Partaj judiciar. Sentința nr. 9395/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 9395/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 7168/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9395/2014

Ședința publică din data de 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. R. R.

GREFIER: M. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta F. G., împotriva pârâtei R. M. D., având ca obiect partaj judiciar.

Cauza s-a judecat în fond la data de 04.11.2014 concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11.11.2014 pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 25.07.2013, reclamanta F. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. M. D., ieșirea din indiviziune cu suprafața corespunzătoare cotei de ½ din imobilul în suprafață de 1.100 mp, înscris în CF_ Bistrița, nr. cad._; și înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate asupra suprafeței corespunzătoare cotei de ½ din acesta, în favoarea reclamantei.

În motivare se arată că părților din cauză li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 1.100 mp, înscris în CF_ Bistrița, nr. cad._, în calitate de moștenitoare (fiice) ale defunctei B. D.. Prin urmare, li s-a emis titlu de proprietate pentru imobil și reclamanta a făcut demersurile necesare pentru a-l înscrie în CF.

Deși i-a solicitat pârâtei în numeroase rânduri ieșirea din indiviziune pe cale amiabilă, aceasta nu i-a răspuns în sens pozitiv, motiv pentru care, în virtutea prevederilor art. 1143 cod civil conform cărora „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, reclamanta a considerat necesară promovarea acțiunii pendinte.

În drept s-au invocat prevederile art. 1143 Cod civil și Legea 7/1996.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-5, 11-12, 22, 35) și s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice.

Prin precizarea de acțiune (f. 59) depusă la dosarul cauzei la termenul din 23.09.2014, reclamanta a solicitat și rectificarea suprafeței nr. cad._ din CF_ Bistrița în sensul majorării acesteia de la 1.100 mp suprafață scriptică, la 1.103 mp, suprafață totală măsurată.

În motivare se arată că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert B. O., s-a constatat existența unei discordanțe între suprafața faptică a imobilului și suprafața scriptică a nr. cad., existând un surplus de teren de 3 mp față de cea tabulară. Prin urmare, expertul a propus rectificarea acesteia în sensul majorării sale.

În drept s-au invocat prevederile art. 33 din Legea 7/1996 modif.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 60-63).

Deși a fost legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Reclamanta Făgărașan G. și pârâta R. M. D. sunt coproprietare asupra imobilului cu nr. cad._, teren în suprafață de 1100 mp, înscris în CF_ Bistrița (f. 5).

Din măsurătorile și identificările topografice făcute de expertul B. G. O., recepționate de OCPI Bistriț-Năsăud cu procesele verbale nr. 893/2014 (f. 42, 43) și nr. 894/2014 (f. 44,45), a reieșit că terenul în litigiu are categoria de folosință arabil și se află în intravilanul municipiului Bistrița, având vecini la nord Bucila J., la est canal (. sud stradă, iar la vest M. V.. Expertul a mai arătat că deși terenul are suprafața scriptică de 1.100 mp, din măsurători reiese o suprafață de 1.103 mp.

Acțiunea este fondată și urmează a fi admisă, în considerarea argumentelor expuse în continuare.

Potrivit art. 914 NCC, proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia.

Ținând seama de dispozițiile acestui articol, instanța va dispune rectificarea suprafeței nr. cad._ din CF_ Bistrița (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), în sensul majorării acesteia de la 1.100 mp la 1103 mp, conform măsurătorilor din raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul B. G. O..

Conform art. 669 NCC, „încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească”.

Deoarece în cauză nu există un asemenea impediment, instanța va dispune ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1.103 mp, nr. cad._, înscris în CF_ Bistrița (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), prin formarea de loturi conform cotelor de proprietate și atribuirea acestora, astfel:

- .. nou_/1, în suprafață de 552 mp în favoarea reclamantei;

- .. nou_/2, în suprafață de 551 mp în favoarea pârâtei.

Raportat la prevederile art. 885 alin. (1) și art. 888 NCC, instanța va dispune și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra parcelei cu nr.cad. nou_/1, cu titlu de partaj, conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul B. G. O..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta FĂGĂRAȘAN G., CNP_, cu domiciliul procesual ales la SCPA F. și Asociații, în Bistrița, .. 20, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta R. M. D., cu domiciliul în Bistrița, Piața Morii, nr. 2, .-Năsăud.

Dispune rectificarea suprafeței nr. cad._ din CF_ Bistrița (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), în sensul majorării acesteia de la 1.100 mp la 1103 mp, conform măsurătorilor din raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul B. G. O..

Dispune ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1103 mp, nr. cad._, înscris în CF_ Bistrița (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._), prin formarea de loturi conform cotelor de proprietate și atribuirea acestora, astfel:

- .. nou_/1, în suprafață de 552 mp în favoarea reclamantei;

- .. nou_/2, în suprafață de 551 mp în favoarea pârâtei.

Dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra parcelei cu nr.cad. nou_/1, cu titlu de partaj, conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul B. G. O..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. R. R. M. T.

RED/DACT: CRR/R. 12.02.2015 4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 9395/2014. Judecătoria BISTRIŢA