Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 2220/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 2220/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 2171/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 2220/2014
Ședința din Camera de Consiliu din data de 26 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta Ș. T., în calitate de asociat și președinte al Asociației „Uniunea Democrată a Tinerilor M. din Bistrița” (UDTM), având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă petenta.
Cauza se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petenta Ș. T., în calitate de asociat și președinte al Asociației “Uniunea Democrată a Tinerilor M. din Bistrița (UDTM), a solicitat instanței înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la Judecătoria Bistrița a modificărilor Statutului Asociației “Uniunea Democrată a Tinerilor M. (UDTM), conform Hotărârii Adunării Generale a Asociației Uniunea Democrată a Tinerilor M. din Bistrița, respectiv de a se înregistra noul președinte al asociației, respectiv în locul d-lui Ferenczi L.-A., se va înregistra d-na Ș. T.. La cerere s-au anexat: Hotărârea Adunării generale, Statutul UDTM Bistrița, Încheierea nr. 137/PJ/1990 și Certificatul de înregistrare fiscală,.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._/_, depusă la dosarul cauzei f. 3.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Potrivit art. 33 din OUG nr. 26/2000: „(1) Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12. (2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale…”
Analizând condițiile legale stabilite în sarcina petentei de textul citat raportat la înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de art. 33 din OUG nr. 26/2000, pentru modificarea actelor constitutive ale asociației, acestea fiind întocmite cu respectarea prevederilor menționate, motiv pentru care, în considerarea art. 33 din ordonanță, va admite cererea ca fiind întemeiată și va dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Bistrița a modificărilor Statutului Asociației “Uniunea Democrată a Tinerilor M. (UDTM), conform Hotărârii Adunării Generale a Asociației „Uniunea Democrată a Tinerilor M. din Bistrița”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petenta Ș. T., având CNP_, domiciliată în Bistrița, . G., nr. 1, ., județ Bistrița-Năsăud, în calitate de asociat și președinte al Asociației “Uniunea Democrată a Tinerilor M. din Bistrița (UDTM)”, cu sediul în Bistrița, .. 46, județ Bistrița-Năsăud, și în consecință:
Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița, a modificărilor Statutului Asociației “Uniunea Democrată a Tinerilor M. (UDTM), conform Hotărârii Adunării Generale a Asociației Uniunea Democrată a Tinerilor M. din Bistrița”, din data de 25.11.2013, atestat, certificat și înregistrat cu dată certă, conform Legii nr.51/1995, sub nr.3/25.02.2014, de avocat Kocsis T. - Jeno.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
B. V. | B. A. |
RED/DACT
BV/BA/28.03.2014, 2 EX
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 9393/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 7271/2014.... → |
|---|








