Plângere contravenţională. Sentința nr. 4269/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4269/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 8489/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4269/2014
Ședința publică din data de 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C. G., judecător
GREFIER: A. C. I.
Pe rol fiind judecarea cererii contravenționale, formulată de petentul M. L., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, întocmit de intimata I. Bistrița-Năsăud, la data de 21.08.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți și nici martorul N. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Având în vedere faptul că martorul N. R. nu s-a prezentat nici la acest termen de judecată, în temeiul art. 259 C., instanța revine asupra probei testimoniale propusă de petent și încuviințată la termenul din 20.03.2014, în sensul că se renunță la administrarea acesteia.
În baza art. 244 C., nemaifiind alte excepții și cereri de formulat, instanța declară faza cercetării judecătorești încheiată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul M. L. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 21.08.2013 de către intimatul I. BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu măsura avertismentului.
În motivare arată că, în data de 21.08.2013 a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 160 lei, conform art. 36/1 din OUG 195/2002, întrucât nu a purtat centura de siguranță.
Petentul susține că lucrează la . Impex SRL, în calitate de șofer, pe o autoutilitară fabricată în anul 1988, ce nu este prevăzută cu centură de siguranță, din fabrică.
Mai arată că amenda ar fi exagerat de mare față de posibilitățile sale.
În drept a invocat prev. art. 31 și urm. din OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4) și a solicitat proba cu martori.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.
În motivare arată că prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional cu 160 de lei amendă (minimul special, cu posibilitatea achitării sumei de 80 de lei în termen de două zile lucrătoare de la primirea procesului-verbal) și două puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. (1) litera a) pct. 3 din OUG nr. 195/2002 constând în conducerea autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ în data de 21.08.2013 la ora 18 pe DJ 154 în localitatea Șieu fără a purta centura de siguranță.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal pe care l-a semnat fără obiecțiuni.
Intimatul apreciază că plângerea contravențională este neîntemeiată.
În conformitate cu art. 36 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, „Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupa locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranța omologate trebuie sa le poarte in timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute in regulament". Interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că obligația de a purta centura de siguranță revine tuturor conducătorilor auto precum și celorlalte persoane care ocupă locuri prevăzute din construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate. În ipoteza (nedovedită) în care autovehiculul nu ar fi fost prevăzut din construcție cu centură de siguranță pentru conducătorul auto, la . textului art. 36 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată deținătorul autovehiculului avea obligația de a asigura montarea centurii de siguranță omologată.
Conform art. 97 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006: „Se exceptează de la obligația de a purta centura de siguranță: a) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează; b) femeile în stare vizibilă de graviditate; c) conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri; d) persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță; e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învață să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere”. Petentul nu se află în niciuna din situațiile pentru care există scutirea de a purta centura de siguranță iar pentru situația evidențiată de petent, fără probe, nu există dispoziție legală de scutire de la portul centurii de siguranță.
Sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, individualizarea fiind făcută prin aplicarea minimului special al amenzii. Sancțiunea este proporțională cu gravitatea faptei iar petentul a avut posibilitatea de a achita suma de 80 de lei în termen de două zile lucrătoare de la primirea procesului-verbal.
Din cazierul auto rezultă că petentul a mai săvârșit anterior contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.
În drept a invocat prev. art. 36 alin. (1) și art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 din OUG nr. 195/2002 republicată, art. 97 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006 și art. 21. alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 18-20).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 21.08.2013, întocmit de intimat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 160 lei și două puncte de penalizare pentru nerespectarea dispozițiilor art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, faptă sancționată de art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa că, în data de 21.08.2013, la ora 18:00, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 154 în localitatea Șieu, jud. Bistrița-Năsăud. Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat fără obiecțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
De asemenea, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. În măsura în care procesul-verbal de contravenție cuprinde constatările personale ale agentului constatator, acesta are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, instanța constată că, fiind vorba de un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic, față de dispozițiile art. 269 și 270 Cod proc. civ. Procesul-verbal de constatare a contravenției, fiind un act autentic, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Or, în cauza de față, apărările petentului sunt lipsite un suport probator apt să facă dovada contrară celor reținute în sarcina sa de către agentul constatator și care să ducă la concluzia netemeiniciei procesului-verbal întocmit. Prin plângerea formulată, petentul recunoaște că nu purta centura de siguranță însă arată că autovehiculul pe care îl conducea nu este prevăzut din fabricație cu centură de siguranță, dovadă pe care însă nu a făcut-o în cauza de față. Depunerea unui simplu înscris emis de administratorul societății la care petentul lucrează și care susține același lucru, nu are, în mod evident, valoare probantă din acest punct de vedere. (f. 34)
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Astfel, în temeiul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța are posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei.
În acest sens, instanța apreciază că pericolul social al faptei comise este unul redus, petentul recunoaște fapta săvârșită și a fost reprezentat la termenele de judecată, iar sancțiunea avertismentului apare ca fiind suficientă în raport de fapta comisă și în scopul îndreptării conduitei petentului.
În consecință, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 21.08.2013 cu sancțiunea avertisment, atrăgându-i-se totodată atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
Fără cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. L., cu domiciliul în Bistrița, Aleea Plopilor, ., .-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, județul Bistrița-Năsăud, CUI_.
Dispune modificarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 21.08.2013 de către intimat, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii de 160 lei aplicată cu sancțiunea avertisment.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. G. A. C. I.
RED/DACT
CCG/M.
28.05.14
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9266/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4270/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
