lit. a, dobândite la o dată mai mare de 3 ani: 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv.
Iar Normele metodologice, la art. 151 ind. 2, definesc unii termeni, astfel: a) prin contribuabil, în sensul art. 77 ind. 1 din Codul fiscal, se înțelege persoana fizică căreia îi revine obligația de plată a impozitului. În cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia: vânzătorul, credirentierul, transmițătorul în cazul contractului de întreținere, al actului de dare în plată, al contractului de tranzacție etc., cu excepția transferului prin donație. În contractele de schimb imobiliar calitatea de contribuabil o au toți copermutanții, coschimbașii, cu excepta schimbului unui bun imobil, proprietate imobiliară, cu un bun mobil, situație în care calitatea de contribuabil o are numai proprietarul bunului imobil. În cazul transferului dreptului de proprietate prin donație, calitatea de contribuabil revine donatarului. Contribuabil este și persoana fizică din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrăminte ale acestuia cu titlu de aport la capitalul social. În cazul transferului dreptului de proprietate pentru cauză de moarte, prin succesiune legală sau testamentară, calitatea de contribuabil revine moștenitorilor legali sau testamentari, precum și legatarilor cu titlu particular.
Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut mai sus și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului. În îndeplinirea obligației ce le revine, registratorii de carte funciară vor verifica dacă în cuprinsul actului notarial sunt menționate documentele de plată a impozitului, prevăzute la paragrafele 1-3.
Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în cauze referitoare la transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia vor comunica organului fiscal din raza de competentă teritorială a instanței de fond hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. În situația în care instanțele judecătorești nu transmit în termenul legal documentația prevăzută de lege, organul fiscal poate stabili impozitul datorat, la solicitarea contribuabilului, pe baza documentației prezentate de acesta. În situația în care la primirea documentației transmise de instanțele judecătorești constată diferențe care conduc la modificarea bazei de impunere, organul fiscal emite o decizie de impunere, conform procedurii legale. În cazul transferurilor prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, contribuabilul are sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, în termen de 10 de zile, inclusiv, de la data transferului, în vederea stabilirii impozitului, în condițiile legii. În cazul în care se solicită intabularea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, în temeiul hotărârii judecătorești, registratorii de carte funciară vor verifica existenta deciziei de impunere emise de organul fiscal competent și dovada achitării impozitului.
În cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului. Petenta subliniază faptul că a transmis cererea privind stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere către Administrația Finanțelor Publice Bistrița, dar nici până la data prezentei nu i-a fost comunicata decizia de impunere.
Așadar, în lumina acestor texte de lege, trebuie observat și, în același timp distins între următorii termeni și noțiuni: contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transfera dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia, prin acte juridice între vii, indiferent ca este vorba de vânzător, credirentier, copermutant; în cazul transferurilor prin executare silită, legea instituie o procedura specială. Dacă contribuabilul (cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate, așa cum a arătat mai sus și cum este definit de lege) care avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent nu își îndeplinește obligația în termen de 10 zile, organul de executare sau cumpărătorul trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere (pentru contribuabil) conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului.
Contribuabilul din patrimoniul căruia s-a transferat dreptul de proprietate este fostul proprietar, Doboacă Macedon, cetățean român, domiciliat în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud. Întrucât transferul dreptului de proprietate s-a făcut prin executare silită, sunt incidente dispozițiile de mai sus referitoare la aceasta modalitate. Așadar, Doboacă Macedon avea sarcina declarării venitului la organul fiscal în vederea stabilirii impozitului pentru transferul dreptului de proprietate și emiterea deciziei de impunere, întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația, intervine situația alternativa prevăzuta de lege, respectiv obligația stabilita în sarcina organului de executare sau a cumpărătorului (M. B. (România) S.A.) de a solicita organului fiscal competent sa emită decizia de impunere (pentru contribuabilul Doboacă Macedon). Pentru respectarea acestei obligații, Banca a solicitat Administrației Finanțelor Publice Bistrița stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere privind veniturile din transferul proprietăților imobiliare în sarcina vânzătorului Doboacă Macedon.
În ceea ce privește motivația de respingere a OCPI Bistrița respectiv nu s-a depus dovada achitării impozitului privind transferul dreptului de proprietate subliniază următoarele: a transmis către Administrația Finanțelor Publice Bistrița în data de 13.07.2012 adresa L/AT/_). În mod neîntemeiat și nelegal a fost respinsă cererea de intabulare a dreptului de proprietate în cf întrucât Banca și-a îndeplinit obligația de a solicita organului fiscal competent emiterea deciziei de impunere pentru contribuabili. Faptul că nici până la data prezentei nu s-a emis pe numele contribuabilului adresa menționata sau - aceasta nu a achitat impozitul aferent nu îi este imputabil. Este exclusiv obligația organului fiscal competent Direcția de Impozite și Taxe Locale sa emită aceasta decizie și să urmărească încasarea impozitului. Dovada în sensul celor susținute, cu titlu de jurisprundență, o reprezintă și precizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice T. adresata OGPI Timișoara, care, . a dat lămuriri cu privire la soluționarea problemei. Prin aceasta se arată că potrivit pct.151 ind.7 din normele de aplicare a Codul Fiscal aprobate prin HG 44/2004 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care se solicită, intabularea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, în temeiul hotărârii judecătorești, registratorii de carte funciară vor verifica existența deciziei de impunere emise de organul fiscal competent și dovada achitării impozitului.
