Pretenţii. Sentința nr. 8408/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8408/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 9783/190/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8408/2013
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamanții L. R. și L. C. împotriva pârâților U. L. A. și U. M. M., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Cauza s-a judecat în fond la data de 09.10.2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 16.10.2013 și din lipsă de timp pentru deliberare la data de 23.10.2013, încheierile de ședință respective făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanții L. R. și L. C. au chemat în judecată pârâții U. L. A. și U. M. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie validat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43/14.01.2010 al Biroului Notarului Public D. C., încheiat între pârâți în calitate de promitenți-vânzători și reclamanți, în calitate de promitenți cumpărători, având ca obiect vânzarea - cumpărarea unui apartament cu doua camere de locuit și dependințe (baie, bucătărie, hol, balcon), situat în mun. Bistrița, ., ., pe terenul înscris în C.f. nr._ nr. cad.5678; să fie obligați pârâții să se prezinte la notar în vederea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare, iar în caz de refuz să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare; să fie obligați pârâții să achite suma totală de 16.800 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de finisaj pe care pârâții nu le-au executat conform obligației contractuale asumate la pct. IV; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că au deținut în proprietate apartamentul situat în mun. Bistrița .. 38 corp A, înscris în Cf 4191-Bistrita, top.1116/X, 1117/1/X. În data de 14 ianuarie 2010, au încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 43 al Biroului Notarului Public D. C. prin care au convenit transmiterea în viitor către reclamanți a dreptului de proprietate asupra unui apartament nou construit, nefinisat, situat în mun. Bistrița, . (fosta "Sălciilor"), cu datele de identificare susmenționate. Prețul de vânzare cumpărare a fost stabilit de părți la suma totală de 24.263 Euro (echivalentul a 99.963 lei), constând în suma de 17.263 Euro - contravaloarea apartamentului lor, situat pe . diferența în numerar de 7.000 Euro, plătită de către reclamanți vânzătorilor, la data semnării antecontractului. Intre obligațiile părților, stipulate în antecontract, promitentul - vânzător U. L. s-a angajat să finalizeze până la termenul limită de 01.04.2010 lucrările de finisaj ale apartamentului vândut, menționate expres într-un act - anexă intitulat convenție civilă. În aceeași zi, reclamanții au predat vânzătorului cheile apartamentului lor (inclus în preț), în timp ce vânzătorii le-au remis cheile apartamentului vândut - cumpărat. In lunile ulterioare au așteptat zadarnic efectuarea lucrărilor de finisaj pe care promitentul - vânzător s-a obligat să le efectueze. Termenul limită s-a împlinit fără ca pârâții să mai presteze vreo activitate la apartament. Pentru acest motiv au fost nevoiți să efectueze aceste finisaje pe cheltuiala proprie, suma totală investită în acest scop fiind de 16.800 lei/RON. • .." " "
Reclamanții mai arată că, încă de la sfârșitul anului trecut, l-au contactat pe pârât, solicitându-i să se prezinte la notar în vederea încheierii actului translativ de proprietate, în formă autentică, însă acesta i-a tot amânat, invocând diverse motive total nejustificate. In cursul lunii august 2011, au primit la domiciliu o notificare, din partea pârâților, prin Biroul Executorilor Judecătorești Andronesi, prin care au fost somați, ca în timp de 5 zile să facă "demersurile necesare pentru a obține un certificat de urbanism și acordul în formă autentică în fața notarului, așa cum au convenit la încheierea antecontractului..." In continuare pârâtul, cu vădită nerușinare, în ciuda faptului că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale susmenționate asumate expres, i-a amenințat că va rezilia antecontractul, fiind dispus să suporte plata penalităților de la pct. V (restituirea avansului încasat +10% din acesta). Potrivit regulilor clasice de interpretare a contractului, această clauză penală referitoare la efectele neîndeplinirii obligației principale de către promitenții – vânzători, operează exclusiv în favoarea promitenților - cumpărători, nicidecum în favoarea celor care au încălcat convenția, după cum total eronat au înțeles pârâții. Pe de altă parte, susținerea pârâților în sensul că reclamanții s-ar fi obligat să facă demersurile necesare pentru obținerea certificatului de urbanism sunt nereale; antecontractul nu menționează nimic referitor la o astfel de "convenție" dată în fața notarului, în legătură cu apartamentul situat în . nici nu s-au angajat verbal în acest sens, astfel cum mincinos pretind pârâții. Intenția clară de a-i înșela, respectiv de a obține rezilierea cu orice preț a antecontractului (după ce apartamentul vândut cumpărat a fost finisat la cel mai înalt standard exclusiv pe cheltuiala reclamanților), s-a devoalat la 19 mai 2011, în momentul în care, fiind convocați la Biroul Notarului Public D. C., pârâtul, prin intermediul notarului, fără nici o consultare prealabilă, redactase deja în numele lor un "ACT ADIȚIONAL""" antedatat 2 februarie 2011, în care se menționează că "în termen de 90 zile de la data redactării, părțile sunt de comun acord cu rezilierea antecontractului nr. ..., având în vedere problemele apărute în obținerea aprobărilor de la Primăria mun. Bistrița." Văzând insistența cu care li se solicita să semneze înscrisul respectiv, înainte de a-l citi, l-a smuls efectiv din mâna notarului și a ieșit din birou, invocând faptul că trebuie să-l studieze înainte de a-l citi. In fața gestului acestuia, intempestiv, domnul notar a mai apucat să taie cu pixul antetul notarial.
In drept s-au invocat prev. art. 1294 C. civil, art. 969 și urm. C. civil.
