Plângere contravenţională. Sentința nr. 8424/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8424/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 318/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8424/2013
Ședința publică din data de 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. M. A., judecător
GREFIER: P. S. C.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul H. V., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2013 de intimata I. DE J. JUDEȚEAN.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. A răspuns martorul propus de intimată P. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale privind audierea martorului prezent P. A., declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată încheiată faza probatoriei, în temeiul art. 394 C.pr.civ. se socotește lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul H. V. a solicitat să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 13.01.2013 de intimatul I. JUDEȚEAN DE J..
În motivare se arată că, la data de 13.01.2013, în jurul orelor 17.00, petentul a fost amendat deoarece a avut un conflict verbal cu trei persoane care i-au încălcat proprietatea din localitatea Chintelnic, unde are cultivată ceapă verde. Petentul susține că terenul este îngrădit, astfel că cei trei nu aveau ce căuta acolo. Când i-a interpelat, a fost amenințat de aceștia, astfel că se consideră nedreptățit de sancțiunea aplicată.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri: copie carte de identitate (f. 3) și procesul – verbal contestat (f. 4).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii și menținerea sancțiunii stabilite de agentul constatator.
În motivare se arată că, la data de 13.01.2013, în jurul orelor 15.00, petentul, aflându-se în fața imobilului cu nr. 212 din localitate Chintelnic, jud. Bistrița-Năsăud, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului V. R.. D. urmare, a fost sancționat cu o amendă de 500 lei, prevăzută de art. 3 pct. 1 și sancționată de art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 și urm. Cod procedură civilă și art. 3 pct. 1, 4 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991.
În probațiune s-au anexat înscrisuri: raport agent constatator (f. 10) și s-a solicitat admiterea probei testimoniale în privința numitei P. A..
La termenul din 24.10.2013 s-a luat declarația testimonială a numitei P. A. (f. 21).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei fapte contravenționale, cu amendă în cuantum de 500 lei, prin procesul – verbal . nr._/13.01.2013, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 punctul 1 din legea 61/1991, reținându-se că în data de 13.01.2013, la ora 15,00, a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului V. R. .
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Procesul-verbal de constatare a contravenției, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Prezumția legală de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, statele au posibilitatea să stabilească prezumții legale, atâta vreme cât nu se încalcă principiul prezumției de nevinovăție; iar acest principiu nu este încălcat dacă sancțiunea aplicabilă este de nivel redus (paragrafele 60-61 din hotărâre). Această condiție este respectată în cauza de față, fiind vorba de o sancțiune cu amendă în cuantum de 500 lei, sub nivelul salariului minim pe economie.
Cu privire la sarcina probei, codul civil de la 1864 stabilește prin art. 1169 că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o și dovedească, în afara cazurilor anume prevăzute de lege.
Petentul a propus doar proba cu înscrisuri, a depus duplicatul procesului verbal contestat, copie după cartea sa de identitate, aceste înscrisuri nu dovedesc susținerile sale, mai mult martorul audiat, propus de intimată confirmă temeinicia procesului verbal contestat.
Instanța reține că petentul nu a probat susținerile sale, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal atacat și în consecință va respinge plângerea contravențională ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de petentul H. V., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul IJJ BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției cu ., nr._ din 13.01.2013..
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare pentru toate părțile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. M. ARINPOP S. C.
RED./DACT
BMA/R.
22.11.2013 4 ex
← Pretenţii. Sentința nr. 4453/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4511/2013.... → |
---|