Plângere contravenţională. Sentința nr. 8950/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8950/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 2865/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8950/2013
Ședința publică din data de 12 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. R.
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr.0677 încheiat la data de 26.02.2013 de către intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petentă av. S. D. și pentru intimat consilier juridic A. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentanta petentei depune la dosar un înscris în dovedirea susținerilor că petenta nu comercializa tipul de cașcaval găsit la control arătând că dovada este emisă de societatea . cu care petenta a fuzionat între timp. Nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta intimatei arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune instanța constată încheiată faza de cercetare judecătorească și, conform art. 392 N. C.pr.civ., dispune judecarea cauzei în fond.
În fond, reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 0677 încheiat de intimată la data de 26.02.2013, în subsidiar, reducerea amenzii sub minimul special sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că procesul verbal este nelegal întrucât încalcă prevederile art.16 din OG 2/2001 nefiind consemnate toate împrejurările constatate și nu s-a trecut la rubrica „mențiuni” aspectele relatate de șefa de magazin cu privire la destinația produselor confiscate chiar dacă s-a solicitat acest lucru. În ce privește netemeinicia, arată că așa cum rezultă din procesul verbal contestat precum și din cel de confiscare organul constatator a reținut că petenta ar fi expus spre comercializare cașcaval Alpina, costițe afumate și mezeluri cu termen de valabilitate expirat, susținerile fiind nereale întrucât mezelurile erau împachetate pentru a fi predate în vederea distrugerii și nu erau expuse spre vânzare.
În fond, reprezentanta intimatei solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, menținerea procesului verbal ca legal și temeinic, arătând că petenta a fost sancționată în cadrul unui control tematic amplu efectuat la mai multe magazine alimentare din oraș cu scopul de a responsabiliza comercianții cu privire la vânzarea alimentelor alterate. În urma controlului, la magazinul petentei s-au găsit expuse spre vânzare mai multe produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, reprezentanții magazinului susținând că le-au depozitat sub vitrina frigorifică pentru a le da spre distrugere însă acestea erau depozitate în aceeași vitrină cu produsele în termen aflate la vânzare.
Instanța considerând închise dezbaterile în fond, conform art.394 al.1 N.C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta . a solicitat să se dispună, în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr. 0677, încheiat la data de 26.02.2013 de către intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, ca fiind nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, reducerea amenzii sub minimul special sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal de contravenției atacat, s-a reținut că la data de 26.02.2013, în urma controlului efectuat la magazinul . de polițiștii din cadrul Poliției Locale a Mun. Bistrița, Biroul inspecție Comercială, petenta, prin reprezentat, ar fi expus spre vânzare produse fără specificarea termenului de valabilitate sau cu termenul de valabilitate expirat. În aceste condiții a fost reținută în sarcina sa fapta contravențională prevăzută de art. 1 lit. d din Legea nr. 12/1990 republicată în M.OF. Partea I, nr. 291/05.05.2009, fiind sancționată potrivit art.2 lit. d) din Legea nr. 12/1990 republicată, cu amendă în sumă de 2000 lei.
Având în vedere împrejurările în care s-au desfășurat faptele reținute în procesul verbal atacat precum și sancțiunea mare care i-a fost aplicată, petenta se consideră vătămată prin procesul verbal atacat, apreciind că acesta a fost întocmit în mod abuziv, fiind nelegal și netemeinic.
În ce privește nelegalitatea procesului verbal atacat, petenta apreciază că procesul verbal contestat încalcă prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 deoarece fapta consemnată nu cuprinde toate împrejurările constatate. Astfel, se consemnează în cuprinsul procesului verbal faptul că au fost găsite produse expuse spre comercializare care aveau termenul de valabilitate expirat cu toate că șefa de magazin prezentă la verificări, a menționat de la început, că acele produse nu aveau destinația de a fi comercializate, fiind izolate de cele expuse spre comercializare.