In probațiune s-au depus înscrisuri (filele 4-12), solicită chemarea pârâților la interogatoriu, pentru dovedirea lucrărilor de finisaj; solicită probatoriu testimonial.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că antecontractul autentificat de BNP D. C.-L. sub nr. 43/ 14 ianuarie 2010, invocat de reclamanți, nu este unul de vânzare-cumpărare, ci unul de schimb. Se știe că potrivit art. 977 C. civ. vechi, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. Tot astfel potrivit prevederilor art. 1.266 alin. 1 din NCC, „contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor”. Chiar dacă părțile au denumit o convenție ca fiind de vânzare cumpărare, este posibil ca după conținutul clauzelor sale să fie considerată ca schimb. În soluționarea cauzelor se impune determinarea naturii reale a contractului, nu după denumirea pe care i-au dat-o părțile, ci după conținutul clauzelor pe care le cuprinde. În speță, rezultă cu claritate că, în ciuda faptului că părțile contractante au intitulat antecontractul ca fiind de vânzare, în realitate el este de schimb - intenția
părților fiind aceea de a schimba proprietatea a două imobile de valori neegale (ap. 56 din . ., Bistrița, proprietatea pârâților, în schimbul ., .. 38 - proprietatea reclamanților, diferența suplinindu-se printr-o sumă de 7.000 euro, sultă. Cum sulta de 7.000 euro este inferioară valorii imobilului schimbat (de 17.263 euro), fără îndoială că antecontractul în discuție este unul de schimb. D. în situația în care sulta este mai mare decât valoarea bunului schimbat, putând fi considerată obiectul principal al obligației uneia din părți, o astfel de operațiune juridică poate fi privită ca vânzare-cumpărare. Cu toate asemănările existente între contractul de vânzare-cumpărare și schimb, ele sunt contracte speciale (numite) distincte, pentru fiecare dintre ele fiind reglementate și reguli speciale. Prin antecontractul în discuție s-a convenit asupra unui schimb de imobile și s-a plătit diferența de valoare. Posibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic, întemeiată pe existența unui contract, privește numai suplinirea consimțământului părților la încheierea în formă autentică a actului juridic intervenit între ele. Acest lucru presupune un antecontract valabil încheiat, nefiind posibil ca instanța, cu încălcarea principiului libertății contractuale, să suplinească consimțământul unei părți chiar la realizarea acordului de voință în privința unei anumite operațiuni juridice. Antecontractele sunt convenții, astfel că trebuie să îndeplinească condițiile esențiale prevăzute de art. 948 C. civ. pentru validitatea unei convenții, respectiv, capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
In cauză, în ceea ce privește antecontractul în discuție, lipsește consimțământul pârâtei U. M.-M. la încheierea lui. In conținutul înscrisului constatator se menționează că U. L.-A. s-a prezentat atât în nume propriu cât și ca „mandatar al soției U. M.-M., conform procurii 674/2009 emisă de BNP V. Marsineta". Potrivit art. 58 alin. 2 din Legea nr. 36/1995, „părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică". De altfel, când e vorba de înstrăinare sau de facerea unor acte ce trec peste administrația ordinară, mandatul trebuie să fie special (art. 1.536 alin. 2 C. civ.). Mandatul special trebuie să indice cel puțin natura operațiunii juridice cu care a fost însărcinat mandatarul și obiectul. Mai mult, când este vorba despre înstrăinarea unui bun comun, mandatul trebuie să fie special și expres. Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 2 C. fam. (în vigoare la 14 ianuarie 2010), unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție bunuri comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț. Consimțământul expres poate fi dat personal, prin prezența soțului la întocmirea actului, ori prin existența unui mandat special prin care se autorizează efectuarea actului de dispoziție de către unul dintre soți. Mandatul expres este cel care este neîndoielnic, exprimând cu claritate conținutul misiunii mandatarului. Puterile mandatarului trebuie interpretate în sens strict, de exemplu: mandatul de a vinde nu comportă pe cel de a face schimb, în lipsa unei clauze exprese. In toate cazurile, mandatarul nu poate face nimic peste limitele mandatului său (art. 1537 C. civ.), misiunea mandatarului trebuind interpretată strict.
Din conținutul procurii speciale nr. 674/2009 se constată, cu evidență, că pârâta l-a împuternicit pe soțul său doar să vândă, cui va crede de cuviință, și pentru prețul cel mai avantajos acesteia, bunuri comune, preț pe care-l va putea încasa, fie în numerar fie prin virament bancar. Pârâtul nu a fost împuternicit să încheie contracte de schimb cu imobilele bunuri comune și nici să semneze în numele pârâtei astfel de convenții. Cum antecontractul de vânzare - cumpărare în discuție constituie, în realitate, un antecontract de schimb având ca obiect apartamentul nr. 56, bun comun (intabulat pe ambii soți în C.F. 59.516-C1-U48), iar pârâta nu și-a exprimat consimțământul pentru încheierea unei astfel de convenții, ea nu este valabil încheiată și, prin urmare, nu poate constitui temei pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Pârâta nu a fost niciodată și nici în prezent nu este de acord cu încheierea unui astfel de contract. Antecontractul a fost denumit „de vânzare-cumpărare" (deși în mod evident este de schimb) tocmai pentru a forța, în mod nejustificat, folosirea procurii speciale menționate, cu rea-credință, în frauda drepturilor pârâtei - ceea ce face ca actul în discuție să aibă și o cauză ilicită. Pârâta nu și-a asumat nici o obligație față de reclamanți; prin urmare nici acela de a finaliza vreo construcție sau de a efectua finisaje.
