Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 9260/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9260/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 9860/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9260/2014
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. L. C., vicepreședinte al judecătoriei
GREFIER: Z. L.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulate de reclamanții D. S.-I., D. C.-A. și C. M., împotriva pârâților C. I. și C. N., având obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Cauza s-a judecat pe fond la termenul de judecată din data de 13.11.2014, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință la acea dată, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii la data de 20.11.2014, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 22.08.2012, extinsă și precizată la data de 03.03.2014 (f. 46-47), reclamanții D. S. I., D. C. A. și C. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. I. și C. N., să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.04.2012 între pârâtul C. I., în calitate de vânzător, și reclamanții D. S.-I. și D. C.-A., în calitate de cumpărători, privind imobilele casă și teren în suprafață de 1.000 mp, situate în Bistrița, .. 9, înscrise în CF nr._/M Bistrița nr. cadastral 5519 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare; să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.04.2012 între pârâtul C. I., în calitate de vânzător, și reclamanta C. M., în calitate de cumpărătoare, privind imobilul teren în suprafață de 550 mp, situat în Bistrița, .. 9, înscris în CF nr._/M Bistrița nr. cadastral 5519 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare; să se constate că reclamanta C. M. a dobândit un drept de proprietate prin construire asupra casei de locuit edificate pe terenul în suprafață de 550 mp situat în Bistrița, .. 9, înscrisă în CF nr._/M Bistrița nr. cadastral 5519; să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamanților D. asupra casei și terenului de 1.000 mp cumpărați și al reclamantei C. M. asupra casei construite și terenului de 550 mp cumpărat, cu data cadastrale conform raportului de expertiză ce se va efectua în cauză; și obligarea pârâtului C. N. să le permită reclamanților trecerea pe terenul său, înscris în CF_ Bistrița, nr. cad. 5520, pentru a avea acces la calea publică; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că, în prezent, pârâtul este proprietar de carte funciară asupra imobilelor casă, curte și fanat în suprafață de 1.550 mp. Imobilele casă și teren sunt înscrise în CF nr._/M Bistrița nr. cadastral 5519 și sunt situate în Bistrița, .. 9. În realitate, reclamanții D. S.-I. și D. C.-A. sunt posesorii de fapt ai suprafeței de 1000 mp din suprafața totală de 1550 mp aparținând în drept pârâtului, precum și ai casei identificate cu datele de mai sus. De asemenea, reclamanta C. M. folosește în fapt terenul în suprafață de 550 mp din suprafața totală de 1550 mp aflați în proprietatea pârâtului. La data de 01.04.2012, s-a încheiat „antecontractul de vânzare-cumpărare” între reclamanții D. S.-I. și D. C.-A., în calitate de promitenți-cumpărători pe de o parte, și pârâtul C. I., în calitate de promitent-vânzător, pe de altă parte, având ca obiect terenul în suprafață de 1000 mp situat în Bistrița, .. 9, și casa de locuit situată la aceeași adresă, imobile pe care le utilizează în fapt. Prin această convenție, pârâtul și-a asumat obligația de a înstrăina întreg dreptul său de proprietate asupra imobilelor, în condițiile prevăzute de lege, perfectarea contractului de vânzare, respectiv autentificarea acestuia de către notarul public urmând să se realizeze până la data de 1 iulie 2012. Cu toate că ei și-au executat obligațiile contractuale asumate și au achitat integral prețul reprezentând contravaloarea imobilelor promise spre vânzare, așa cum este consemnat în însuși cuprinsul ante-contractului, pârâtul a refuzat să-și îndeplinească propriile obligații în termenul stabilit de comun acord. La data de 9 iulie 2012, au formulat o notificare către pârât în vederea somării acestuia să se prezinte la sediul mandatarului pentru a clarifica raporturile juridice cu privire la imobile și pentru a se prezenta în fața notarului public în vederea încheierii contractului de vânzare în formă autentică, însă pârâtul a refuzat nejustificat să dea curs solicitărilor, ignorând clauzele contractuale ale promisiunii bilaterale de vânzare. Pe cale de consecință, în urma constatării valabilității promisiunii bilaterale de vânzare încheiate la data de 01.04.2012, precum și a aplicării dispozițiilor legale învederate, solicită și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp și a casei.