Tot în sensul nerespectării prevederilor art. 16 alin. 7, petenta invocă faptul că, în mod nelegal, nu s-a trecut la rubrica alte mențiuni (obiecțiuni) aspectele relatate de șefa de magazin cu privire la destinația produselor confiscate, chiar dacă s-a solicitat acest lucru în mod expres.
În ce privește netemeinicia procesului verbal atacat, petenta menționează faptul că, așa cum rezultă și din cuprinsul procesului-verbal atacat și din cuprinsul procesului-verbal de confiscare, organul constatator a reținut că societatea ar fi expus spre comercializare un cașcaval Alpina, costițe afumate 0,515 kg și mezeluri în cantitate de 19,2/5 kg toate cu termen de valabilitate expirat. Aceste susțineri sunt nereale pentru că mezelurile în cantitate de 19,2/5 kg erau separate de produsele expuse comercializării fiind împachetate pentru a fi predate în vederea distrugerii. Celelalte două produse, respectiv un cașcaval Alpina, costițe afumate 0,515 kg, erau de asemenea izolate de produsele expuse spre vânzare tocmai pentru a fi ambalate și pregătite în vederea predării lor spre a fi distruse.
În condițiile în care starea de fapt nu corespunde cu cea reținută în procesul verbal atacat, iar condiția laturii obiective a faptei contravenționale nu este îndeplinită, potrivit art. 3 din O.G.2/2001, se apreciază că procesul verbal atacat este lovit de nulitate relativă.
În motivarea petitului subsidiar se arată că, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită această faptă precum și faptul că nu s-a cauzat niciun prejudiciu, produsele având termenul de valabilitate expirat nefiind destinate comercializării, se impune aplicarea unei sancțiuni cât mai puțin severe, respectiv reducerea amenzii sau sancțiunea avertisment.
Coroborând prevederile art. 5, și art. 7 din O.G.2/2001, se concluzionează faptul că unul din imperativele aplicării unei sancțiuni contravenționale constă tocmai în proporționalitatea acesteia cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel încât o sancțiune mai blândă ar fi direct proporțională cu pericolul social concret al faptei comise.
În drept s-au invocat prevederile art. 3, 5, 7, 16, 2l din O.G.2/2001 și art. 1, 2 din Legea nr. 12/1990 republicată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-5).
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat i s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 1 lit. d) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite republicată, „constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: … d) expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat”; sancțiunea prevăzută pentru săvârșirea acestei contravenții este prevăzută la art. 2 lit. d) „faptele prevăzute la lit. d) și h), în cazul în care au fost săvârșite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei".
În concret, în data de 26.02.2013, Poliția L. - Biroul Inspecție Comercială a efectuat un control al magazinului alimentar de pe .. 37 A, aparținând societății comerciale ., unde au constatat expunerea spre vânzare a unor produse alimentare având termenul de valabilitate expirat. La momentul efectuării controlului a fost întocmit un act de control în care au fost consemnate cele constatate, act care a fost semnat și primit de către numitul R. L. A., în calitate de reprezentant și administrator al societății comerciale. De asemenea, odată cu procesul verbal de contravenție, a mai fost întocmit și un proces verbal de confiscare a produselor expirate, în care au fost descrise produsele alimentare în discuție și au fost indicate cantitățile. Ca urmare a celor constatate și având în vedere că fapta constituie contravenție, societatea comercială responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, minimul legal prevăzut pentru situația când această contravenție este săvârșită de o persoană juridică.
Față de cele arătate prin plângerea contravențională, intimata apreciază că nu există nici motive de nulitate a procesului verbal și nici motive întemeiate de admitere a cererii de reducere a cuantumului sancțiunii, având în vedere că a fost stabilită în cuantumul minim stabilit prin actul sancționator, iar fapta nu este deloc lipsită de pericol social, așa cum se susține. Consideră totodată că expunerea spre vânzare a unor produse alimentare expirate, și mai ales mezeluri, nu este o faptă lipsită de pericol social, cu atât mai mult cu cât ele sunt comercializate și în sistem de servire asistată - unde consumatorul nu are întotdeauna acces la eticheta produsului, pentru verificarea termenului de valabilitate. Din moment ce au fost găsite în vitrina frigorifică alături de celelalte produse, există posibilitatea să fi fost și altele, care au ajuns la consumatori, astfel că petenta nu are niciun fel de scuză pentru neglijența de care a dat dovadă. Trebuie avut în vedere că intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa drastic fapta de a expune spre vânzare produse alimentare expirate și cu scopul de a proteja sănătatea populației și de a-i atenționa pe comercianții de asemenea produse asupra necesității de a fi foarte atenți și exigenți cu verificarea termenelor de valabilitate ale produselor alimentare.