Pârâtul a recunoscut realitatea celor mai sus arătate, la care adaugă următoarele: înțelege să invoce excepția de neexecutare a contractului - întrucât reclamanții nu și-au executat propriile obligații. De altfel, față de reclamanți, a invocat în mod constant această excepție arătând că înțelege să nu execute toate obligațiile asumate, până ce ei nu și le vor îndeplinii pe ale lor. Operând efectul suspensiv al excepției de neexecutare, nu se poate reține culpă în sarcina pârâtului pentru refuzul de încheiere a contractului autentic și nici nu poate fi obligat la încheierea acestuia. Cu rea – credință reclamanții nu-și recunosc asumarea obligațiilor de a obține certificatul de urbanism și alte acte necesare amenajării și schimbării destinației mobilului din .. 38, ca și acordul vecinilor în acest sens. Chiar dacă aceste obligații nu sunt menționate în înscrisul autentificat sub nr. 43/14 ianuarie 2010, ele au fost asumate de către reclamanți la încheierea antecontractului. Dovadă în acest sens o constituie și începutul de executare, de exemplu, tabelul nominal cu proprietarii imobilului situat în Bistrița, .. 38, care ar fi de acord cu deschiderea unui birou de avocatură în apartamentul nr. 10. Declarația reclamantului L. R. autentificată de BNPA B. sub nr. 3156/ 12 august 2011, prin care acesta declară pe propria sa răspundere că a „obținut acordul vecinilor din tabelul anexat, ale căror semnături sunt autentice, în vederea deschiderii unui birou de avocatură în imobilul demersurile la Primărie pentru obținerea certificatului de urbanism. Acestea au valoarea unui început de dovadă scrisă, care fac admisibilă proba testimonială - cu care pot dovedi asumarea de către reclamanți a obligațiilor pe care aceștia nu le recunosc. Aceste obligații trebuiau îndeplinite de reclamanți anterior încheierii actului autentic și condiționau acordul meu la semnarea acestuia. De altfel, aceste obligații au avut, în ceea ce îl privește, un rol determinant chiar la încheierea antecontractului, când reclamanții l-au asigurat și de posibilitatea executării lor - susținând că s-au informat temeinic și au obținut garanții în acest sens. Din cauza neexecutării de către reclamanți a acestor obligații, nici nu au preluat apartamentul nr. 10, susținerea contrară fiind nereală. Nicicând nu a fost, din partea sa, vreo intenție de fraudă; ceea ce nu se poate spune despre reclamanți. În urma verificărilor făcute a aflat că unele din semnăturile din tabelul nominal nu au fost executate de titulari, iar tabelul nici nu cuprinde toți proprietari imobilului cu nr. 38. De asemenea, că încă anterior încheierii antecontractului reclamanților li s-a comunicat de la Primăria Bistrița refuzul aprobărilor la a căror obținere s-au obligat. Tot contrar susținerilor reclamanților, și încheierea actului adițional a fost convenită verbal, însă ulterior reclamanții au împiedicat întocmirea actului constatator. În ceea ce privește „clauza penală", a invocat-o chiar cu înțelegere pentru reclamanți, considerând-o ca și o clauză de răzgândire. Pretențiile în cuantum de 16.800 lei sunt, de asemenea, neîntemeiate. A efectuat lucrările la care s-a obligat și pe care reclamanții le-au acceptat. Aceștia arătă în acțiunea lor că apartamentul „a fost finisat la cel mai înalt standard…”. Dacă este adevărat, este evident că pârâtul nu s-a obligat nicicând la asemenea finisaje.
În scriptul intitulat „Convenție civilă" chiar se precizează că: „orice modificare cu gresie/faianță, parchet sau obiecte electrice, sanitare, cu prețuri mai mari decât cele standard, vor fi suportate pentru diferență de către client". Pe de altă parte, reclamanții pretind ca pârâtul să execute chiar și peste obligațiile asumate, în timp ce ei fac tot ce le stă în putință pentru a nu mai recunoaște îndatoririle contractuale pe care și le-au asumat.
În drept: art. 115 și urm., art. 274 C. proc. civ.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 55-57, solicită interogatoriul reclamanților, martori.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de către reclamanți, au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată adică, să fie validat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 43/14.01.2010 al Biroului Notarului Public D. C., încheiat între pârâți în calitate de promitenți - vânzători și reclamanții, în calitate de promitenți cumpărători, având ca obiect vânzarea - cumpărarea unui apartament cu doua camere de locuit și dependințe (baie, bucătărie, hol, balcon), situat în mun. Bistrița, ., . înscris în C.f. nr._ nr. cad.5678; să fie obligați pârâții să se prezinte la N. în vederea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare, iar în caz de refuz să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare; să fie obligați pârâții să achite suma totală de 16.800 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de finisaj pe care pârâții nu le-au executat conform obligației contractuale asumate la pct. IV; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, taxa de timbru, timbru judiciar și onorariul de expert, în sumă totala de 8612 lei conform dovezilor existente la dosar, respectiv a chitanței alăturate in valoare de 3.500 lei, având în vedere și clauza contractuală specifică de la cap. V din antecontract: "prezentul antecontract poate fi valorificat prin instanța de judecată, partea în culpă urmând a suporta cheltuielile de judecată”.
În motivare au arătat că își mențin tot ce au formulat în acțiunea introductivă, iar prin întâmpinarea depusă, pârâții pretind nici mai mult nici mai puțin că în realitate actul notarial autentic încheiat la Biroul Notarului Public D. C., intitulat expres "Antecontract de vânzare - cumpărare", nu ar constitui un antecontract de vânzare - cumpărare ci un contract de schimb. Se susține că, indiferent de denumirea pe care au dat-o părțile actului respectiv, interpretarea lui "după intenția comună a părților iar nu după sensul literal al termenilor", ar conduce la concluzia certă că părțile ar fi încheiat un contract de schimb. Trecând peste împrejurarea că natura juridică a unui act notarial este exprimată cu claritate în conținutul său, tocmai pentru faptul că este stabilită formal de către notarul public - un profesionist al dreptului, din analiza concretă a clauzelor stipulate de părți în actul susmenționat rezultă neîndoielnic că părțile au avut în intenție să încheie un antecontract de vânzare - cumpărare, nicidecum un contract de schimb. Astfel, toate aceste clauze fac mențiune expresă despre principalele elemente specifice ale contractului de vânzare - cumpărare cumpărării („vânzători”, „cumpărători”, „preț”, „avans”, „diferența de preț”). In cuprinsul actului notarial nu se regăsește nici cuvântul „schimb” și nici sintagma „contract de schimb” sau „convenție de schimb”, respectiv nici ideea că suma de 7000 euro ar reprezenta o sultă compensatoare la un contract de schimb. Dimpotrivă, în mod explicit la pct. III ("prețul contractului"), se exprima clar ideea că aceasta suma constituie "un avans" la prețul de vânzare convenit de către părți în suma de 24.263 Euro, în timp ce suma de 17.263 lei echivalentul valoric al apartamentului cu nr. 10 din .. 10 reprezintă diferența de preț. Așadar în mod explicit părțile au stabilit că apartamentul respectiv reprezintă un echivalent valoric în cadrul noțiunii de preț al unei vânzări - cumpărări, nicidecum că ar constitui vreun bun imobil schimbat cu altul, astfel cum pretind pârâții. De altfel, în toată această susținere, pârâții nu pot explica nici măcar tangențial un amănunt" elementar: motivele pentru care notarul public la 14.01.2010, ar fi redactat un alt contract decât voința părților, voință ce apare clar exprimată chiar în titulatura și conținutul concret al actului.