Aceeași modalitate de acționare a urmat-o pârâtul și cu privire la terenul în suprafață de 550 mp din suprafața totală de 1550 mp înscrisă în CF nr._/N, nr. cadastral 5519. imobil care constituie obiectul „antecontractului de vânzare-cumpărare” încheiat în aceeași dată, 01.04.2012, între acesta și reclamanta C. M., în calitate de promitent-cumpărător. Conform convenției, pârâtul și-a asumat obligația de înstrăinare a terenului și de a încheia un contract de vânzare conform prevederilor legale, în formă autentică, până la data de 01.07.2012. La data semnării antecontractului, reclamanta C. M. a achitat integral prețul vânzării, așa cum este prevăzut în cuprinsul convenției.
Întrucât pârâtul nu și-a executat obligațiile asumate în calitate de promitent-vânzător până la data de 01.07.2012, aceasta l-a notificat pe acesta la data de 09.07.2012, să se prezinte la sediul mandatarului său în vederea clarificării situației juridice dintre ei și pentru a se prezenta în fața notarului public pentru autentificarea contractului de vânzare având ca obiect terenul în suprafață de 550 mp, însă pârâtul a refuzat nejustificat să dea curs solicitărilor sale, ignorând clauzele contractuale ale promisiunii bilaterale de vânzare.
Cu privire la petitul nr. 3, au arătat că reclamanta C. M. - posesoarea în fapt a suprafeței de teren de 550 mp, aflată în prezent în proprietatea pârâtului și care a fost promisă spre înstrăinare acesteia - a construit pe acest teren, cu materiale proprii și cu acordul pârâtului, o casă de locuit compusă dintr-o cameră și un hol. Astfel, solicită a se constata dobândirea dreptul de proprietate prin edificare asupra construcției noi, neînscrisă în cartea funciară, situată administrativ la adresa: loc. Bistrița, .. 9, jud. Bistrița-Năsăud. În urma constatării dreptului său de proprietate asupra lucrării autonome efectuate asupra imobilului teren, în conformitate cu prevederile art. 579 alin 2. din Codul civil, solicită și înscrierea în cartea funciară a acestuia.
În motivarea extinderii și precizării de acțiune, au arătat că imobilele terenuri pe care le-au cumpărat de la pârât, înscrise în CF nr._/M Bistrița (CF actual nr._ Bistrița) nr. cadastral 5519, în suprafață de 1.000 mp și respectiv 550 mp, sunt situate în Bistrița, .. 9, și nu au acces la calea publică, din cauze independente de voința lor. Singura cale de ieșire la calea publică se poate crea numai trecând pe terenul vecin, proprietatea pârâtului C. Niculită, înscris în Cf nr._ Bistrița nr. cadastral 5520. Dispozițiile legale aplicabile sunt cele cuprinse în art. 617 și 619 din Noul Cod Civil, conform cărora „proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu”. Astfel, solicită să se determine un drept de trecere în favoarea lor, respectiv un drum de trecere pe terenul pârâtului C. N., astfel încât să se aducă o minimă atingere exercitării dreptului său de proprietate asupra terenului învecinat.
În drept, au invocat prevederile art. 579 alin. 2, 617, 619, art. 888, art. 896, art. 1270, art. 1669, din noul cod civil și art. 112, 132 și art. 274 C.pr.civ..
În dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, proba testimonială cu martorii C. F. și N. P. și expertiză topometrică pentru identificarea terenurilor și localizarea caselor. În cadrul probei cu înscrisuri, au depus: carte funciară (f. 7-8), extras CF (f. 9, 48, 87), antecontracte de vânzare-cumpărare și notificări (f. 10-13), schiță detaliu (f. 49), corespondență (f. 83, 88-89), cerere (f. 84-86).
Cererea a fost timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru și 2 lei timbru judiciar (f. 24).
