Plângere contravenţională. Sentința nr. 4511/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4511/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 13782/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4511/2013
Ședința publică din data de 29 Mai 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. N. L., Vicepreședinte
GREFIER N. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta M. C. împotriva procesului verbal de contravenție ., NR._, încheiat la data de 20.08.2012, de către intimatul INSPECTORATUL DE JANDARMI AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-au analizat actele dosarului.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale invocate de către intimat.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, petenta M. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata J. R., în principal, anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 20.08.2012, iar, în subsidiar, transformarea amenzii în avertisment.
În motivarea plângerii sale, petenta a relevat faptul că la data de 20.08.2012 a sunat la serviciul 112, întrucât aflându-se în zona Primăriei Bistrița, a fost victima agresiunilor exercitate de numitul Sut M., care a fost concubinul său și pe fondul unei boli psihice de care suferă și-a creat o fixație asupra ei, vina la locuința sa, provoacă scandal și o amenință cu moartea, o jignește și o lovește. La acea dată a acostat-o pe stradă și a început să o jignească, încercând să o lovească, motiv pentru care, de teamă a fost nevoită să apeleze serviciul 112, dar conflictul s-a aplanat până au venit jandarmii, care au amendat-o deși le-a explicat acestora situația. Petenta solicită repunerea în termenul de formulare a plângerii, cu motivarea că procesul-verbal nu i s-a înmânat și nici comunicat, astfel că ar fi luat cunoștință despre acesta abia la data de 22.11.2012, când a mers la Primăria Bistrița pentru a solicita ajutorul pentru combustibil și i-a fost refuzat pentru că avea amenzi neachitate.
În drept nu s-a invocat nici un text de lege.
S-au anexat plângerii copia procesului-verbal de contravenție atacat ( fila 3) și adresa nr._/22.11.2012 emisă de Municipiul Bistrița ( fila 4).
Intimatul IJJ Bistrița-Năsăud, legal citat, a depus la dosar întâmpinare ( filele 7-8), prin care a solicitat instanței respingerea ca tardiv formulată a plângerii, iar pe fondul cauzei respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării se arată că petenta a fost sancționată prin actul atacat cu amenda în sumă de 100 lei potrivit art. 3 pct.11 și sancționată de art.4 alin.1 litera a) din L. 61/1991 rep., semnând procesul-verbal pe loc la data redactării lui, adică 20.08.2012, dată la care i s-a și comunicat un exemplar, iar plângerea a formulat-o la data de 06.12.2012, peste termenul legal de 15 zile de la comunicare. Pe fondul cauzei, se relevă faptul că de fiecare dată când are probleme cu concubinul său, petenta apelează la serviciul 112 și de câte ori se prezintă la fața locului echipajul de intervenție se constată că cele reclamate de ea nu se confirmă, astfel că în ultimii 5 ani petenta a fost sancționată de 5 ori pentru o astfel de contravenție și de nenumărate ori de către organele de poliție, sens în care se anexează la dosar „fișa personală” a acesteia.
În drept, se invocă disp. art. 205 și urm. din C.pr.civ., OG 2/2001, disp. art. 3 pct.11 și art.4 alin.1 litera a) din L. 61/1991 rep.
S-au anexat întâmpinării raportul inspectorului șef al IJJ Bistrița-Năsăud ( filele 9-10) și fișa persoanei ( filele 11-12).
La dosar s-au depus note de ședință de către petentă ( filele 16-17) prin care aceasta solicită respingerea excepției tardivității cu aceleași motive pe care le invocă și în plângerea introductivă, solicitându-se instanței acordarea unui termen mai lung pentru pregătirea apărării deoarece se află în spital, cerere formulată de avocata petentei.
Trebuie precizat că instanța a acordat în cauză, la cererea petentei, care a avut avocat încă de la data înregistrării plângerii la instanță, două termene de judecată, unul pentru studiul întâmpinării ( pentru data de 17.04.2013), deși întâmpinarea a fost depusă la data de 21.02.2013, cu mai mult de 5 zile înainte de primul termen de judecată ( fila 6- termenul din 06.03.2013) și unul în data de 29.05.2013, în vederea comunicării notelor de ședință, pentru pregătirea apărării și a se putea prezenta petenta în instanță, excepția tardivității nefiind pusă în discuția părților decât pentru termenul din 29.05.2013, când nu s-a prezentat în instanță nici petenta nici avocatul acesteia.
Analizând actele dosarului, prin prisma excepției tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 20.08.2012 încheiat de intimatul IJJ Bistrița-Năsăud a fost sancționată petenta cu amenda în sumă de 100 lei pentru încălcarea prev. Art. 3 pct.11 din L. 61/1991 rep., reținându-se în sarcina sa că la data de 20.08.2012, în jurul orei 18,20, în timp ce se afla în fața primăriei mun. Bistrița a apelat la intervenția organelor de ordine publică în mod nejustificat, reclamând la numărul de urgență 112 fapte care nu s-au confirmat.
Trebuie menționat că s-a consemnat în actul sancționator la rubrica „Alte mențiuni” că petenta recunoaște fapta comisă, iar la rubrica „Contravenient – Am luat la cunoștință” apare o semnătură, care se prezumă a fi a contravenientei în condițiile în care nu s-a făcut dovada că ar aparține unei alte persoane.
Pentru ca instanța să se poată pronunța asupra răspunderii contravenționale, este necesar ca plângerea contravențională să fie formulată în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal. Fiind un termen de procedură, acesta se calculează pe zile libere, prima și ultima neintrând în calculul termenului. Nerespectarea termenului atrage decăderea din dreptul de a formula plângere, cu sancțiunea respingerii ca tardivă a plângerii depusă cu nesocotirea acestui termen.
Reglementarea generală a termenului înăuntrul căruia trebuie formulată plângerea contravențională se găsește în art. 31 alin.1 din Legea nr.2/2001, conform căruia împotriva procesului verbal se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Cum petenta nu a făcut dovada că semnătura de la rubrica contravenient de pe procesul-verbal de contravenție atacat nu îi aparține, nu pot fi reținute susținerile acesteia din cuprinsul plângerii sale, în sensul că nu a avut cunoștință de procesul verbal a cărui anulare o solicită, întrucât acesta fiind semnat se presupune că i-a fost comunicat la data încheierii lui, adică 20.08.2012.
Ori, actele încheiate de agenții constatatori sunt acte autentice ce fac dovada până la înscrierea în fals cu privire la mențiunile constatate ex propriis sensibus, de către aceștia.
În situația în care petenta nu s-a înscris în fals cu privire la mențiunile constatate personal de către agent, se prezumă că procesul verbal i-a fost comunicat la data de 20.08.2012, fiind semnat de primire conform art. 26 alin.1 din OG nr. 2/2001, iar plângerea a fost depusă la instanță abia la data de 06.12.2012, deci cu depășirea termenului legal, deși ultima zi în care putea fi depusă ar fi fost 05.09.2012.
Față de considerentele expuse mai sus, se va admite excepția tardivității invocată de către intimat și pe cale de consecință, în baza art. 31 alin.1 rap. la art. 26 alin.1 din OG 2/2001, instanța va respinge ca tardiv formulată plângerea contravențională.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimatul IJJ BISTRIȚA-NĂSĂUD și în consecință:
Respinge ca fiind tardiv formulată plângerea contravențională promovată de petenta M. C., domiciliată în mun. Bistrița, .. 52, jud. Bistrița-Năsăud împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20.08.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în mun. Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. N. L. N. M.
RED/DACT
MNL/MNL
17.06.2013/ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8424/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4482/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|