In ceea ce privește chestiunea ridicată a lipsei consimțământului pârâtei U. M. la încheierea de către soțul său a unui contract de schimb, arată că se leagă organic la modul "sofistic" de aceea a încadrării juridice a contractului. Ea ar putea fi analizată serios, numai în situația în care instanța ar schimba în sensul dorit de pârâți înțelesul juridic clar exprimat de părți. În situația în care se va aprecia că actul încheiat a vizat neîndoielnic o vânzare – cumpărare, nicidecum un schimb, această chestiune rămâne superflua.
Reclamanții mai arată că susținerea pârâților în sensul că reclamanții s-ar fi obligat să facă demersurile necesare pentru obținerea certificatului de urbanism, sunt nereale; antecontractul nu menționează nimic referitor la o astfel de convenție dată în fața notarului în legătură cu apartamentul situat în . nici nu s-au angajat verbal în acest sens, astfel cum mincinos pretind pârâții, care au încercat să demonstreze testimonial peste conținutul concret al actului încheiat. Intenția clară de a - i înșela, respectiv de a obține desființarea cu orice preț a antecontractului (după ce apartamentul vândut - cumpărat a fost finisat exclusiv pe cheltuiala reclamanților), s-a devoalat la 19 mai 2011 a.c. în momentul în care, fiind convocați la Biroul Notarului Public D. C., pârâtul prin intermediul notarului, fără nici o consultare prealabilă, redactase deja în numele lor un "act adițional" antedatat 2 februarie 2011, în care se menționa că "în termen de 90 zile de la data redactării, părțile, sunt de comun acord cu rezilierea antecontractului-nr. ..., având în vedere problemele apărute în obținerea aprobărilor de la Primăria mun. Bistrița ..." Văzând insistența cu care li se solicita să semneze înscrisul respectiv înainte de a-1 citi, l-a smuls efectiv din mâna notarului și a ieșit din birou, invocând faptul că trebuie să-1 studieze înainte de a-l citi. In fața gestului său intempestiv domnul notar a mai apucat să taie cu pixul antetul notarial...( există la dosar fila, copia înscrisului respectiv ce demonstrează fără dubii intenția de frauda din partea pârâților). Reaua credință a pârâților s-a manifestat fățiș nu numai "extraprocesual", prin aceea că au refuzat să valorifice pe cale notarială antecontractul încheiat în litera și spiritul lui, ci, mai ales în cursul acestui proces: urmărind cu tot dinadinsul desființarea actului legal încheiat, au încercat să inducă în eroare instanța printr-o construcție rațională ieftină, care conține în mod vădit elementele sofismului (raționament aparent logic fundamentat pe premise eronate). Aceasta construcție pleacă de la premisa - total falsă, cum s-a demonstrat - că actul încheiat ar fi unul de schimb, act care depășind sfera mandatului acordat de pârâta U. M. soțului ei, ar atrage anularea contractului pentru lipsa consimțământului soției.
Reclamanții arată că, în ceea ce privește petitul privind despăgubirile, între "obligațiile părților" stipulate în antecontract promitentul – vânzător U. L. s-a angajat să finalizeze până la termenul limită de 01.04.2010 lucrările de finisaj ale apartamentului vândut, menționate expres - într-un act – anexă, intitulat "convenție civilă". În lunile ulterioare au așteptat zadarnic efectuarea lucrărilor de finisaj la care promitentul - vânzător s-a obligat să le efectueze. Termenul limită s-a împlinit fără ca pârâtul să mai presteze vreo activitate la apartament. Pentru acest motiv reclamanții au fost nevoiți să efectueze aceste finisaje pe cheltuiala proprie, suma totală investită în acest scop, fiind de 16.800 lei/RON.
Reclamanții apreciază că probatoriul vast administrat cu privire la acest petit: înscrisuri doveditoare (convenție civila necontestată de părți, facturi, chitanțe, bonuri), expertiza tehnica de constatare a lucrărilor și materialelor și de evaluare precum și probatoriul testimonial demonstrează că pârâții și-au încălcat obligația contractuală de a "vinde cumpărătorului .... imobilul situat în Bistrița . ... cu următoarele finisaje: gresie, faianța baie și bucătărie ... ). Din acest punct de vedere, chiar daca expertiza tehnică a stabilit o valoare mai mică decât aceea solicitată prin acțiunea introductivă la care reclamanții au achitat taxa de timbru, apreciază că înscrisurile coroborate cu conținutul depozițiilor martorilor audiați, pot crea convingerea că suma susmenționată reprezintă contravaloarea reală a materialelor și manoperei pe care a trebuit să le suporte în condițiile refuzului pârâților de a-și îndeplini obligațiile contractuale asumate. În mod intenționat ei nu au dorit să termine apartamentul, ci au urmărit în mod premeditat să-i determine pe promitenții - cumpărători să îl finiseze pe propria lor cheltuială, pentru ca mai apoi să desființeze contractul și să redobândească bunul imobil pentru a-1 revinde altei persoane gata finisat, evident la un preț superior.