Tot cu aspect de jurisprudenta, menționează sentința civilă nr. 2734/12.05.2009 pronunțata de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ . Obiectul cauzei a fost același, și anume petentul a solicitat modificarea încheierii de respingere nr. 4017/19.02.2009 Biroului de Cadastru și Publicitate imobiliara Bistrița și admiterea cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului. Chiar și modul de dobândire a proprietății a fost identic cu cel din cauza de fata, respectiv prin executare silita, titlul de proprietate fiind reprezentat de Actul de Adjudecare emis de B. M. M. la data de 12.02.2009 în dosarul de executare imobiliara. Ca și în cazul de față, cererea de intabulare a fost respinsă cu motivarea ca petentul nu a făcut dovada achitării impozitului prev. de art. 771 alin. 1 și 3 Cod Fiscal. Motivarea de la acea data a instanței nu poate fi insa reținută întrutotul pentru cauza de față deoarece, la sfârșitul anului 2009 a fost introdus textul de lege cu referire stricta la dobândirea proprietății prin executare silita. Soluția pronunțata de instanța a fost de admitere a plângerii petentului și modificare a hotărârii de carte funciara atacată în sensul admiterii cererii de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii. 7/1996, Legea 571/2003 privind Codul Fiscal și HG 44/2004.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 9-33).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița sub nr._/03.09.2012 (f. 23), petenta M. B. SA a solicitat întabularea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF_-C1-U16 Bistrița, provenită din CF de pe hârtie 5824/10 Bistrița și asupra cotei de 9,02/220 părți din teren, aferente . în CF_ Bistrița, proprietatea numitului Doboacă D. Macedon, în baza actului de adjudecare din 13.07.2012, dat în dosarul execuțional nr. 109/ex/2012.
Prin Încheierea de respingere nr._ (f. 22), Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița a dispus respingerea cererii petentei cu privire la imobilul cu nr. top. 8376/a, 8376/b Bistrița, înscris în CF_ Bistrița, în care apare ca și proprietar, în cotă parte de 9/40, numitul Doboacă D. Macedon, precum și cu privire la imobilul cu nr. top. 8376/A/10, înscris în CF_-C1-U16 Bistrița, având ca proprietar în cotă de 1/1 părți, de sub B.1, pe numitul Doboacă D. Macedon.
Ulterior, la data de 23.10.2012, petenta a formulat cererea de reexaminare nr._/23.10.2012 (f. 17-21) care a fost subsecvent respinsă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița prin Încheierea de respingere nr._/23.10.2012 (f. 15-16), reiterându-se motivele invocate în primul act de respingere, respectiv registratorul a dispus respingerea cererii de intabulare a imobilului, motivat de faptul că, la actul depus, nu a fost atașată și dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate prevăzut de art. 77 ind. 1 din Codul fiscal.
Instanța reține că ultima teză a alin. 6 al art. 77 ind. 1 din Codul fiscal prevede că „Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului".
Totodată, Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 conțin la pct. 1512 dat în aplicarea art. 77 ind. 1 din Codul Fiscal următoarele definiții: „e) prin transferul dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor acestuia se înțelege înstrăinarea, prin acte juridice între vii, a dreptului de proprietate sau a dezmembramintelor acestuia, indiferent de tipul sau natura actului prin care se realizează acest transfer: vânzare-cumpărare, donație, renta viageră, întreținere, schimb, dare în plată, tranzacție, aport la capitalul social, inclusiv în cazul când transferul se realizează în baza unei hotărâri judecătorești și altele asemenea".
Totodată pct. 151 indice 7 din aceleași Norme, prevede, la ultimul alineat, că „În cazul transferurilor prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, contribuabilul are sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, în termen de 10 de zile, inclusiv, de la data transferului, în vederea stabilirii impozitului, în condițiile legii… în cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului".
Astfel, în situația în care contribuabilul nu achită impozitul datorat, persoana fizică care a dobândit dreptul de proprietate prin act de adjudecare și în patrimoniul căreia s-a transferat dreptul de proprietate are posibilitatea să plătească, în numele debitorului, impozitul aferent.
Potrivit art. 563 alin. 1 lit. d din codul de procedură civilă executorul judecătoresc are obligația de a achita „creanțele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale", iar potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (2) indice 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "în situația în care plata se efectuează de către o altă persoană decât debitorul, dispozițiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător".