Deși petenta înțelege să conteste realitatea celor consemnate de agentul constatator, susținând că produsele expirate nu erau de fapt destinate a fi comercializate, fiind izolate de cele expuse spre comercializare, aceste aspecte nu sunt conforme cu realitatea, deoarece la momentul efectuării controlului au fost efectuate fotografii din care reiese foarte clar starea de fapt. Un argument care vine să contrazică susținerile petentei este intervalul de timp între data la care produsele respective au expirat - 18.02.2013, 19.02.2013 și data controlului - 26.02.2013. Prin urmare, nu se poate admite teoria pregătirii acelor produse expirate pentru a fi distruse - la un interval de o săptămână de la data la care ele au expirat.
În concluzie, aspectele invocate de către petentă nu sunt de natură să afecteze în vreun fel legalitatea sau temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 0677/26.02.2013, motiv pentru care se impune respingerea plângerii.
În drept s-au invocat prevederile art. 205 și urm. Cod procedură civilă și Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite republicată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 17-26).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 10.05.2013, petenta a solicitat să se dispună respingerea apărărilor intimatei și admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.
În raport de întâmpinarea intimatei Poliția L. a Mun. Bistrița, Biroul Inspecție Comercială, petenta apreciază necesară punctarea câtorva aspecte în susținerea plângerii contravenționale formulată. Astfel, în întâmpinare se arată în mod eronat faptul că actul de control a fost prezentat și semnat de administratorul petentei. Semnatarul actului de control, R. L., nu este administratorul .. De altfel, așa cum rezultă și din cuprinsul procesului-verbal atacat, la momentul întocmirii acestuia, administratorul nu a fost prezent, fiind privat de dreptul de a formula obiecțiuni la procesul verbal atacat. De asemenea, nu s-a efectuat niciun demers pentru a identifica administratorul în vederea prezentării conținutului procesului-verbal atacat. Motivat de aceste argumente, s-a solicitat anularea procesului verbal atacat pentru nerespectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, petenta apreciază procesul verbal ca nelegal deoarece nu se află în prezența unei fapte contravenționale. Astfel, fapta reținută în sarcina sa nu îndeplinește toate elementele constitutive ale unei contravenții, potrivit art. 3 din O.G. nr.2/2001, respectiv nu este îndeplinită condiția vinovăției. Așa cum a declarat martorul semnatar al procesului verbal atacat, precum și alte persoane prezente, bunurile identificate de organul constatator și care aveau termen de valabilitate expirat nu erau destinate comercializării, fiind izolate de celelalte produse prin împachetare în mod separat, nefiind la îndemâna consumatorilor.
Potrivit acțiunii introductive, cererile petentei formulate în subsidiar se întemeiază pe art. 7, art. 5, art. 21 din O.G. 2/2001. Astfel, raportat la modul în care s-au derulat faptele și împrejurările în care acestea au fost comise, se poate concluziona că este vorba despre o faptă contravențională ce prezintă un grad de pericol social redus. Raportat la acest aspect, în temeiul art.21 din O.G. 2/2001, petenta apreciază că o sancțiune mai blândă, respectiv sancțiunea avertisment sau amendă sub minimul special ar fi cu adevărat proporțională cu pericolul social concret al faptei reținute în sarcina sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr. 0677, încheiat la data de 26.02.2013, de către intimata Poliția locală a municipiului Bistrița, petenta . a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 1, lit. d), din Legea nr. 12/1990, respectiv expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate sau cu termenul de valabilitate expirat.