Pârâții au depus la dosar, în data de 14.10.2013, concluzii, prin care au solicitat respingerea acțiunii introductive și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată. In ceea ce privește natura juridică a convenției autentificate sub nr. 43/2010, în discuție, fără îndoială că este un antecontract de schimb și nu unul de vânzare - cumpărare. Nu are nici o relevanță denumirea actului sau sensul literal al unor termeni, întrucât „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor" (art. 977 cod civ.). Potrivit art. 1294 Cod civ., vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dintre părți - vânzătorul strămută proprietatea unui bun al său celeilalte părți - cumpărătorul care se obligă în schimb a plăti vânzătorului prețul bunului vândut. Prețul, obiectul prestației cumpărătorului trebuie să fie în bani - ceea ce este de esența vânzării. Dacă înstrăinarea unui lucru se face nu pentru bani, ci în schimbul unui alt lucru, contractul nu mai poate fi calificat vânzare-cumpărare, ci unul de schimb. Potrivit art. 1405 Cod civil, schimbul este un contract în care părțile - numite copermutanți - își dau reciproc un lucru pentru altul. Cu toate asemănările existente între contractul de vânzare-cumpărare și schimb, ele sunt contracte speciale (numite) distincte. Din punct de vedere juridic, schimbul nu poate fi analizat ca o varietate de vânzare și nici ca o dublă vânzare însoțită de o compensare a prețurilor, deoarece înstrăinarea se face nu pentru preț, ci pentru un alt lucru. Dacă valoarea bunurilor schimbate nu este egală și echivalența se restabilește prin plata unei sume de bani, numită sultă, pentru obligația de plată a sultei se aplică dispozițiile privind plata prețului. D. când sulta întrece valoarea bunului schimbat, operațiunea este o vânzare cu dare în plată accesorie plății prețului. Insă dacă sulta nu întrece valoarea bunului schimbat, contractul este de schimb.
In speță, convenția din 14 ianuarie 2010 a avut ca obiect un schimb de imobile a căror diferență de valoare a fost de 7.000 euro. Aspectul rezultă din conținutul clauzelor pe care actul le cuprinde, din motivarea acțiunii și din răspunsurile la interogatorii. In schimbul apartamentului nr. 56, situat în Bistrița, ., proprietatea pârâților U., evaluat la 24.263 euro, reclamanții s-au obligat să dea apartamentul nr. 10 din mun. Bistrița, .. 38 - proprietatea lor, evaluat la 1 7.263 euro,; echivalența stabilindu-se prin plata sumei de 7.000 euro (24.263 - 17.263).
In conținutul acțiunii reclamanții arată că ,,în aceeași zi, subsemnații am predat vânzătorului cheile apartamentului nostru (inclus în preț), în timp ce vânzătorii ne-au remis cheile apartamentului lor”; și că au plătit diferența de 7.000 euro în numerar. La interogatoriu, reclamantul a arătat că „prețul apartamentului obiect al antecontractului a fost casa de pe . suma de 7,000 euro" (f.65); iar reclamanta a arătat că „în valoarea apartamentului achiziționat a dat casa și suma de 7.000 euro" (f.69). La orice schimb are loc și o stabilire a valorii fiecărui bun, pentru a vedea dacă acestea sunt egale sau se justifică vreo diferență în bani. În cauză, voința concordantă a părților a fost ca pârâtul U. L. A. să le dea reclamanților apartamentul nr. 56 de pe ., cu valoarea stabilită de 24.263 euro, iar reclamanții să-i dea în schimb apartamentul nr. 10 din . valoarea de 17.263 euro, echivalența restabilindu-se prin plata sumei de 7.000 euro. Nici un moment nu s-a avut în vedere de părțile contractante ca reclamanții să-i plătească drept preț pentru apartamentul nr. 56. suma de 24.263 euro sau echivalentul acesteia în lei; sau el să le plătească reclamanților suma de 17.263 euro sau contravaloarea în lei. Prin urmare, este evident că intenția comună reală a părților contractante a fost aceea de schimb a două imobile cu valori diferite și plata unei sume pentru echivalență. Valoare mai mică, de 17.263 euro, are apartamentul nr. 10; diferența față de valoarea apartamentului nr. 56 fiind de 7.000 euro. Sulta este mult mai mică decât valoarea bunului schimbat (de cea 2,5 ori), ceea ce face ca antecontractul în discuție să fie unul de schimb. Nefiind vorba despre o vânzare-cumpărare sau despre o dublă vânzare reciprocă - ci despre un contract special unic, validarea sau desființarea schimbului afectează ambele înstrăinări. Constatarea valabilității unui antecontract de schimb presupune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de schimb al celor două proprietăți imobiliare (dublu transfer de proprietăți - ceea ce nu s-a solicitat). Schimbul fiind un contract special (numit) distinct, așa cum a arătat, un antecontract de schimb nu poate fi „validat" doar pe jumătate; iar instanța nu poate schimba natura reală a actului juridic dedus judecății, indiferent de calificarea pe care reclamanții o dau acestui act. Înverșunarea reclamanților ca actul în discuție să nu fie calificat unul de schimb se explică prin aceea că ei au știut, inclusiv în momentul încheierii antecontractului, că pârâta U. M. M. nu era de acord cu încheierea unui asemenea act și nici nu l-a împuternicit pe soțul său să încheie așa ceva. In procura specială autentificată la BNP V. Marsineta sub nr. 674/2009 se menționează în mod expres că mandatul era doar pentru „să vândă", „pentru prețul cel mai avantajos mie"; preț pe care-1 va putea încasa fie în numerar, fie prin virament bancar". Este evident că nu poate fi vorba decât despre prețuri constând în sume de bani.