Prin încheierea din data de 11.12.2012, instanța admis cererea de ajutor public judiciar și a dispus scutirea reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.276 lei (f. 35).
Legal citat, pârâtul C. I. nu a depus întâmpinare, însă, la termenul de judecată din data de 10.01.2013, s-a prezentat în fața instanței și a arătat că a vândut terenul în litigiu reclamanților, cu suprafețele indicate de aceștia, și că este de acord cu înscrierea în Cartea Funciară a dreptului lor de proprietate (f. 40).
Legal citat, pârâtul C. N. nu a depus întâmpinare, însă sa prezentat în fața instanței la termenul de judecată din data de 15.05.2014 și a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii și cu efectuarea expertizei solicitate de reclamanți (f. 52).
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamanții au depus expertiză tehnică topografică extrajudiciară (f. 53-61, 65-71, 73-76, 79-82) și proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii C. F. (f. 90) și N. P. (f. 91).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 01.04.2012, pârâtul C. I., în calitate de vânzător, și reclamanții D. S. I. și D. C. A., în calitate de cumpărători, au încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele casă și teren în suprafață de 1.000 mp. situate în Bistrița, .. 9, înscrise în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519, pentru prețul de 2.000 lei, achitat la data semnării convenției (f. 10). Imobilele sunt proprietatea pârâtului, conform copiei cărții funciare, aceste dobândindu-le cu titlu de cumpărare, în baza sentinței civile nr. 1816/2005 a Judecătoriei Bistrița, respectiv prin edificare în ceea ce privește construcția (f. 7-9).
La data de 01.04.2012, pârâtul C. I., în calitate de vânzător, și reclamanta C. M., în calitate de cumpărător, au încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 550 mp. situat în Bistrița, .. 9, înscris în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519, pentru prețul de 500 lei, achitat la data semnării convenției (f. 12). Imobilul este proprietatea pârâtului, conform copiei cărții funciare, aceste dobândindu-l cu titlu de cumpărare, în baza sentinței civile nr. 1816/2005 a Judecătoriei Bistrița (f. 7-9).
Potrivit art. 1669 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz. (4) În cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligația promitentului se consideră stinsă.
Constatând că, în fapt, au fost executate obligațiile contractuale, că între părți a intervenit acord de voință specific vânzării-cumpărării, instanța va dispune pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contracte.
Instanța are în vedere și faptul că, la termenul de judecată din data de 10.01.2013, pârâtul C. I. a arătat că a vândut terenul în litigiu reclamanților, cu suprafețele indicate de aceștia, și că este de acord cu înscrierea în Cartea Funciară a dreptului lor de proprietate (f. 40). Totodată, martorii C. F. (f. 90) și N. P. (f. 91), audiați nemijlocit în fața instanței, au declarat că au semnat convențiile de vânzare-cumpărare încheiate de părți și au participat la aceste operațiuni, cunoscând faptul că ele au intervenit între părți.
Instanța constată că reclamanta C. M. a dobândit un drept de proprietate asupra construcției – casă de locuit în regim D+P+M compusă din: beci, living, hol, casa scării, 2 dormitoare, identificată în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița, nr. cadastral 5519, prin edificare, respectiv prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, conform art. 577-579 Cod civil, prezumțiile instituite de acest din urmă text legal nefiind înlăturate prin dovada faptului contrar. Existența construcției este atestată și de concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în dosar, din care rezultă că, la data efectuării măsurătorilor în teren, pe terenul în suprafață de 550 mp. exista această construcție (f. 53-61, 65-71, 73-76, 79-82). De asemenea, martorii C. F. (f. 90) și N. P. (f. 91), audiați nemijlocit în fața instanței, au declarat că reclamanta C. M. a edificat o construcție pe terenul în suprafață de 550 mp.
Prin urmare, instanța va constata că reclamanta C. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit edificate pe terenul în suprafață de 550 mp. situat în Bistrița, .. 9, prin accesiune, edificare.