Împotriva procesului verbal de contravenție a fost formulată în termen legal, prezenta plângere.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că procesul-verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 (numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediului contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator).
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către petentă, în sensul că nu s-au consemnat obiecțiunile șefei de magazin prezente la momentul efectuării controlului, instanța reține faptul că art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica “alte mențiuni”. Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării dispoziției legale menționate este nulitatea relativă a procesului-verbal, condiționată de existența unei vătămări pentru petent, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii nr. 22/19.03.2007.
În cauză, instanța constată că petenta nu a făcut dovada unei vătămări prin neaducerea la cunoștință a dreptului de a face obiecțiuni, acesta având posibilitatea de a formula obiecțiunile sale în cadrul prezentei plângeri contravenționale.
Totodată, instanța reține că dispozițiile art. 16 alin. 7 sunt aplicabile în situația în care contravenientul este de față la încheierea procesului-verbal. Pentru situația în care procesul-verbal este întocmit în lipsa contravenientului, sunt incidente dispozițiile art. 19 din același act normativ, agentul constatator fiind obligat a face mențiune cu privire la lipsa acestuia.
Astfel, instanța constată că la întocmirea procesului-verbal atacat au fost respectate de către agentul constatator și dispozițiile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, consemnându-se faptul că procesul verbal atacat a fost întocmit în absența reprezentanților petentei, aspect confirmat de martorul R. A. A..
Instanța va reține ca fiind întemeiată critica referitoare la insuficienta descriere a faptei.
Astfel, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptelor acest caracter. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeții sancțiunii aplicate.
Procesul verbal . nr. 0677/26.02.2013 nu răspunde acestor exigențe, dat fiind faptul că agentul constatator nu specifică denumirea ori cantitatea produselor sau mărfurilor în legătură cu care s-au făcut constatările și nici care dintre acestea se aflau în situația de lipsă a termenului de valabilitate și care aveau termenul de valabilitate expirat și nici care erau cele expuse spre vânzare și care au fost vândute. Mai mult, din procesul verbal de confiscare (f. 5) întocmit cu ocazia controlului, nu rezultă că ar fi fost găsite produse care nu aveau specificat termenul de valabilitate, iar fructele deteriorate care apar în planșa foto depusă de intimată (f. 22) nu au fost menționate în niciunul din documentele întocmite de agenți.
Într-o atare situație, instanța este împiedicată să verifice legalitatea actului atacat, din perspectiva încadrării juridice a faptei și a individualizării sancțiunii.
Ori, prezentarea generală a faptei, lipsită de conținut, atrage nulitatea procesului verbal, conform prevederilor art. 16 și 47 din OG nr. 2/2001, coroborate cu prevederile art. 175 alin. (1) NCPC, în condițiile în care vătămarea suferită de petentă este dată de necunoașterea cu exactitate a faptei pentru care a fost sancționată, cu consecința limitării posibilităților sale de apărare, cu atât mai mult cu cât, conform declarației martorului R. A. A., produsele din carne cu termenul de valabilitate expirat nu erau expuse spre vânzare, ci erau depozitate într-un compartiment separat al agregatului frigorific din magazin.
Prin urmare, instanța reține că procesul-verbal de contravenție . nr. 0677/26.02.2013 a fost nelegal întocmit, astfel încât, raportat la argumentele de fapt și de drept expuse anterior, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal atacat.
Având în vedere că petenta nu a dovedit efectuarea unor cheltuieli în legătură cu procesul, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., CUI_, J_, cont IBAN RO22 BTRL 0060 1202 T902 71XX, deschis la Banca Transilvania Bistrița, cu sediul în Bistrița, .. 37A, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIULUI BISTRIȚA, CUI_, cont IBAN RO70 TREZ 1015 006X XX00 7474, deschis la Trezoreria Bistrița, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr. 0677/26.02.2013.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr. 0677/26.02.2013.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. R. M. T.
RED/DACT: CRR/R. 17.01.2014 4 exp.
← Pretenţii. Sentința nr. 8408/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8992/2013.... → |
---|