Pârâții mai arată că ambii reclamanți au recunoscut, prin răspunsurile la interogatorii (f. 65 pct.3, f.69 pct.3) că toate discuțiile privind încheierea antecontractului în discuție (nr. 43/14 ianuarie 2010), le-au „purtat doar cu pârâtul U. L. A. (pârâta U. M. M. nefiind de față"). Imobilul apartament nr. 56 constituie bun comun, și intabularea fiind pe ambii soți. Art. 35 alin. 2 din codul familiei (în vigoare la 14.01.2010) prevede în mod expres că nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție bunuri comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț. Consimțământul expres poate fi dat personal, prin prezența soțului la întocmirea actului, ori prin existența unui mandat special prin care se autorizează efectuarea actului de dispoziție de către unul dintre soți. Mandatul expres este cel care este neîndoielnic, exprimând cu claritate conținutul misiunii mandatarului. Se știe că puterile mandatarului trebuie interpretate în sens strict - astfel că mandatul de a vinde nu comportă pe cel de a face schimb, în lipsa unui clauze exprese. Mai mult, art. 1536 alin. 2 Cod civ. prevede în mod expres că atunci „când e vorba de o înstrăinare, ipotecare sau de facerea unor act ce trec peste administrația ordinară, mandatul trebuie să fie special", iar mandatul special trebuie să indice cel puțin natura operațiunii juridice cu care este însărcinat mandatarul și obiectul. Când este vorba de înstrăinarea unui imobil comun, mandatul trebuie să fie special și expres. Atâta timp cât nu există un astfel de mandat și reclamanții nu au purtat cu pârâta nici o discuție cu privire la antecontractul în discuție, nu se poate reține existența consimțământului acesteia la încheierea acestui act. De altfel, la dosar nu există nici o probă în sensul că ar fi fost vreun moment de acord cu o astfel de convenție. Antecontractele sunt convenții, astfel că trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale prevăzute de art. 948 Cod civ. pentru validitatea unei convenții - printre care și consimțământul valabil al părții ce se obligă. Lipsa consimțământului pârâtei U. M. M. la încheierea actului în discuție face ca acest act să nu fie valabil (adică să fie lovit de nulitate) - aspect pe care l-au invocat în întâmpinare. Este de necontestat că posibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic, întemeiată pe existența unui antecontract privește numai suplinirea consimțământului părților la încheierea în formă autentică a actului juridic intervenit între ele. Acest lucru presupune existența unui antecontract valabil încheiat, nefiind posibil ca instanța, cu încălcarea principiului libertății contractuale, să suplinească consimțământul unei părți chiar la realizarea acordului de voință în privința unei anumite operațiuni juridice. Prin urmare, în speță, lipsa consimțământului pârâtei U. M. M. la încheierea ante-contractului în discuție, face ca acest act să nu fie valabil încheiat și, prin urmare, să nu poată constitui temei pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic. Susțin și cele arătate în întâmpinare privind cauza ilicită și excepția de neexecutare a contractului, ca și celelalte aspecte invocate.
In ceea ce privește clauza prevăzută la pct. V, aceasta permite chiar răzgândirea, acțiunea fiind restituirea avansului plus 10% din acesta. In ceea ce privește cererea privind contravaloarea lucrărilor de finisaj, în sumă de_ lei, este de asemenea neîntemeiată. Nevalabilitatea antecontractului în discuție vizează întregul lui conținut, inclusiv clauza de la pct. IV alin. 1, referitoare la pârâtul U. L. A.. Pe de altă parte, rezultă din probatoriul administrat în cauză că a efectuat lucrările la care s-a obligat. Arată reclamanții în acțiunea lor că apartamentul „a fost finisat la cel mai înalt standard exclusiv pe cheltuiala lor”. Și martorul Nașca T. A. a arătat că reclamantul le-a spus muncitorilor care lucrau acolo „că își dorește finisaje de lux, astfel ca apartamentul să iasă cât mai frumos". Finisajele la care s-a obligat sunt menționate în anexa la contract, datată 14.01.2010 și întitulată „Convenție civilă". Această convenție cuprinde și precizarea că „orice modificare cu gresie, faianță, parchet sau obiecte electrice, sanitare cu prețuri mai mari decât cele standard, vor fi suportate pentru diferență de către client". Faianța trebuia să fie doar până la înălțimea de 1.5 m, iar „gresia, faianța și parchetul se vor încadra în 35 lei/mp", materiale și manoperă. Din declarațiile martorilor M. Z., K. A. - C. și Nașca T. A. rezultă că a efectuat lucrările la care s-a obligat, reclamanții suportând doar cheltuielile aferente unor modificări sau lucrări în plus. Lucrările reținute în raportul de expertiză sau nu au fost efectuate de reclamanți, sau sunt dintre cele peste standard; prețurile se pretinde că au fost luate „din facturile puse la dispoziție de către reclamanți" - cu privire la care nu există certitudine că vizează materialele folosite la apartamentul în discuție; prețul manoperei la montat gresie și faianță ar fi „cel curent”, valoarea manoperei la punctele 16-18, „este suma pe care reclamanții susțin că au plătit-o muncitorului constructorului".
Neexistând dovada certă a susținerilor reclamanților, nu pot fi obligați la plata sumei solicitate nici în situația în care s-ar pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Imobilul apartament nr.56 situat în Bistrița, ., . CF_ – C1 – U48 este proprietatea tabulară a pârâților U. L. A. și U. M. M., astfel cum relevă extrasele de carte funciară depuse la dosar (filele 8, 126-131).
La data de 14.01.2010 între reclamanții L. R. și L. C., în calitate de promitenți cumpărători, și pârâții U. L. A. și U. M. M. a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 43/14.01.2010 de către Biroul Notarului Public D. C. L., prin care pârâții s-au obligat să vândă reclamanților imobilul apartament nr.56 situat în Bistrița, ., . de 24.263 euro, din care avansul în cuantum de 7000 euro s-a achitat de reclamanți anterior încheierii în formă autentică a antecontractului, iar diferența de preț de 17.263 euro reprezintă echivalentul valoric al apartamentului cu nr. 10 situat în mun. Bistrița, .. 38. În art. II, III, IV și V din antecontract sunt prevăzute în mod expres obligațiile asumate de părți, pârâții asumându-și obligația de a vinde reclamanților apartamentul până la data de 01.04.2010, cu finisajele prevăzute în anexă, iar reclamanții obligându-se să cumpere, pentru prețul menționat, apartamentul obiect al antecontractului. Instanța reține totodată că prin antecontractul de vânzare cumpărare părțile s-au obligat la vânzarea-cumpărarea exclusiv a imobilului apartament, fără teren aferent, terenul aferent blocului de locuințe în care se află apartamentul în litigiu fiind de altfel grevat de interdicția de înstrăinare. Contractul a fost încheiat de pârâta U. M. M. prin mandatarul U. L., în baza procurii speciale autentificate de notarul public V. Marsineta prin încheierea de autentificare nr. 674/06.03.2009.