Prin raportare la prevederile Noului cod civil (care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011 și care, la art. 6 al. 2 prevede expres aspectul că „actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, deci este aplicabil speței pendinte), au devenit aplicabile prevederile art. 1472 din acest act normativ potrivit cărora „Plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație".
Cu alte cuvinte, orice persoană, chiar un terț față de raportul obligațional, poate efectua o plată valabilă. De regulă, plata este făcută de însuși debitorul raportului juridic obligațional, direct sau prin reprezentant. Dar, spre deosebire de art. 1093 C. Civ., art. 1472 din Noul Cod Civil nu se referă la situații concrete determinate de calități speciale ale solvensului (co-obligați sau fideiusori), motiv pentru care, raportat la cele arătate anterior, reiese că dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt în acord cu cele ale Codului civil, respectiv permit efectuarea plății obligațiilor fiscale de către o terță persoană, iar apoi, având în vedere prevederile art. 1517 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 563 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă, această plată poate fi efectuată de organul de executare silită, în situația de față executorul bancar, această sumă urmând a fi inclusă în cheltuielile de executare, sau de către cumpărător.
În concluzie, deși art. 77 ind. 1 din Codul fiscal nu indică expres în categoria actelor juridice între vii prin care se realizează transferul dreptului de proprietate și actul de adjudecare a imobilului, acesta se înscrie în categoria „alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească" prin care se realizează transferul proprietății. Aceasta, cu atât mai mult cu cât normele metodologice fac vorbire de obligația organului de executare silită sau cumpărătorului, după caz, de a solicita organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere. Această sumă, reprezentând contravaloarea impozitului pe transferul dreptului de proprietate, achitată în numele debitorului de către adjudecatar, constituie o creanță pentru a cărei realizare devin aplicabile prevederile legale în materia executării silite.
Mai mult, legislația în materie nu face nicio diferențiere între transferul dreptului de proprietate în mod voluntar și transferul dreptului de proprietate atunci când este vorba de înstrăinări silite, aspect care reiese și din modificarea adusă Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin Hotărârea Guvernului nr. 1620/2009, respectiv pct. 151 indice 2.
În ceea ce privește legislația în materie de publicitate imobiliară prin care este prevăzută obligația de a prezenta dovada plății impozitului pe transferul dreptului de proprietate, în aplicarea prevederilor art. 77 ind. 1 Cod fiscal, prin art. 47 din Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 784/2011 - pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 633/2006, anexa nr. 10 la regulament se înlocuiește cu anexa nr. 4 la prezentul ordin. Această anexă cuprinde modelul încheierii de carte funciară de respingere în cadrul căreia este prevăzută obligația precizării, atunci când este cazul, a verificării îndeplinirii obligației de plată a impozitului prevăzut de art. 77 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Din analiza art. 77 ind. 1 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și a art. 151 ind. 7 alin. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice da aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, reiese că verificarea îndeplinirii acestei obligații de către registratorii de carte funciară presupune verificarea existenței deciziei de impunere emise de organul competent și dovada achitării impozitului.
Conform prevederilor art. 48 alin. 1 lit. a și g din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune întabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul în baza căruia se solicită înscrierea este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzut de lege și sunt îndeplinite alte prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului.
Instanța va înlătura susținerea petentei în sensul că a transmis către Administrația Finanțelor Publice Bistrița, în data de 13.07.2012, adresa nr. L/AT/_, întrucât, așa cum rezultă din raționamentul juridic expus anterior, aceasta avea posibilitatea achitării impozitului datorat bugetului de stat, legea neimpunând nicio restricție în acest sens, respectiv la calitatea persoanei care o efectua.
Așa fiind și văzând că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al petentei în ceea ce privește imobilul apartament nr. 10, situat în municipiul Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, compus din trei camere, o bucătărie, o baie, un hol, împreună cu cota indiviză de 9,02/220 părți din terenul aferent și o cotă indiviză de 3,5/60 părți din părțile comune indivize, nr. cad. 8376/A10, fiind întabulat în CF nr. 5824/10 a localității Bistrița, dobândit prin adjudecare la licitația publică din dosarul de executare silită nr. 109/2012 al SCPEJ Andronesi V.D.&D.M., instanța va respinge plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de carte funciară nr._ din dosarul nr._/23.10.2012 al Oficiului De Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud.
În virtutea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acțiunea petentei fiind respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta M. B. (ROMANIA) SA, cu sediul în București, ..90-92, . 1, împotriva încheierii de carte funciară nr._ din dosarul nr._/23.10.2012 al OFICIULUI DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ..50A, județul Bistrița Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. A. A.
Red/Dact
VV/NMR/R.
07.08.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4482/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9/2013. Judecătoria... → |
---|