Raportat la dispozițiile art. 617-620 din Codul civil, la concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în dosar (f. 53-61, 65-71, 73-76, 79-82) și, mai ales, la poziția procesuală a pârâtului C. N., care, prezent în fața instanței la termenul de judecată din data de 15.05.2014, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii și cu efectuarea expertizei solicitate de reclamanți (f. 52), instanța va obligă pârâtul C. N. să permită reclamanților trecerea pe terenul său înscris în CF nr._ Bistrița, nr. cadastral 5520 pentru a avea acces la calea publică.
Instanța va dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor casă și teren situate în Bistrița, .. 9, înscrise în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519, pe reclamanții D. S. I. și D. C. A., cu titlu de cumpărare, iar asupra imobilului teren în suprafață de 550 mp. situat în Bistrița, .. 9, înscris în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519, pe reclamanta C. M., cu titlu de cumpărare. Totodată, va dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției – casă de locuit în regim D+P+M compusă din: beci, living, hol, casa scării, 2 dormitoare, identificată în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița, nr. cadastral 5519, pe reclamanta C. M., prin edificare, respectiv prin efectul accesiunii imobiliare artificiale
Instanța are în vedere și faptul că, prin concluziile raportului de expertiză tehnică topografică extrajudiciară, domnul expert a identificat imobilele construcții și terenuri, iar, prin procesele-verbale de recepție emise de O.C.P.I. B-N, lucrările au fost declarate admise (f. 53-61, 65-71, 73-76, 79-82).
Potrivit art. 50² din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență.
În temeiul acestei dispoziții legale, întrucât, prin încheierea din data de 11.12.2012, instanța admis cererea de ajutor public judiciar și a dispus scutirea reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.276 lei (f. 35), iar, prin prezenta hotărâre reclamanții D. S. I. și D. C. A. dobândesc bunuri a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, instanța va obliga reclamanții D. S. I. și D. C. A. la restituirea ajutorului public acordat, la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea completată formulată de reclamanții D. S. I., D. C. A. și C. M., toți având domiciliul în Bistrița, Valea Jelnei, nr. 9, jud. Bistrița-Năsăud, și domiciliul ales la Cabinet de avocat M. Ș., în Bistrița, .. 1, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții C. I. și C. N., ambii având domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Constată că între pârâtul C. I., în calitate de vânzător, și reclamanții D. S. I. și D. C. A., în calitate de cumpărători, a intervenit convenția de vânzare-cumpărare din data de 01.04.2012. având obiect imobilele casă și teren în suprafață de 1.000 mp. situate în Bistrița, .. 9, înscrise în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de contract de vânzare-cumpărare.
Constată că între pârâtul C. I., în calitate de vânzător, și reclamanta C. M., în calitate de cumpărător, a intervenit convenția de vânzare-cumpărare din data de 01.04.2012 având obiect imobilul teren în suprafață de 550 mp. situat în Bistrița, .. 9, înscris în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de contract de vânzare-cumpărare.
Constată că reclamanta C. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit edificate pe terenul în suprafață de 550 mp. situat în Bistrița, .. 9, prin accesiune, edificare.
Obligă pârâtul C. N. să permită reclamanților trecerea pe terenul său înscris în CF nr._ Bistrița, nr. cadastral 5520 pentru a avea acces la calea publică.
Dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor, respectiv înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor casă și teren situate în Bistrița, .. 9, înscrise în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519, pe reclamanții D. S. I. și D. C. A., cu titlu de cumpărare, înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 550 mp. situat în Bistrița, .. 9, înscris în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița nr. cadastral 5519, pe reclamanta C. M., cu titlu de cumpărare, și înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției – casă de locuit în regim D+P+M compusă din: beci, living, hol, casa scării, 2 dormitoare, identificată în C.F. nr._, nr. vechi_/M Bistrița, nr. cadastral 5519, pe reclamanta C. M., prin edificare, respectiv prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.
Obligă reclamanții D. S. I. și D. C. A. la restituirea ajutorului public acordat, la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. L. C. Z. L.
RED./DACT
CLC/R.
22.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9137/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