La data de 17.08.2011 pârâții U. L. A. și U. M. M. au comunicat reclamanților, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare prin care au solicitat reclamanților să obțină certificatul de urbanism și acordul în formă autentică pentru imobilul din Bistrița, .. 38, astfel cum s-au obligat prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 43/14.01.2010 de către Biroul Notarului Public D. C. L..
Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea de autentificare nr. 43/14.01.2010 de către Biroul Notarului Public D. C. L., menționat anterior, a instituit în sarcina părților o obligație de a face, respectiv de a vinde și de a cumpăra, iar potrivit disp. art. 1073 din Codul civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la dezdăunare. Prin urmare, executarea în natură a obligațiilor contractuale este regula iar principiul executării în natură a obligațiilor conferă instanței posibilitatea de a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea contractului promis.
Astfel, pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare sunt necesare următoarele condiții: existența unui antecontract valabil încheiat, promitentul-vânzător să fie proprietar al imobilului obiect al antecontractului, refuzul uneia dintre părți de a încheia contractul în forma autentică și îndeplinirea propriilor obligații de către partea care solicită pronunțarea hotărârii. Analizând existența condițiilor esențiale de validitate ale antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârâți, prevăzute de art. 948 din Codul civil de la 1864, instanța constată, raportat la dispozițiile art. 949 și 950 din Codul civil, că părțile contractante aveau capacitatea de a contracta iar consimțământul valabil al acestora la încheierea actului a fost exprimat în fața notarului public D. C. L., pârâta U. M. M. exprimându-și consimțământul prin mandatarul cu procură specială U. L.. În ceea ce privește lipsa consimțământului pârâtei U. M. M., invocată de pârâți, întrucât antecontractul în litigiu ar reprezenta un antecontract de schimb iar nu de vânzare-cumpărare iar mandatul a fost dat de pârâta U. M. M. pârâtului U. L. exclusiv pentru vânzarea imobilelor comune, instanța reține că părțile au prevăzut în mod expres obligațiile ce le revin la art. II, III, IV și V din antecontract, acestea fiind de a vinde și cumpăra în viitor apartamentul în litigiu pentru prețul de 24.263 euro. Având în vedere asumarea expresă de către pârâți, în calitate de promitenți vânzători, a obligației de a încheia pe viitor cu reclamanții un contract autentic de vânzare-cumpărare privitor la apartamentul în litigiu, și obligația asumată expres de reclamanți, în calitate de promitenți cumpărători, de a cumpăra pe viitor, prin contract autentic, apartamentul în litigiu, pentru prețul de 24.263 euro, instanța apreciază că antecontractul autentificat prin încheierea de autentificare nr. 43/14.01.2010 de către Biroul Notarului Public D. C. L. este un antecontract de vânzare-cumpărare. Dispozițiile art. 977-985 din Codul civil de la 1864, aplicabile raportat la data încheierii antecontractului și la disp. art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, referitoare la interpretarea convențiilor, sunt aplicabile în situația în care clauzele contractuale sau termenii contractului nu sunt clari, ori în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârâți părțile au prevăzut în mod expres și clar faptul că pe viitor se obligă la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, stabilind și prețul de 24.263 euro, situație în care schimbarea naturii juridice a actului la încheierea căruia s-au obligat reclamanții și pârâții ar reprezenta o ingerință în libertatea părților de a contracta. Mai mult, prin notificarea trimisă reclamanților de către pârâta U. M. M., alături de pârâtul U. L. A., la data de 17.08.2011, prin SCPEJ Andronesi V. D. & Andronesi D. (fila 10), pârâta U. M. M. le aduce la cunoștință reclamanților că în cazul în care nu-și execută obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, va rezilia antecontractul, notificarea menționată probând, în situația în care mandatul dat de pârâta U. M. M. soțului său ar fi fost depășit, ratificarea de către pârâta U. M. M. a actului făcut de mandatarul U. L. peste limitele puterilor sale. În privința obiectului contractului, instanța reține că acesta este determinat – imobilul apartament nr.56 situat în Bistrița, ., . de 24.263 euro, iar în privința cauzei licite reține că existența cauzei licite este prezumată relativ, potrivit disp. art. 967 Cod civil. Prin urmare, instanța reține că actul încheiat între reclamanți și pârâți este valabil, fiind îndeplinite toate condițiile esențiale prevăzute de art. 948 din Codul civil de la 1864.
În ceea ce privește condiția executării propriilor obligații de către reclamanți instanța reține că pârâții au invocat exclusiv neîndeplinirea obligației reclamanților de a obține certificatul de urbanism și alte acte necesare amenajării și schimbării destinației imobilului din .. 38, precum și acordul vecinilor în acest sens, însă antecontractul de vânzare-cumpărare nu prevede aceste obligații în sarcina reclamanților. Prin urmare, având în vedere că obligațiile a căror neexecutare a fost invocată de către pârâți nu izvorăsc din antecontractul în litigiu, și ținând seama de faptul că pârâții nu au invocat neexecutarea de către reclamanți a obligației de plată a prețului, instanța va reține ca fiind îndeplinită condiția executării propriilor obligații de către reclamanți. Instanța reține, de asemenea, că pârâții sunt proprietari ai imobilului în litigiu, astfel cum relevă extrasul de carte funciară depus la dosar, iar refuzul pârâților de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a fost manifestat pe întreaga durată a procesului.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite cererea reclamanților de constatare a valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârâți la data de 14.01.2010, autentificat de notarul public D. C.-L. prin încheierea de autentificare nr. 43/14.01.2010, și va pronunța o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Privitor la cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sumei de 16.800 lei instanța reține că prin antecontractul de vânzare-cumpărare pârâții s-au obligat să vândă reclamanților imobilul apartament în litigiu cu finisajele cuprinse în anexa la antecontract, anexă în care sunt prevăzute următoarele finisaje: gresie, faianță în baie și bucătărie până la 1,5 m înălțime, parchet în camere și hol, centrală termică, geamuri termopan, ușă metalică la intrare, uși de interior, chiuvetă baie și bucătărie cu baterii, vană sau cabină de duș cu baterie, calorifere, prize, întrerupătoare, plafoniere și zugrăveală lavabilă albă. Părțile au prevăzut că prețul gresiei, faianței și parchetului nu va depăși suma de 35 lei/mp.
Înscrisul depus de reclamanți la fila 12 din dosar relevă faptul că suma de 16.800 lei solicitată de reclamanți reprezintă cheltuielile efectuate de reclamanți cu achiziționarea cabinei de duș, a mobilierului de baie, a caloriferelor, a vasului de toaletă, a gresiei și faianței, a tabloului și cablurilor de curent, a vopselei lavabile, a bateriilor pentru chiuvetă, a țevilor pentru centrala termică, a zarului de ușă, a prizelor, a șinelor pentru draperii, a plafonierelor, a prelungitorului pentru centrala termică și a interfonului.
Analizând componența sumei de 16.800 lei și convenția încheiată între părți instanța reține că din cheltuielile efectuate de reclamanți în cuantum de 16.800 lei pârâții aveau obligația contractuală de a suporta doar contravaloarea gresiei și faianței în baie și bucătărie până la 1,5 m înălțime, a parchetului în camere și hol, a bateriilor pentru chiuvete, a cabinei de duș cu baterie, a caloriferelor, a prizelor, a întrerupătoarelor, a plafonierelor, a țevilor pentru instalația de căldură, a cablurilor și tabloului pentru curent și a zugrăvelii lavabile albe, neavând obligația suportării cheltuielilor cu mobilierul de baie, vasul de toaletă, prelungitor pentru termotecă, șine draperii și interfon.
Declarațiile martorilor M. Z. (fila 133), K. A. C. (fila 136) și Nașca T. A. (fila 164) relevă faptul că parchetul a fost achiziționat și montat pe cheltuiala pârâtului U. L., montarea gresiei și faianței, zugrăvitul în două straturi, achiziționarea și montarea numărului standard de prize și întrerupătoare, realizarea instalației de curent și de apă-canal, cu excepția modificărilor solicitate de reclamanți, au fost efectuate pe cheltuiala pârâtului U. L., reclamanții cumpărând gresia și faianța, prizele suplimentare solicitate și plătind unora dintre muncitori sume de bani în plus pentru manoperă, fără însă ca aceste sume să fie solicitate de muncitori. Martorul D. S. R. a arătat, contrar declarațiilor martorilor M. Z., K. A. C. și Nașca T. A., faptul că parchetul a fost montat pe cheltuiala reclamanților, însă această declarațiile nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate. Declarațiile martorilor M. Z., K. A. C. și Nașca T. A. se coroborează cu înscrisurile depuse de reclamanți la filele 141-149, aceste înscrisuri relevând faptul că reclamanții au achiziționat gresia, faianța, o priză și cabina de duș. Achiziționarea vaselor de toaletă și a mobilierului de baie de către reclamanți, probată prin înscrisurile menționate, nu prezintă relevanță în condițiile în care pârâții nu s-au obligat la achiziționarea acestor obiecte. Instanța reține de asemenea că achiziționarea caloriferelor, a bateriilor și a plafonierelor de către reclamanți nu a fost probată nici prin declarațiile martorilor audiați nici prin înscrisurile depuse la dosar.
Având în vedere probele mai sus menționate instanța constată că pârâții nu și-au îndeplinit obligația achiziționării cabinei de duș, gresiei și faianței pentru bucătărie și baie pentru înălțimea de 1,5 m, restul obligațiilor acestora fiind îndeplinite. Factura fiscală depusă la dosar la fila 149 și raportul de expertiză efectuat în cauză relevă faptul că prețul cabinei de duș achiziționată de reclamanți a fost de 1690 lei, prețul faianței pentru înălțimea de 1,5 m a fost de 1201, 16 lei (valoarea faianței din raportul de expertiză este pentru înălțimea de 2,5 m) iar prețul gresiei a fost de 779 lei. Prin urmare, instanța va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 3670,16 lei reprezentând contravaloare finisaje și va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sumei de_,84 lei.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă potrivit căruia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, instanța va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 7522,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând: taxă timbru în cuantum de 3914,86 lei, aferentă pretențiilor admise, timbru judiciar în cuantum de 8 lei, onorariu avocat în cuantum de 3.500 lei și onorariu expert în cuantum de 100 lei (onorariul total al expertului a fost în cuantum de 400 lei, pârâții urmând a suporta doar partea de onorariu apreciată de instanță ca fiind pentru evaluarea finisajelor pentru care a fost admisă acțiunea reclamanților).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții L. R. și L. C., ambii domiciliați în Bistrița, Cartier Viișoara, nr.2, . Năsăud, în contradictoriu cu U. L. A. și U. M. M., ambii domiciliați în Bistrița, ..5, jud. Bistrița Năsăud.
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârâți la data de 14.01.2010, autentificat de notarul public D. C.-L. prin încheierea de autentificare nr. 43/14.01.2010 și pronunță o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 3670,16 lei reprezentând contravaloare finisaje.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata sumei de_,84 lei.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 7522,86 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
JÎRGHIUȚĂ A. M. L.
Red/Dact/
JA/NM/
22.11.2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Încheierea nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8950/2013.... → |
|---|
